SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Donald Trump: „Aș fi dispus să mă întâlnesc cu Kim Jong-Un”

Donald Trump: „Aș fi dispus să mă întâlnesc cu Kim Jong-Un”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, luni, că este dispus să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, transmite agenţia Bloomberg News, preluată de Reuters. Într-un interviu acordat luni agenţiei...

COREEA DE NORD avertizează că un test nuclear este posibil „în orice moment”

COREEA DE NORD avertizează că un test nuclear este posibil „în orice moment”

Coreea de Nord a avertizat că este pregătită să desfăşoare „în orice moment” un al şaselea test nuclear, o declaraţie care survine într-un context de tensiuni puternice în Peninsula Coreeană....

JAPONIA trimite cea mai mare NAVĂ de RĂZBOI pentru a escorta un vas american

JAPONIA trimite cea mai mare NAVĂ de RĂZBOI pentru a escorta un vas american

Japonia și-a trimis cea mai mare navă de război pe mare, în prima operațiune de acest gen, după adoptarea unei legi cotnroversate prin care își extinde rolul armatei. Nava transportoare...

Trump, caracterizare NEAȘTEPTATĂ a liderului Coreei de Nord, Kim Jong-un

Trump, caracterizare NEAȘTEPTATĂ a liderului Coreei de Nord, Kim Jong-un

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a făcut o caracterizare absolut neașteptată liderului de la Phanian, Kim Jong-un, într-o emisiune TV. Declarațiile lui Trump sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât...

Motivul pentru care Erdogan își dorește să se alieze cu SUA: "Îl transformăm într-un CIMITIR"

Motivul pentru care Erdogan își dorește să se alieze cu SUA: "Îl transformăm într-un CIMITIR"

Erdogan a spus, sâmbătă, că dacă Turcia şi SUA îşi unesc forţele, ar putea transforma Raqa, bastionul principal al Statului Islamic (SI) în Siria, într-un "cimitir" al acestei grupări jihadiste,...

Statul Major RUS acuză SUA că dezvoltă arme pentru un "atac global imediat"

Statul Major RUS acuză SUA că dezvoltă arme pentru un "atac global imediat"

"Statele Unite dezvoltă arme pentru un atac instantaneu". Cel care a declarat asta este reprezentantul Statului Major rus, generalul locotenent Viktor Poznijir, după cum scrie agenţia Interfax. Într-o conferinţă de...

Trump uimește încă o dată. Declarația președintelui american care s-a viralizat

Trump uimește încă o dată. Declarația președintelui american care s-a viralizat

Donald Trump uimește din nou. La 100 de zile după ce a devenit președintele Statelor Unite ale Americii, el a oferit un interviu jurnaliștilor de la Reuters în care a...

„Statele Unite nu au un partener mai bun și mai apropiat în regiunea sud-est europeana decât Romania”

„Statele Unite nu au un partener mai bun și mai apropiat în regiunea sud-est europeana decât Romania”

Ambasadorul României la Washington, Georgie Cristian Maior, a găzduit,ieri, un dineu special cu membri republicani ai Camerei Reprezentanților a SUA, dedicat aniversarii a 20 de ani de parteneriat strategic româno-american....

În America există "Ninth Circuit", o PUTERE peste cea a preşedintelui Trump

În America există "Ninth Circuit", o PUTERE peste cea a preşedintelui Trump

Există o putere în SUA despre care noi, în Europa, nu prea ştim. Văzând consecinţele pe care le provoacă punându-se de-a curmezişul hotărârilor luate cu mare tam-tam de către Donald...

Interpretări ale sancțiunilor: SUA blochează forările Exxon, UE permite finanțarea Nord Stream 2 | PULSUL PLANETEI

Interpretări ale sancțiunilor: SUA blochează forările Exxon, UE permite finanțarea Nord Stream 2 | PULSUL PLANETEI

Informațiile recente legate de autorizarea și finanțarea Nord Stream 2, proiectul privind conducta de transport submarin a gazelor ce urmează să lege Rusia de Germania, a stârnit consternare în tot...

