SUA și alte 11 STATE au adus CRITICI fără PRECEDENT României. Motivul DISPUTEI INTERNAȚIONALE

SUA și alte 11 STATE au adus CRITICI fără PRECEDENT României. Motivul DISPUTEI INTERNAȚIONALE

Mai multe state importante ale lumii au criticat, într-un comunicat comun, modificările aduse codului de procedură penal. Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii au avut un mesaj dur de transmis autorităţilor române pe tema justiției.

”Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Partenerii UE evocă de asemenea concluziile Consiliului European privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din 12 decembrie 2017, care solicitau României să îşi concentreze eforturile asupra consolidării progreselor obţinute, să evite orice paşi înapoi şi să apere independenţa judecătorilor şi procurorilor”, se arată în declaraţia făcută în numele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii.

 

Semnatarii atrag atenţia că este importamntă opinia Comisiei de la Veneţia.

 

”Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi să solicite sprijinul experţilor juridici internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi Comisia de la Veneţia”, se mai arată în adresă.

 

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută, ca for decizional, proiectul de lege care aduce modificări Codului de procedură penală, urmând ca în sesiune extraordonară să fie votat Codul penal, scrie Mediafax.

 

USR şi PNL au atacat deja modificările la Codul de Procedură Penală la CCR.