SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Ambasadorul SUA la UE: Kremlinul urăște acordul TTIP, întrucât vrea să mențină dependența UE de Rusia

Ambasadorul SUA la UE: Kremlinul urăște acordul TTIP, întrucât vrea să mențină dependența UE de Rusia

În România am găsit cea mai mare susținere pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, a spus Anthony Gardner, ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, în cadrul conferinței TTIP: Romania s...

AMERICA pregătită să paraşuteze ami multă MUNIŢIE rebelilor sirieni care luptă împotriva ISIS

AMERICA pregătită să paraşuteze ami multă MUNIŢIE rebelilor sirieni care luptă împotriva ISIS

Armata americană este pregătită să paraşuteze mai multe muniţii rebelilor care luptă împotriva Statului Islamic (SI) în nordul Siriei, a declarat un responsabil american, după ce SUA au paraşutat duminică...

Obama AMÂNĂ retragerea trupelor americane din Afganistan. Pentagonul a transmis că Washingtonul aşteaptă contribuţia aliaţilor

Obama AMÂNĂ retragerea trupelor americane din Afganistan. Pentagonul a transmis că Washingtonul aşteaptă contribuţia aliaţilor

Statele Unite au decis amânarea retragerii în 2016 soldaţilor americani din Afganistan. Şeful Pentagonului, Ashton Carter, aşteaptă contribuţiile aliaţilor lor, informează AFP. În prezent, SUA are în Afganistan 9.800 de...

Israelul acuză SUA de ipocrizie

Israelul acuză SUA de ipocrizie

Israelul a criticat Departamentul de Stat al SUA pentru faptul că a afirmat că este posibil ca forțele sale de securitate să fi folosit “forța excesivă” împotriva protestatarilor palestinieni. Ministrul...

A fost RESPINSĂ de 78 de ori. Autorul ei este acum premiat şi elogiat de presa din întreaga lume

A fost RESPINSĂ de 78 de ori. Autorul ei este acum premiat şi elogiat de presa din întreaga lume

Scriitorul jamaican Marlon James a primit marţi Man Booker Prize 2015 pentru romanul său "A Brief History of Seven Killings", despre o tentativă de asasinat îndreptată împotriva lui Bob Marley....

Analiză cutremurătoare THE NEW YORK TIMES. RUSIA foloseşte SIRIA pentru a TESTA cele mai noi arme şi tehnici militare

Analiză cutremurătoare THE NEW YORK TIMES. RUSIA foloseşte SIRIA pentru a TESTA cele mai noi arme şi tehnici militare

Evoluţia spectaculoasă a Rusiei din punct de vedere militar nu mai poate fi contestată nici măcare de cei mai sceptici obervatori occidentali. La capătul a souă săptămâni de atacuri şi...

Rebelii sirieni oferă TREI milioane de euro pentru ELIMINAREA lui Bashar al-Assad

Rebelii sirieni oferă TREI milioane de euro pentru ELIMINAREA lui Bashar al-Assad

Liderul Frontului Al-Nosra, ramura siriană a Al Qaida, se declară pregătit să plătească trei milioane de euro oricui îl va ucide pe Bashar al-Assad și “două milioane de euro” celui...

Ramona Mănescu, referitor la declaraţia lui Jean-Claude Juncker: “În ultimii ani, Europa s-a transformat tot mai mult într-un lobbyist al Rusiei sau într-un instrument de lobby”

Ramona Mănescu, referitor la declaraţia lui Jean-Claude Juncker: “În ultimii ani, Europa s-a transformat tot mai mult într-un lobbyist al Rusiei sau într-un instrument de lobby”

Ramona Mănescu, eurodeputat PPE/ PNL, a vorbit, în cadrul unui interviu, despre afirmațiile recente ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, conform cărora este nevoie de o apropiere de Rusia. Ramona...

Klaus Iohannis: Poziția lui Jean Claude-Juncker pe tema Rusiei, SURPRINZĂTOARE

Klaus Iohannis: Poziția lui Jean Claude-Juncker pe tema Rusiei, SURPRINZĂTOARE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că este surprinzătoare poziţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, cu privire la cooperarea Occidentului pe principii de egalitate cu Rusia. "Această poziţie este una...

Avioane ale RUSIEI și SUA, extrem de aproape unele de altele. Au evitat un INCIDENT deasupra SIRIEI

Avioane ale RUSIEI și SUA, extrem de aproape unele de altele. Au evitat un INCIDENT deasupra SIRIEI

Două avioane rusești și două americane au fost atât de aproape în spațiul aerian sirian încât s-au aflat în raza vizuală a celuilalt, la o distanță de doar 15-30 de...