SUA a LANSAT una dintre cele mai puternice RACHETE balistice - VIDEO

SUA a LANSAT una dintre cele mai puternice RACHETE balistice - VIDEO

SUA. Marile puteri ale lumii continuă acțiunile care ne apropie, cu pași mare, către un conflict total. Ultima acțiune a Statelor Unite spune tot. SUA. În mijlocul celui mai tensionat...

La 100 de zile de mandat, Donald TRUMP are cea mai SCĂZUTĂ rată de APROBARE din partea americanilor

La 100 de zile de mandat, Donald TRUMP are cea mai SCĂZUTĂ rată de APROBARE din partea americanilor

La 100 de zile de la preluarea mandatului, sâmbătă, un nou sondaj de opinie realizat de CNN/ORC scrie că președintele american are cea mai mică rată de aprobare din partea...

Răzvan Cuc: TAROM intenţionează să reia zborurile către China şi SUA

Răzvan Cuc: TAROM intenţionează să reia zborurile către China şi SUA

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că TAROM, compania aeriană de stat, are nevoie în momentul de faţă de o regândire a conceptului de business, iar managementul actual al companiei...

Avioane noi la Tarom. Se reiau cursele lung curier

Avioane noi la Tarom. Se reiau cursele lung curier

TAROM va avea patru noi aeronave până la sfârşitul anului, iar cursele către China şi SUA vor fi reluate, a declarat, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. "Până la sfârşitul lunii iunie...

Statele Unite ar putea reintroduce Coreea de Nord pe lista țărilor care susțin terorismul

Statele Unite ar putea reintroduce Coreea de Nord pe lista țărilor care susțin terorismul

Un oficial american, sub acoperirea anonimatului, a declarat că Statele Unite studiază posibilitatea de a reintroduce Coreea de Nord pe lista țărilor care "susțin terorismul". "Este unul dintre lucrurile pe...

Erdogan continuă epurările, Turcia pare tot mai departe de UE

Erdogan continuă epurările, Turcia pare tot mai departe de UE

Mai mult de 1.100 de oameni au fost arestați, alți 2.200 erau căutați, ieri, într-un nou raid al polițiștilor contra „guleniștilor” Noile arestări vin după victoria înregistrată de Erdogan, cu...

Construcția zidului între SUA și Mexic, amânată până în toamnă

Construcția zidului între SUA și Mexic, amânată până în toamnă

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, ieri, că discuțiile privind finanțarea construcției unui zid la granița cu Mexicul pot fi amânate până în septembrie.  El ține neapărat ca acest proiect,...

China SOMEAZĂ SUA: "Pericolul este mare, opriți manevrele militare"

China SOMEAZĂ SUA: "Pericolul este mare, opriți manevrele militare"

Pe fondul tensiunii din lume, șeful diplomației chineze, Wang Yi, a ținut să transmită un mesaj clar Statelor Unite care, în viziunea chinezilor, alimentează starea de panică. Aflat la Berlin,...

Rusia a apăsat butonul de PANICĂ! ANUNȚUL care vizează în mod DIRECT România. "Europa nu mai este în SIGURANȚĂ"

Rusia a apăsat butonul de PANICĂ! ANUNȚUL care vizează în mod DIRECT România. "Europa nu mai este în SIGURANȚĂ"

Pe fondul tensiunii din lume, Rusia lansează noi acuzații la adresa SUA, iar dialogul deschis de la distanță între cele două puteri ne privește în mod direct. Generalul Viktor Poznihir,...

Un exemplu despre cum se apără pădurile unei ţări: ''Voi apăra lemnul canadian''

Un exemplu despre cum se apără pădurile unei ţări: ''Voi apăra lemnul canadian''

Foarte ferm, Trudeau, nu a lăsat loc de interpretări în convorbirea telefonică pe care a avut-o cu preşedintele SUA, Donald Trump: ''Guvernul canadian va apăra cu putere interesele industriei canadiene...