Tatăl Andreei Marin şi-a auzit nepoata la telefon

Tatăl Andreei Marin şi-a auzit nepoata la telefon

Deşi Andreea Marin şi fiica ei, micuţa Ana Violeta, au primit câteva vizite din partea unor persoane foarte apropiate, printre care sora divei, Cristina Marin, Cove, şi Sanda Liteanu, mama lui Ştefan Bănică şi bunica fetiţei, Dan Marin, tatăl realizatoarei TV, „a vorbit“ la telefon cu nepoţica sa.

Aflat în Roman, unde locuieşte, Dan Marin va sosi în Bucureşti zilele viitoare.

„Am «vorbit» pentru prima dată la telefon cu nepoţica mea. A scâncit un pic“, a declarat emoţionat, tatăl Andreei Marin. „Vestea m-a luat prin surprindere, pentru că Andreea a născut mai devreme decât era programat. Sunt foarte emoţionat, pentru că sunt bunic pentru prima oară şi pentru că fata mea mi-a dăruit o asemenea minune“, adaugă Dan Marin. „Mămica e foarte bine, tatăl e în ceruri, iar bunicul e «praf»“, a mai spus el, râzând. Încă o zi la maternitate Profesorul Bogdan Marinescu, doctorul cu care a născut Andreea Marin la Spitalul Giuleşti din Capitală, nu a fost ieri de găsit. În locul lui a răspuns la telefon asistenta, care ne-a informat că vedeta mai stă în spital. „Andreea Marin nu iese din spital astăzi (n.r. - ieri)! Este tot ce pot să vă spun“, ne-a declarat asistenta.

O femeie care a născut prin cezarină poate fi externată, în mod normal, după două zile de la intervenţ ie, dacă nu apar complicaţii. „Este posibil să o mai ţină în spital ca să o înveţe cum trebuie îngrijită cea mică în primele zile“, ne-a declarat o sursă medicală.

Andreea Marin stă într-o rezervă specială la Spitalul Giuleşti, alăptează şi nu are voie să primească prea multe vizite.

Ne puteți urmări și pe Google News