„Congressman-ul Mike Turner este șeful delegației SUA în Adunarea Parlamentară a NATO și președintele grupului de prietenie cu România din Senatul și Congresul American. Recent, a vizitat România participând la AP NATO, ocazie cu care am discutat despre oportunitățile existente, de a dezvolta relații, în mod special, pe componenta economică. Întâlnirea noastră de la Washington a fost extrem de benefică, demonstrând încă o dată susținerea de care se bucură România din partea unor oameni de excepție, ca Mike Turner.”, scrie în postarea de pe Facebook.

„Preşedintele PNL, Ludovic Orban – alături de Secretarul General al PNL, Robert Sighiartau, şi Vicepreşedintele PNL, Ben Oni Ardelean- s-a întâlnit cu domnul Daniel S. Mariaschin, preşedinte al B’Nai B’Rith International, un bun prieten al României şi un cunoscător al situaţiei din regiune. Domnia sa a dat asigurări de susţinere a demersurilor României şi s-a arătat interesat de susţinerea parteneriatului special cu SUA şi a relaţiei speciale cu Statul Israel“, anunţă PNL, într-o altă postare pe rețeaua de socializare.   

O delegaţie a PNL condusă de preşedintele partidului, Ludovic Orban, efectuează în perioada 10-19 noiembrie, o vizită în Statele Unite ale Americii, unde are întâlniri cu membri ai Congresului şi Senatului SUA, înalţi oficiali ai Departamentului de Stat, reprezentanţi ai think tank-urilor, mediului de afaceri şi ai comunităţii româneşti, transmit liberalii prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei. 

Din delegaţie mai fac parte secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, vicepreşedintele PNL Ben-Oni Ardelean (vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor), preşedintele PNL Diaspora, Viorel Badea (preşedinte al Comisiei românilor de pretutindeni din Senat).

Te-ar putea interesa și: