trafic

Termenul „trafic” este folosit în două sensuri majore, unul dintre acestea vizând circulația, cel de al doilea fiind denumirea unor infracțiuni, precum traficul de droguri, de carne vie sau traficul de influență.

În sensul circulație unor vehicule, poate fi vorba despre trafic rutier, feroviar, aerian sau naval.

INCENDIU în GALAŢI. Un TRAMVAI a luat foc

INCENDIU în GALAŢI. Un TRAMVAI a luat foc

Un tramvai a luat foc în timpul unei curse, marţi, la Galaţi, iar circulaţia a fost oprită în cartierul Micro 40, a declarat un oficial. „Circulaţia tramvaielor în cartierul gălăţean...

TRAFICUL RUTIER a fost întrerupt pe mai multe DRUMURI NAŢIONALE importante, dar şi pe A1

TRAFICUL RUTIER a fost întrerupt pe mai multe DRUMURI NAŢIONALE importante, dar şi pe A1

Din cauza mai multor evenimente rutiere, poliţia a fost nevoită să oprească traficul pe mai multe drumuri naţionale. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General...

Vasile Blaga așteaptă sentința în dosarul în care a fost turnat de Pinalti

Vasile Blaga așteaptă sentința în dosarul în care a fost turnat de Pinalti

Magistrații de la Tribunalul Bucureşti ar putea ar putea să se pronunțe astăzi, în primă instanţă, în dosarul în care Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, a fost judecat...

ALERTĂ! Drumuri naţionale ÎNCHISE din cauza CONDIŢIILOR METEO NEFAVORABILE

ALERTĂ! Drumuri naţionale ÎNCHISE din cauza CONDIŢIILOR METEO NEFAVORABILE

Mai multe drumuri naţionale au fost închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Transalpina rămâne închisă, dar este urmată de Transfăgărăşan. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că...

UN NOU SCANDAL! După patru ani, Șerban Huidu ajunge din nou în fața judecătorilor!

UN NOU SCANDAL! După patru ani, Șerban Huidu ajunge din nou în fața judecătorilor!

Şerban Huidu ajunge din nou în faţa judecătorilor la patru ani după ce a fost condamnat cu suspendare pentru accidentul rutier soldat cu trei morţi. Reamintim că, în 2013, Şerban...

ALERTĂ ANM. Fenomenul PERICULOS pe toţi ŞOFERII îl DETESTĂ s-a întors în ROMÂNIA. MARE GRIJĂ!

ALERTĂ ANM. Fenomenul PERICULOS pe toţi ŞOFERII îl DETESTĂ s-a întors în ROMÂNIA. MARE GRIJĂ!

ANM a emis o alertă de cod galben de ceaţă, şoferii fiind sfătuiţi să circule cu o viteză redusă pentru a evita eventualele accidente cauzate de condiţiile meteo nefavorabile. Administrația...

TRAFICUL se desfăşoară cu DIFICULTATE pe mai multe drumuri importante. FENOMENUL care le dă bătăi de cap ŞOFERILOR

TRAFICUL se desfăşoară cu DIFICULTATE pe mai multe drumuri importante. FENOMENUL care le dă bătăi de cap ŞOFERILOR

Condiţiile meteo nefavorabile au făcut ca traficul să se desfăşoare cu dificultate, şoferii fiind sfătuiţi să circule cu viteză redusă şi să păstreze distanţa regulamentară. Din pricina condiţiilor meteo nefavorabile,...

INFOTRAFIC. Trafic ÎNTRERUPT şi condiţii meteo NEFAVORABILE. Transalpina rămâne ÎNCHISĂ

INFOTRAFIC. Trafic ÎNTRERUPT şi condiţii meteo NEFAVORABILE. Transalpina rămâne ÎNCHISĂ

Centrul INFOTRAFIC informează cu anumite porţiuni din drumuri naţionale vor fi închide din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. În acelaşi timp, din cauza vântului, porturile Midia şi Mangalia rămân închise. Din...

RESTRICŢII de TRAFIC în CAPITALĂ. Ce Străzi şi BULEVARDE sunt ÎNCHISE

RESTRICŢII de TRAFIC în CAPITALĂ. Ce Străzi şi BULEVARDE sunt ÎNCHISE

Poliția rutieră anunță mai multe restricții de circulație, miercuri, între orele 19.00 – 22.00, cu ocazia unui ceremonial militar de retragere cu torţe, organizat cu ocazia Zilei Armatei Române. Astfel,...

