Înscrisurile oficiale declasificate recent de Departamentul de Stat american certifică felul în care România comunistă a obţinut, în 1975, clauza naţiunii celei mai favorizate: printr- o serie de concesii făcute Washingtonului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor către Israel sau Statele Unite ale Americii. 

  • Această informaţie, speculată până acum doar de istorici sau de presă, este, astfel, pentru prima dată confirmată oficial de arhivele americane.


În perioada 1974-1975, aproape fiecare discuţie la nivel înalt între Ceauşescu şi liderii americani ajungea la acest schimb – clauza contra evrei. Era o perioadă în care Statele Unite cultivau public le găturile cu dictatorul român, inclusiv prin vizite oficiale şi îndelung pregătite la Bucureşti ale preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford.

„Interesează foarte mult emigrarea evreilor…“

Problema evreilor a fost abordată direct de preşedintele Ford, într-o întâlnire cu Ceauşescu de sfăşurată în Biroul Oval al Casei Albe în iunie 1975.

„Noi vrem să dăm României clauza. Vrem să vă dăm credite şi beneficii comerciale. Dar trebuie să fiu foarte direct şi să vă spun: Congresul vă va adresa întrebări dificile. Îi interesează foarte mult emigrarea evreilor în Israel şi Statele Unite“.

Răspunsul lui Ceauşescu a fost la fel de franc: „În ceea ce priveşte Statele Unite, nu este nicio problemă. Mai există, încă, nişte cazuri umanitare. Le vom rezolva şi pe acestea, aşa cum le-am rezolvat şi pe altele. În ceea ce priveşte Israelul, nu mai sunt prea mulţi cetăţeni români de naţionalitate evreiască. În acest moment, mai sunt 2.000 de cereri aprobate. Dar, din cauza războiului din zonă, mulţi au renunţat sau şi-au amânat pleca rea. De aceea, aceasta nu mai este o problemă majoră. Vom încerca să rezolvăm şi cazurile rămase favorabil“.

  • În august 1975, când Ford a venit în România, problema evreilor nu a mai fost discutată. Cei doi preşedinţi au vorbit, în schimb, despre avantajele economice pe care România le dorea de la SUA: credite cu dobândă preferenţială şi încurajarea investiţiilor private ale firmelor americane.

Kissinger a fost „maestru de ceremonii“

Indiferent dacă era vorba despre emigranţi sau despre economie, omul din spatele tuturor negocierilor era de fiecare dată acelaşi, indiferent dacă la preşedinţia SUA era Nixon, Ford sau Lyndon Johnson: Henry Kissinger, legendarul diplomat care a supravieţuit schimbărilor din administraţia americană.

Celebru pentru pragmatismul aplicat în relaţiile internaţionale, Kissinger apare în stenogramele Departamentului de Stat ca un personaj dispus să tranzacţioneze favorurile acordate de capitaliştii americani către socialiştii români, dar de fiecare dată contra unui preţ.

În vizita sa la Bucureşti din noiembrie 1974, Kissinger îi aducea lui Ceauşescu două veşti bune şi o condiţie. În primul rând, îl asigura că relaţiile România-SUA rămân în picioare şi sub noua administraţie Ford, care a urmat la conducerea SUA după prăbuşirea lui Nixon în urma scandalului Watergate. În ceea ce priveşte clauza naţiunii celei mai favorizate, diplomatul american era, de asemenea, optimist: „Sperăm că legislaţia va trece în două sau trei săptămâni. Imediat ce va fi aprobată, România va primi clauza“.

„O mică problemă“

Exista, însă, ceea ce chiar Kissinger numea „o mică problemă“: amendamentul Jackson- Vanik, respectiv condiţia de a fi exceptate de la acordarea clauzei ţările care nu permiteau libera circulaţie a persoanelor. „Vom accepta orice gest prin care România se conformează amendamentului“, îi spunea Kissinger lui Ceauşescu.

Secretarul de stat american a simţit nevoia să apese şi mai mult pe subiect: „Nu cred că emigrarea evreilor ar fi o problemă majoră, dar ceva simbolic cu privire la cei cu dublă cetăţenie şi familiile de americani ar elimina orice dubiu în această privinţă. Intenţia noastră este să acordăm clauza României la câteva săptămâni după aprobarea legislaţiei şi înaintea oricărei alte ţări din Europa de Est“.


NEGOCIERE. Ceauşescu îi spunea lui Kissinger că tratează cu israelienii „problema“ evreiască

DEZVĂLUIRE

Shopping de rachete în SUA

„Evenimentul zilei“ v-a prezentat săptămâna trecută o altă informaţie-surpriză certificată de arhivele Departamentului de Stat. În mijlocul Războiului Rece, Nicolae Ceauşescu le cerea rachete antiaeriene şi antitanc americanilor.

SUA se arătau însă prudente faţă de această cerere:

„Ceauşescu şi oamenii din jurul său ştiu foarte bine că nu pot face nimic care să sugereze o ieşire din Pactul de la Varşovia; dacă ar face asta riscă o intervenţie militară sovietică“, se arată într-unul dintre documentele din 1975 ale Departamentului de Stat.

CITIŢI ŞI: