Un șofer, filmat cum depășeşte pe trecerea de pietoni. Amendă pe măsura faptei. Video
Un șofer a fost filmat cu o cameră de bord în timp ce face o depăşire în apropierea unei treceri pentru pietoni din municipiul Suceava, fiind la un pas să...
Suceava este municipiul de reședință al județului cu același nume, din Bucovina, România.
Se află între Europa Centrală (mai ales din punct de vedere cultural și istoric în conceptul german Mitteleuropa) respectiv cea de Est precum și în regiunile istorice Bucovina și Moldova.
Localitatea se află în sud-estul regiunii istorice Bucovina (cu excepția cartierului Burdujeni) respectiv nord-estul României. Orașul este situat în Podișul Sucevei, pe cursul râului cu același nume, la 21 km distanță de vărsarea în Siret.
Municipiul Suceava este unul dintre cele mai vechi și importante orașe istorice ale României, datând din Evul Mediu (mai precis Evul Mediu târziu, din 1388), în prezent fiind tranzitat de drumul european E85 (DN2), care asigură legătura rutieră cu București, față de care se află la 432 km. Magistrala CFR 500 străbate orașul, care este nod feroviar, de aici desprinzându-se linia ferată către Transilvania.
Un șofer a fost filmat cu o cameră de bord în timp ce face o depăşire în apropierea unei treceri pentru pietoni din municipiul Suceava, fiind la un pas să...
Accident în Suceava. Un tren a lovit o mașină în județul Suceava. Autoturismul este prins sub locomotivă. Persoana din interiorul mașinii a murit, au anunțat medicii. Tragedia a avut loc...
Dorna Candrenilor este noua stațiune balneoclimaterică deschisă în România. Complexul este localizat în județul Suceava și se întinde pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați. Acesta a fost construit...
Axa rutieră Iași- Suceava, cea mai importantă rețea de infrastructură rutieră din județul Iași, a fost finalizată, anunță Consiliul Judeţean Iaşi, care a recepţionat lucrările de pe ultimul lot. Consiliul...
Un autoturism a explodat într-o parcare din comuna Șcheia, județul Suceava. Șoferul mașinii a fost găsit mort în interiorul acesteia. Conform reprezentanților Inspectoratul pentru Situații de Urgență, bărbatul ar fi...
Incendiu la o fabrică de termopane din vecinătatea municipiului Suceava. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale ca să stingă flăcările ce au izbucnit la sediul unei societăți comerciale. Focul care...
Un bărbat cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de cinci clinici. Nimeni din Centrul Universitar Cluj nu a vrut să-l...
Una dintre persoanele citate în dosarul judecătoarei Ana Maria Chirilă a dispărut. Bărbatul a fost scos din arest preventiv pe 25 aprilie și plasat în arest la domiciliu. La primul...
A fost încheiat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectul de autorizație de construcție și proiectul tehnic de execuție pentru un nou drum expres în România, A7 - Suceava -...
Judecătoarea Ana Maria Chirilă a fost filmată când se droga din farfurie. Aceasta era la masă cu traficanții pe care îi proteja de dosarele DIICOT. De altfel, magistrata avea o...
O femeie din Gura Humorului, județul Suceava, a fost lovită de structura metalică a unui cort ce aparține partidului AUR. Acesta era amplasat în zona centrală a orașului, iar din...
Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum, Unilever, își va separa afacerea cu înghețată, care include mărci precum Magnum, de restul operațiunilor, arată Bloomberg. Unilever renunță la 7.500 de locuri...
Monica Adăscăliţei, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, a fost reţinută, marţi, de procurorii de DNA Suceava. Șefa SJU Botoșani este urmărită penal în dosarul fraudării examenelor de angajare...
Un bărbat din Suceava s-a enervat că nu îi mergea Internetul, a ieșit cu toporul pe casa scării și a tăiat toate cablurile. Acesta și-a amenințat vecinii care au încercat...
Spitalul Județean din Suceava este obligat să plătească daune morale de 800.000 de euro familiei unui bebeluș care a murit. Unitatea medicala trebuie să achite și o amendă după această...
Deranjat de semnalul slab la internet, un locuitor din Suceava a ieșit pe casa scării și a început să taie toate cablurile care i-au ieșit în cale cu un topor....
Un pod a fost închis de autorități după ce structura sa a fost afectată de o viitură provocată de creșterea debitului pe râul Suceava. Este vorba despre Podul de la...
În urma unui incendiu, cel puțin douăzeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Suceava. Două persoane au fost decedat. Luni dimineața, un incendiu a izbucnit într-un apartament de...
După ce Gheorghe Flutur a organizat la Suceava un miting împotriva extremismului, George Simion a venit cu o reacție vehementă, menționând că președintele Consiliului Județean Suceava este, de fapt, extremistul...
PNL Suceava a organizat un miting „anti-extremism” și „pentru normalitate” în centrul municipiului Suceava. La Suceava, duminică, la ora 14:00, a început mitingul anti-extremism anunțat de președintele CJ, Gheorghe Flutur,...