SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Mitriță a dat lovitura la New York City FC. Românul i-a uluit pe americani

Mitriță a dat lovitura la New York City FC. Românul i-a uluit pe americani

După ce, luna trecută, a marcat cel mai rapid gol din istoria clubului New York City FC, Alexandru Mitriță a dat din nou lovitura. Fotbalistul român Alexandru Mitriţă a marcat...

Cât de gravă e starea lui Trump. Medicul președintelui rupe tăcerea. Informațiile care pun America pe jar

Cât de gravă e starea lui Trump. Medicul președintelui rupe tăcerea. Informațiile care pun America pe jar

Președintele american Donald Trump a fost depistat cu COVID-9, iar de vinerea trecută este internat în spital. Informațiile despre starea sănătate a liderului de la Casa Alabă sunt așteptate cu...

Covid-19 lucrează pentru adversarii lui Trump! Lovitură neașteptată în Senat

Covid-19 lucrează pentru adversarii lui Trump! Lovitură neașteptată în Senat

Pandemia ar putea zădărnici planurile președintelui Trump de a o instala pe judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett la Curtea Supremă înainte de alegeri. Având în vedere că numărul senatorilor republicani...

Da, și Donald Trump poate avea COVID-19

Da, și Donald Trump poate avea COVID-19

Da, din orice tabără ai privi, Donald Trump poate avea COVID-19: nu pentru că o merită, nu pentru că a „fost atacat cu el”, nu pentru că face jocuri politice...

SUA: Căscați ochii cand faceți afaceri cu Partidul Comunist Chinez

SUA: Căscați ochii cand faceți afaceri cu Partidul Comunist Chinez

„Avem o poziție destul de consecventă cu privire la modul de tratare a Partidului Comunist Chinez. Dacă afacerea lor este corectă și transparentă și dacă au o atitudine reciprocă față...

Nu moare Trump când vor democrații

Nu moare Trump când vor democrații

Președintele „este foarte bine dispus” Sean Conley a refuzat să dezvăluie temperatura președintelui când a avut febră, dar a precizat că  președintele a fost febril de joi până vineri, scrie...

Macron cere Europei să nu mai depindă de armele americane

Macron cere Europei să nu mai depindă de armele americane

Liderii au semnat o finanțare de puțin peste 7 miliarde de euro pe parcursul a șapte ani, ca parte a unui accord privind bugetul pe termen lung al blocului comunitar...

Alegerile din Statele Unite. Votul din spațiu

Alegerile din Statele Unite. Votul din spațiu

Votarea din spațiu: instrucțiuni de utilizare Acesta este un proces relativ simplu și bine organizat.  NASA a menținut o prezență umană pe ISS continuu timp de douăzeci de ani și,...

Semne noi care arată că ești infectat! Medicii sunt îngroziți de perversitatea virusului

Semne noi care arată că ești infectat! Medicii sunt îngroziți de perversitatea virusului

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite a făcut un anunț îngrijorător cu privire la infecția cu coronovarus. Specialiștii americani susțin că în ultimele săptămâni de evoluție a...

Pandemia face ravagii în India: 6,47 milioane de cazuri și100.000 de morți

Pandemia face ravagii în India: 6,47 milioane de cazuri și100.000 de morți

Numărul deceselor legate de coronavirus în India a depăşit 100.000 sâmbătă, potrivit cifrelor oficiale, făcând India a treia ţară în ceea ce priveşte morţii după Statele Unite şi Brazilia, informează...

Frăția armelor. Armata terestră și forțele aeriene ale SUA se pregătesc de atac

Frăția armelor. Armata terestră și forțele aeriene ale SUA se pregătesc de atac

Armata și Forța Aeriană ale SUA planuiesc o serie de discuții pentru crearea unei rețele de atac comune și reciproc avantajoase, pentru a conecta mai bine între ele domeniile aerian...

Atacurile la securitatea SUA au ajuns la un nivel alarmant. FBI a intrat în alertă

Atacurile la securitatea SUA au ajuns la un nivel alarmant. FBI a intrat în alertă

Există un plan pe care l-au conceput autoritățile din America. Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii își reorganizează diviziunile cibernetice, cu scopul de a combate activitatea...

Breaking News. S-a aflat cu ce este tratat Donald Trump. Medicamentul se găsește și în România

Breaking News. S-a aflat cu ce este tratat Donald Trump. Medicamentul se găsește și în România

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, se află internat după ce a contractat coronavirus. Acesta se află sub tratament și a primit multe mesaje de susținere. Donald Trump, președintele...

Medicamentul misterios administrat lui Donald Trump. Indiciul că președintele are probleme

Medicamentul misterios administrat lui Donald Trump. Indiciul că președintele are probleme

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a ajuns într-un spital exclusivist din Washington. Îninte de a fi internat, acesta a transmis un mesaj. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale...

Breaking news! Urmează concedieri masive! E prăpăd!

Breaking news! Urmează concedieri masive! E prăpăd!

Pandemia de coronavirus a lovit în plin și în companiile aeriene. Tot mai multe companii au decis să-și concedieze angajații. Momentan nu este clar dacă companiile de profil vor ieși...

„Stimularea” economică a democraților. Munca și guranța americanilor, în pericol

„Stimularea” economică a democraților. Munca și guranța americanilor, în pericol

„Aceasta ar fi o mișcare fără precedent și ar lua banii și locurile de muncă de care este nevoie disperată de la americani în mijlocul unei pandemii. Chiar dacă nu...

Alegeri cu degetul pe trăgaci în SUA. Violența este "justificată"?

Alegeri cu degetul pe trăgaci în SUA. Violența este "justificată"?

A existat o creștere și mai mare a ponderii democraților și republicanilor care cred că ar fi „justificată” violența dacă partidul lor ar pierde în alegerile prezidențiale din noiembrie. Ponderea...

Covid-19, bilă pe glezna lui Trump în prag de alegeri

Covid-19, bilă pe glezna lui Trump în prag de alegeri

Putin, convins de vitalitatea lui Trump Mai mulți lideri mondiali și-au exprimat dorințele ca Donald Trump și soția sa să se „reface rapid”. Printre aceștia, premierul britanic Boris Johnson, el...

Ce se întâmplă dacă Donald Trump se îmbolnăvește grav? Sau mai rău?

Ce se întâmplă dacă Donald Trump se îmbolnăvește grav? Sau mai rău?

O dispoziție separată, care este puțin probabil să fie utilizată vreodată, permite majorității „funcționarilor principali ai departamentelor executive”, sau cu alte cuvinte, cabinetului președintelui, să declare că președintele este nepotrivit...

„Urgență națională” în Statele Unite. Trump a semnat decretul

„Urgență națională” în Statele Unite. Trump a semnat decretul

Miercuri, președintele Trump a semnat un ordin executiv prin care a declarat o „urgență națională” în industria minieră din SUA, subliniind periculoasa supradependență a Americii față de China pentru ceea...