SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Piețele îl votează pe Trump?

Piețele îl votează pe Trump?

Biden intenţionează să majoreze impozitele pe câștigurile de capital și să reglementeze giganții tehnologici, spre deosebire de Trump, care promite să reducă impozitele și mai mult și care nu este...

Este Inițiativa celor Trei Mări o alternativă la UE, finanțată de americani?

Este Inițiativa celor Trei Mări o alternativă la UE, finanțată de americani?

Reuniunea Inițiativei celor Trei Mări (3SI), găzduită anul acesta de Estonia, caută modalități de a crește nivelul de trai din Europa de Est. E o inițiativă care se bucură de...

Două vaccinuri ar putea fi gata de autorizare în noiembrie în Statele Unite

Două vaccinuri ar putea fi gata de autorizare în noiembrie în Statele Unite

Societăţile americane Pfizer şi Moderna intenţionează să facă o cerere de autorizare pentru această perioadă, dar rămân în aşteptarea unei aprobări a FDA, agenţia americană a medicamentului. Iată ce scrie Le...

România, decimată de COVID-19! Raportul terifiant care arată care e, de fapt, realitatea

România, decimată de COVID-19! Raportul terifiant care arată care e, de fapt, realitatea

România a înregistrat, într-o săptămână, peste 25.500 de cazuri de COVID-19, cât în primele 4 luni de pandemie. Cifrele sunt alarmante şi ne întrebăm cum va evolua molima pe parcursul...

Alegerile din SUA. Florida, stat crucial, începe votul

Alegerile din SUA. Florida, stat crucial, începe votul

29 de voturi electorale oferă și New York - state devansate doar de California şi Texas -, din cele 270 de voturi în Colegiul Electoral care îl desemnează pe preşedintele...

Alegerile din SUA. Liniile mari ale programelor Trump și Biden

Alegerile din SUA. Liniile mari ale programelor Trump și Biden

Armele Președintele Donald Trump dorește să protejeze al doilea amendament al Constituției Statelor Unite, dar se oferă să consolideze verificările de fond ale cumpărătorilor de arme. O propunere făcută după...

Un asteroid poate lovi Terra chiar pe 2 noiembrie. Avertismentul lui Neil deGrasse Tyson

Un asteroid poate lovi Terra chiar pe 2 noiembrie. Avertismentul lui Neil deGrasse Tyson

Un astrofizician celebru avertizează că un asteroid ar putea lovi Pământul chiar cu o zi înainte de alegerile din SUA. Un asteroid de mărimea unui frigider ar putea lovi pământul...

Încă o țară arabă își normalizează relațiile cu statul Israel

Încă o țară arabă își normalizează relațiile cu statul Israel

Israelul şi Bahrainul au încheiat duminică un acord care oficializează stabilirea de legături între cele două ţări şi au semnat şapte memorandumuri de înţelegere. Acest document deschide și mai mult...

Le Point: În pofida sondajelor, Donald Trump promite un "val republican" la alegeri

Le Point: În pofida sondajelor, Donald Trump promite un "val republican" la alegeri

"Vom asista la un val roșu (culoarea republicanilor) de o amploare fără precedent", a promis de la Ocala, în Florida, președintele SUA, Donald Trump avertizându-i pe cei care îl dau...

Acuzații grave. Joe Biden, afaceri suspecte în Ungaria

Acuzații grave. Joe Biden, afaceri suspecte în Ungaria

Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din Statele Unite, care vor avea loc pe 3 noiembrie, ar trebui să răspundă înainte de toate la întrebările legate de afacerile...

Manifestant pro-Trump, lăsat fără dinți de un membru Antifa

Manifestant pro-Trump, lăsat fără dinți de un membru Antifa

Campania electorală aflată pe final și mișcarea „Woke” aruncă un val de violență asupra Statelor Unite ale Americii, iar combatanții au ajuns să se confrunte violent pe străzile marilor orașe....

Secretele noului avion american de luptă. Invizibil la propriu?

Secretele noului avion american de luptă. Invizibil la propriu?

Ceea ce este mai surprinzător, notează Popular Mechanics, este în egală măsură că armata americană a făcut cercetări cu privire la „invizibilitatea optică” a aeronavelor, cercetări despre care nu se...

„Premieră” în SUA. După 60 de ani, va fi executată prima femeie! Alertă mondială

„Premieră” în SUA. După 60 de ani, va fi executată prima femeie! Alertă mondială

Prima femeie a fost condamtă la moarte în SUA după o pauză de mai bine de 60 de ani, în care nicio femeie nu a mai primit o astfel de...

Sondajele nu vor decide câștigătorul algerilor din SUA. Coronavirusul și economia DA

Sondajele nu vor decide câștigătorul algerilor din SUA. Coronavirusul și economia DA

Dacă alegerile ar depinde doar de sondajele naționale, candidatul democrat Joe Biden l-ar învinge pe președintele Donald Trump fără drept de apel, scrie NationalInterest. Conform sursei citate, Biden are 85%...

Facebook și Instagram se străduiesc să schimbe soarta alegerilor prezidențiale din SUA

Facebook și Instagram se străduiesc să schimbe soarta alegerilor prezidențiale din SUA

Facebook şi Instagram au pus în funcțiune un sistem draconic în ceea ce privește alegerile prezidențiale dib SUA Milioane de reclame au fost respinse numai până acum. În total, "2,2...

Mărturia comandantului român care a salvat 4 vieți în Golful Mexic

Mărturia comandantului român care a salvat 4 vieți în Golful Mexic

În urmă cu o lună,  Nava COSCO Malaysia, la comanda căreia se afla comandantul de cursă lungă român Bogdan Rusu, a salvat patru persoane aflate pe un velier în Golful...

Bătălia pentru Casa Albă în vremea pandemiei: 8 state-cheie vor decide alegerile

Bătălia pentru Casa Albă în vremea pandemiei: 8 state-cheie vor decide alegerile

Președintele Donald Trump pare să fi intrat în criză de timp pentru a-și crește șansele de câștig în aceste state-cheie, arată o analiză publicată de Politico.com. Cu 20 de zile...

Prețios ca aurul! Părul femeilor din Cambodgia, o afacere de milioane de dolari

Prețios ca aurul! Părul femeilor din Cambodgia, o afacere de milioane de dolari

Sunt la modă și, deși costistioare, femeile din orice colț al lumii recurg la ele. Sunt extensiile de păr, la care, pentru cei care nu știu, contribuie femei din lumea...

Gazul de șist, bomba cu ceas din alegerile prezidențiale americane

Gazul de șist, bomba cu ceas din alegerile prezidențiale americane

În Pennsylvania, un sondaj CBS/YouGov din august a constatat că o mică majoritate - 52% - a rezidenților se opun „fracking-ului”, cu o pondere mai mare de oponenți în rândul afro-americanilor, democraților...

Lumea virtuală a revoluționat campaniile politice în timpul pandemiei

Lumea virtuală a revoluționat campaniile politice în timpul pandemiei

Peisajul din politica electorală a SUA se extinde dincolo de candidați, alegători și campanii, incluzând vânzători, consultanți, brokeri de date, profesioniști în analize, consultanți mass-media și echipe creative. Toți joacă...