TRAFIC ÎNTRERUPT pe DN7. Transalpina se ÎNCHIDE şi mai multe TRENURI au fost ANULATE

TRAFIC ÎNTRERUPT pe DN7. Transalpina se ÎNCHIDE şi mai multe TRENURI au fost ANULATE

Din fericire, nu există drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită, iar întreruperile de trafic de pe DN7 vor dura maxim câte zece minute. Traficul va fi întrerupt pe DN7...

PERICOL pentru ȘOFERI! Se întrerupe TRAFICUL RUTIER

PERICOL pentru ȘOFERI! Se întrerupe TRAFICUL RUTIER

Un adevărat pericol îi pândește pe șoferi, iar pentru îndepărtarea acestuia, Poliția Română a anunțat că se întrerupe traficul rutier. Circulația va fi oprită pe DN 7, pe parcursul a...

TRENURI BLOCATE. Traficul feroviar este ÎNTRERUPT

TRENURI BLOCATE. Traficul feroviar este ÎNTRERUPT

Mai multe trenuri sunt blocate după ce traficul feroviar a fost interupt, din cauza unor lucrări la infrastuctură, care au loc între Tulcea și Medgidia. Drept urmare, CFR anunță că,...

Panică la Constanța. Un șofer drogat conducea pe contrasens

Panică la Constanța. Un șofer drogat conducea pe contrasens

Un tânăr din Constanța a băgat spaima în șoferi, conducând haotic și pe contrasens cale de mai mulți kilometri până la ieșirea din oraș spre Valu lui Traian unde a...

RESTRICŢII de TRAFIC în CAPITALĂ. Străzi şi BULEVARDE ÎNCHISE

RESTRICŢII de TRAFIC în CAPITALĂ. Străzi şi BULEVARDE ÎNCHISE

În perioada 24 - 29 octombrie, în Capitală vor fi organizate procesiuni şi manifestaţii religioase cu ocazia Sf. Dimitrie cel Nou, Poliţia Rutieră impunând şi restricţii în trafic cu acest...

Firea a gasit solutia pentru traficul infernal! Tosusi, ce vor spune soferii despre planul maret?

Firea a gasit solutia pentru traficul infernal! Tosusi, ce vor spune soferii despre planul maret?

Primarul Gabriela Firea are soluții noi pentru descongestionare traficului din Capitală și intenționează să ceară părerea bucureștenilor în legătură cu implementarea lor. Firea a admis în cadrul emisiunii Adevarul live...

Restricții în TRAFIC în centrul Capitalei. Zonele care vor fi BLOCATE

Restricții în TRAFIC în centrul Capitalei. Zonele care vor fi BLOCATE

Circulația în centrul Capitalei va avea parte de numeroase restricții pe data de 24 octombrie, cu ocazia sărbătorii religioase Sf. Dimitrie cel Nou. Traficul rutier se va închide în data...

TRAFIC RESTRICŢIONAT pe autostradă şi condiţii meteo NEFAVORABILE

TRAFIC RESTRICŢIONAT pe autostradă şi condiţii meteo NEFAVORABILE

Centrul INFOTRAFIC a anunţat că circulaţia desfăşoară cu dificultate pe autostrada A1 Deva-Sibiu din cauza unor lucrări de consolidare. De asemenea, ANM a declarat cod galben de ploiu, acest lucru...

Șoferii, în GARDĂ! Traficul în 19 județe, AFECTAT GRAV

Șoferii, în GARDĂ! Traficul în 19 județe, AFECTAT GRAV

Toamna pare să își fi intrat în drepturi în această dimineață, 19 județe fiind afectate de schimbările bruște. ANM a declanșat un cod galben de ceață, vizibilitatea fiind redusă în...

„Metodele-minune” ale PNL pentru deblocarea traficului

„Metodele-minune” ale PNL pentru deblocarea traficului

Liberalii susțin că au descoperit cinci “măsuri esențiale” pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic din Capitală, o problemă pe care niciunul dintre primarii post-decembriști nu a reușit să o rezolve. Liderul...

Sunt drumuri ÎNCHISE și RESTRICȚII! Informații de ultimă oră din TRAFIC, de la polițiști. Trebuie să AFLAȚI înainte să plecați la drum!

Sunt drumuri ÎNCHISE și RESTRICȚII! Informații de ultimă oră din TRAFIC, de la polițiști. Trebuie să AFLAȚI înainte să plecați la drum!

Noi vești venite și în această dimineață de la polițiști! Mai exact, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează cum se desfășoară traficul la această oră și care...