Începînd cu 1775, Beaumarchais simte că la orizont se întrevede o mare, imensă oportunitate pentru orice: peste Ocean, începuse Războiul de Independență. Se nășteau Statele Unite ale Americii! Beaumarchais a devenit un avocat fervent al independenței Americii și  a pledat mult pentru ca Franța să-i sprijine pe rebeli.  Sigur că, dincolo sau dincoace de politică și de idealurile libertății, stau banii. Beaumarchais a reușit să convingă pe Ludovic al XVI-lea și pe ministrul său de externe, contele de Vergennes, cel care în 1778 a semnat primul tratat de alianță între cele 13 state americane și Franța, că se poate ocupa de vînzarea de arme către insurgenții americani. Pe banii Curții, Beaumarchais a închiriat o flotă întreagă, a umplut vapoarele cu arme și le-a trimis în America.  Compania pe care a creat-o pentru a servi drept paravan al afacerii, avea nume spaniol. Totul a decurs bine, Congresul American chiar i-a mulțumit în scris pentru ajutor, doar că banii pentru arme nu au mai venit din America decît cu mare greutate și niciodată toți. Această experiență îi va folosi, dar nu va trage învățături multe din ea.

 În 1790, în plină Revoluție Franceză, Beaumarchais este inițial bine privit de noua putere, după ce Ludovic al XVI-lea interzisese ”Nunta lui Figaro”. Beaumarchais era, așadar, un autor interzis de Vechiul Regim și, chiar dacă se împăcase în final cu Regimul, prestigiul prigoanei politice rămăsese. Doar că Beaumarchais nu prea mai vrea funcții, vrea bani. Așa că, folosind relativul său bun renume în ochii revoluționarilor, le propune să devină furnizorul lor de arme. Și de data asta iese rău. Între timp, neastîmpărat fiind, Beaumarchais se aruncă în speculații financiare încercînd să profite de confuzia produsă de revoluție în mediul economic și financiar francez. Revoluționarii află și îl aruncă în închisoare. De altfel, spiritul său aventurier și gustul său pentru luxul cam decadent îl duceau invitabil spre ura conducătorilor Terorii. Printr-un mic complot în care au existat bani murduari și femei frumoase cu trecut încărcat legat de donjuanimsul său, Beaumarchais iese din închisoare scăpînd de eșafod, se ascunde un timp în Franța și apoi se exilează în Germania.

Va reveni la Paris abia în 1796, și va muri în somn, trei ani mai tîrziu, în 1799, la 67 de ani. Ca să vă completați ideea despre ce fel de om era Beaumarchais, vă spun cu ce se ocupa el în ultimele sale zile. Cînd a murit, pe masa lui de lucru s-au găsit: un memoriu de susținere pentru un inginer care inventase o nouă modalitate de cîrmire la baloanelor cu aer cald (se deschidea vremea dirijabilelor), actele unei afaceri de vînzare de arme din Olanda (care eșuase mai demult, dar pe care vroia să o resusciteze), scrisori cam nerușinate adresate unei foste amante (la bătrînețe descoperise această plăcere bizară de  a scrie scrisori nepublicabile unei foste iubite, care, de altfel, le primea cu plăcere și amuzament), poezii, cuplete, schițe muzicale, un articol despre ceea ce am numi acum piața de capital și o completare la Memoriile sale. Beaumarchais făcuse toată viața lui o grămadă de lucruri de-odată . La un moment dat, în tinerețe, scrisese unui prieten ”sînt obosit, trebuie să mă odihnesc, adică trebuie să mă apuc de altceva.” Cam acesta ar fi motto-ul vieții sale.

 

Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa [email protected]. Vă mulţumim pentru înţelegere.