Ambasadorul SUA în Moldova: „Cred că suntem cu toții dezamăgiți. Actuala coaliție este de șase ani la guvernare; oamenii au sperat la mai multe reforme”

Ambasadorul SUA în Moldova: „Cred că suntem cu toții dezamăgiți. Actuala coaliție este de șase ani la guvernare; oamenii au sperat la mai multe reforme”

„Nimeni din exterior nu va veni să facă schimbările şi reformele de care are nevoie Republica Moldova pentru a asigura un viitor mai bun cetăţenilor săi”, a declarat ambasadorul SUA...

HARTA celor mai corupte ţări din lume. Supriză de proporţii: Cum se poziţionează România

HARTA celor mai corupte ţări din lume. Supriză de proporţii: Cum se poziţionează România

Fie că este vorba despre alegeri fraudate, luare de mită sau medicamente contrafăcute scurse în spitale, harta arată cât este de răspândită corupţia în toată lumea. Danemarka, Noua Zeelandă, Finlanda...

RACHETE americane folosite împotriva TANCURILOR rusești ale regimului sirian

RACHETE americane folosite împotriva TANCURILOR rusești ale regimului sirian

Rachetele antitanc americane furnizate grupurilor rebele joacă un rol-cheie în luptele împotriva forțelor regimului în centrul și nord-vestul Siriei, relatează AFP, citând informații primite marți de la insurgenți. Grupurile rebele...

Noi discuții militare SUA-Rusia asupra siguranței aeriene în Siria

Noi discuții militare SUA-Rusia asupra siguranței aeriene în Siria

Militari americani și ruși vor avea o nouă rundă de convorbiri, miercuri, asupra siguranței aeriene din Siria, în încercarea de a evita o ciocnire accidentală când efectuează lovituri aeriene necoordonate....

John Kerry: “SUA condamnă atacurile teroriste contra civililor israelieni”

John Kerry: “SUA condamnă atacurile teroriste contra civililor israelieni”

Secretarul de stat american, John Kerry, a condamnat cu fermitate ceea ce el a numit drept "atacuri teroriste" contra civililor israelieni. Kerry a cerut atât israelienilor cât și palestinienilor să...

MISTERIOASELE căi ale VIEŢII: Separate când erau copile, două surori s-au REGĂSIT după 40 în spitalul în care lucrau | Galerie Foto şi Video

MISTERIOASELE căi ale VIEŢII: Separate când erau copile, două surori s-au REGĂSIT după 40 în spitalul în care lucrau | Galerie Foto şi Video

Surorile orfane au fost separate acum 40 de ani, în Coreea de Sud. Ele s-au regăsit întâmplător, după ce au fost angajate la acelaşi spital în Florida, Statele Unite. Meagan...

Răspuns acid de la Cristian Diaconescu pentru Jean-Claude Juncker, după ce preşedintele CE a trimis bezele ruşilor. Scrisoarea fostului ministru de Externe

Răspuns acid de la Cristian Diaconescu pentru Jean-Claude Juncker, după ce preşedintele CE a trimis bezele ruşilor. Scrisoarea fostului ministru de Externe

După ce preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să îşi restabilească relaţiile cu Rusia şi să nu lase SUA să dicteze. Declaraţia lui Juncker...

Vladimir Putin: “ne-am rugat de americani să ne indice ţintele teroriste. Ne-au răspuns că nu sunt pregătiţi”

Vladimir Putin: “ne-am rugat de americani să ne indice ţintele teroriste. Ne-au răspuns că nu sunt pregătiţi”

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat lipsa de cooperare a SUA cu Rusia în conflictul din Siria, cu ocazia forumului economic organizat la Moscova. Preşedintele rus a deplâns faptul că...

MAE răspunde acuzațiilor RUSIEI la adresa României, legate de SCUTUL antirachetă

MAE răspunde acuzațiilor RUSIEI la adresa României, legate de SCUTUL antirachetă

Declarația domnului Mikhail I. Uliyanov‎, director al departamentului de neproliferare și controlul armamentelor din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Externe, făcută cu prilejul dezbaterilor Comisiei I din cadrul celei de...

Victor Ponta: Sunt de acord cu ambasadorul SUA; anul viitor nu mă ocup de campanii electorale

Victor Ponta: Sunt de acord cu ambasadorul SUA; anul viitor nu mă ocup de campanii electorale

Premierul Victor Ponta a declarat că este de acord cu afirmațiile ambasadorului SUA, Hans Klemm, dar a subliniat că anul viitor el nu se va ocupa de campanii electorale, ci...