SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

HOȚUL care a furat „OALA CU AUR”, de la MILIONAR viral la FALIT uitat

HOȚUL care a furat „OALA CU AUR”, de la MILIONAR viral la FALIT uitat

Acum câțiva ani, Julio Nivelo a devenit o senzație mediatică, după ce reușise să comită un jaf nonșalant care l-a îmbogățit peste noapte. Acum, după multe peripeții legale în Ecuador,...

RĂZBOI în DOMENIUL care AFECTEAZĂ DIRECT România! CALITATEA SCADE VERTIGINOS

RĂZBOI în DOMENIUL care AFECTEAZĂ DIRECT România! CALITATEA SCADE VERTIGINOS

Mai mulţi cultivatori de cafea din America Latină, renumită pentru cafeaua arabica, încep să se orienteze spre soiul mai ieftin robusta. România este direct afectată de un război purtat în...

Trump vrea o PARADĂ pentru a arăta lumii PUTEREA MILITARĂ. Cine l-a INSPIRAT cu ADEVĂRAT

Trump vrea o PARADĂ pentru a arăta lumii PUTEREA MILITARĂ. Cine l-a INSPIRAT cu ADEVĂRAT

Preşedintele Donald Trump doreşte să se organizeze o defilare militară care să arate lumii puterea militară americană. Pentagonul a confirmat că Donald Trump a cerut organizarea unei parade militare similare...

DEZVĂLUIRI: Mandatul FBI se referea la Hillary Clinton și Donald Trump drept „Candidatul UNU” ȘI „Candidatul DOI”

DEZVĂLUIRI: Mandatul FBI se referea la Hillary Clinton și Donald Trump drept „Candidatul UNU” ȘI „Candidatul DOI”

Congresmanul Adam Schiff, din Comisia pentru servicii secrete a Camerei Reprezentanților, a explicat, ieri, de ce nu apărea numele lui Hillary Clinton în mandatul de interceptare emis de FISA, ca...

Tillerson: Rusia încearcă deja să intervină în alegerile din 2018

Tillerson: Rusia încearcă deja să intervină în alegerile din 2018

Îngrijoraţi de scandalul cu alegerile prezidenţiale unde se presupune că Moscova s-a implicat în campania electorală din 2016, Rex Tillerson, a declarat, astăzi, că Rusia va avea de suportat consecinţe...

RAZBOIUL bate la uşă. Coreea se pregateste de ATAC. Alertă MONDIALĂ

RAZBOIUL bate la uşă. Coreea se pregateste de ATAC. Alertă MONDIALĂ

Coreea de Nord pune la cale ultimele detalii pentru marele atac asupra SUA. Astfel, în doar câteva luni, armamentul nuclear ar putea ajunge la forţa necesară pentru lovitura de graţie....

SUA a scos ARTILERIA GREA. Au BOMBARDAT TALIBANII din Afganistan

SUA a scos ARTILERIA GREA. Au BOMBARDAT TALIBANII din Afganistan

SUA a stabilit un nou record care constă în cele mai multe rachete lansate de o aeronavă. În doar 96 de ore, avionul B-52 a lansat 24 de rachete ghidate...

SRATEGIA NUCLEARĂ a SUA pune lumea PE JAR! Nu mai e loc de supoziții: „Vremuri mai amenințătoare decât la sfârșitul Războiului Rece”

SRATEGIA NUCLEARĂ a SUA pune lumea PE JAR! Nu mai e loc de supoziții: „Vremuri mai amenințătoare decât la sfârșitul Războiului Rece”

Noua politică nucleară adoptată de SUA stârnește controverse la nivel mondial, acuzând Rusia, China și Coreea de Nord că își consolidează arsenalul nuclear. Pentagonul a dezvăluit o nouă politică nucleară,...

Rusia nu este afectată de CONFLICTUL cu SUA. Ce fac rușii pentru a-și COLORA VIAȚA - Galerie FOTO

Rusia nu este afectată de CONFLICTUL cu SUA. Ce fac rușii pentru a-și COLORA VIAȚA - Galerie FOTO

Rușii își continuă traiul și viața care-i caracterizează și par să nu fie afectați de situația tensionată dintre Rusia și SUA. “Fiecare vede cotidianul din punctul său de vedere”, este...

„Este problema RUSIEI unde își amplasează RACHETELE, nu a altora”

„Este problema RUSIEI unde își amplasează RACHETELE, nu a altora”

Alte țări nu ar trebui să-și facă griji unde își amplasează Rusia armele pe teritoriul său, a declarat Kremlinul, după ce țara vecină Lituania a ridicat problema faptului că Moscova...

