Medicamentul misterios administrat lui Donald Trump. Indiciul că președintele are probleme

Medicamentul misterios administrat lui Donald Trump. Indiciul că președintele are probleme

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a ajuns într-un spital exclusivist din Washington. Îninte de a fi internat, acesta a transmis un mesaj.

Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), a contractat coronavirus chiar în timp ce se află în campanie pentru alegerile programate la data de 3 noiembrie. Dacă la început s-a spus că politicianul are o formă ușoară, între timp presa a aflat că lui i-a fost administrat un medicament experimental, pe baza mai multor anticorpi de coronavirus.

Până acum, doar 250 de persoane au primit acest medicament, iar liderului de la Casa Albă i-a fost administrată o doză mai mare, de 8 grame, a spus Adrian Popp, medic infecționist care lucrează în America, la Digi 24.

Este un indiciu că Donald Trump a avut probleme destul de mari cu Covid-19. „Acest lucru ne spune că situația lui probabil nu este așa de bună așa cum s-a sperat inițial, deoarece acest medicament se dă doar la persoane care au forme de boală moderate spre grave. Transferarea președintelui la spitalul Walter Reed din nou ne spune că este într-o condiție mai serioasă decât s-a crezut inițial”.

Walter Reed, acolo unde se află Trump, este cel mai mare spital militar din Washington și acolo ajung oameni importanți din politică și din serviciul militar.

„Sunt convins că are deja o formă de pneumonie”

„Au echipamente foarte bune și sunt un spital universitar cu experți de renume mondial, deci Donald Trump se va afla într-o clinică foarte experimentată. Dânșii au acces la medicamentele cele mai importante și la experții care sunt necesari pentru a avea grijă de sănătatea președintelui”, a mai afirmat medicul român, care a mai opinat.

„Donald Trump are peste 65 de ani și este supraponderal și acești doi factori de risc îl pun într-o situație de a face probabil o formă mai severă de coronavirus. Faptul că deja i s-au dat acești anticorpi este o altă indicație că sănătatea lui este în pericol în acest moment. Noi știm că acest medicament trebuie dat cât mai repede cu putință pentru a administra acești anticorpi care credem că vor ajuta la combaterea bolii și vor face ca ulterior vindecarea să se facă mai ușor.

Sunt convins că președintele probabil are deja o formă de pneumonie sau probabil și o anumită insuficiență respiratorie, ceea ce i-a făcut pe experți să-i administreze acest medicament.”

 

Ne puteți urmări și pe Google News