ACUZAȚII DURE! SUA se pregătesc să lanseze un ATAC PREVENTIV împotriva Coreei de Nord. Începe RĂZBOIUL?!

ACUZAȚII DURE! SUA se pregătesc să lanseze un ATAC PREVENTIV împotriva Coreei de Nord. Începe RĂZBOIUL?!

Coreea de Nord a lansat un atac extrem de dur la adresa Statelor Unite, precizând că au mobilizat capacități nucleare pentru un eventual atac preventiv limitat împotriva regimului de la...

Rusia s-a POZIȚIONAT OFENSIV la GRANIȚĂ cu NATO! Mesaj CLAR pentru SUA. Washington a reacționat PROMPT

Rusia s-a POZIȚIONAT OFENSIV la GRANIȚĂ cu NATO! Mesaj CLAR pentru SUA. Washington a reacționat PROMPT

Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei de apărare din Duma de stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat luni că sistemul de rachete Iskander a fost trimis în Kaliningrad, fără a...

Avocaţii lui Trump se OPUN ca preşedintele să depună MĂRTURIE în dosarul Russiagate. De ce SE TEM aceştia

Avocaţii lui Trump se OPUN ca preşedintele să depună MĂRTURIE în dosarul Russiagate. De ce SE TEM aceştia

Avocaţii lui Trump nu vor ca acesta să depună mărturie în privinţa dosarului Russiagate. Dezvăluirea despre această luare de poziţie o face New York Times. Motivul este unul clar: există...

CĂDERE LIBERĂ a BURSEI AMERICANE. INDICELE Dow Jones pierde peste 1100 de puncte. Ne paște o nou CRIZĂ FINANCIARĂ?

CĂDERE LIBERĂ a BURSEI AMERICANE. INDICELE Dow Jones pierde peste 1100 de puncte. Ne paște o nou CRIZĂ FINANCIARĂ?

Celebrul indice Dow Jones al Bursei din New York a fost lovit de cea mai gravă scădere din istorie din timpul unei zile de tranzacționare. Principalul indice de pe Wall...

Obama a lăsat Pentagonul în haos financiar

Obama a lăsat Pentagonul în haos financiar

Numai în ultimul an de mandat al lui Barack Obama, una dintre cele mai importante agenții a Departamentului de Apărare a înregistrat „găuri” de sute de milioane de dolari. Nimeni...

SUA au luat atitudine! Rusia a primit un ULTIM AVERTISMENT. Cuvintele americanilor tensionează situația

SUA au luat atitudine! Rusia a primit un ULTIM AVERTISMENT. Cuvintele americanilor tensionează situația

Armele chimice, care au omorât sute de civili în Siria, reprezintă noul motiv de conflict între SUA și Rusia. Însă aceste confruntări nu s-au soldat cu niciun rezultat în beneficiul...

IMAGINI dintr-o PERIOADĂ DISPĂRUTĂ TOTAL - Galerie FOTO EXCEPȚIONALĂ

IMAGINI dintr-o PERIOADĂ DISPĂRUTĂ TOTAL - Galerie FOTO EXCEPȚIONALĂ

SUA au dat, în ultimul secol cel puțin, tonul în privința modei și a trendului în societate. Dacă în momentul de față numărul conservatorilor crește din cauza lipsei de inhibiție,...

Se apropie SFÂRŞITUL monedelor virtuale. Băncile încep să ignore BITCOIN

Se apropie SFÂRŞITUL monedelor virtuale. Băncile încep să ignore BITCOIN

JPMorgan, Bank of America şi Citigroup interzic achiziţiile de bitcoin şi alte monede virtuale cu cardurile lor de credit, pentru că băncile nu vor sa suporte riscurile asociate cu tranzacţiile...

A BĂUT 25 de DOZE de energizant într-o seară. Consecinţele au fost dramatice

A BĂUT 25 de DOZE de energizant într-o seară. Consecinţele au fost dramatice

Un bărbat din Marea Britanie a fost aproape de moarte după ce a consumat 25 de doze de energizant în doar șase ore. Nick Mitchell, în vârstă de 56 de...

Unde dai şi unde crapă! Melania a postat câteva rânduri despre DIETELE sănătoase. Ce-a ieşit...

Unde dai şi unde crapă! Melania a postat câteva rânduri despre DIETELE sănătoase. Ce-a ieşit...

Un tweet al Melaniei Trump despre dietele sănătoase a dezlănţuit ironiile internauţilor pe reţelele de socializare. Mesajul fusese pus cu scopul ca părinţii să înveţe proprii copii de ce este...