SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Avertisment teribil pentru Ucraina! Dezastrul care poate izbucni în plin război. Trebuie să distrugă toți agenţi patogeni din laboratoare

Avertisment teribil pentru Ucraina! Dezastrul care poate izbucni în plin război. Trebuie să distrugă toți agenţi patogeni din laboratoare

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că Ucraina poate salva populația dacă va distruge toți agenţii patogeni existenţi în laboratoarele sale. Potențialele scurgeri ar putea fi un real pericol pentru...

Breaking News! Klaus Iohannis, dezvăluiri de ultimă oră după vizita istorică a vicepreședintelui SUA: „NATO va acționa fără ezitare. Nu vom ceda niciun milimetru!" Avertisment pentru Vladimir Putin

Breaking News! Klaus Iohannis, dezvăluiri de ultimă oră după vizita istorică a vicepreședintelui SUA: „NATO va acționa fără ezitare. Nu vom ceda niciun milimetru!" Avertisment pentru Vladimir Putin

Președintele României, Klaus Iohannis, susține, la momentul redactării acestui articol, o conferință de presă comună cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, care a efectuat, vineri, o vizită istorică la București. Cei...

Impactul dolarului digital asupra Bitcoin. Implicațiile deciziei lui Joe Biden cu privire la reglementarea pieței criptomonedelor

Impactul dolarului digital asupra Bitcoin. Implicațiile deciziei lui Joe Biden cu privire la reglementarea pieței criptomonedelor

Decizia președintelui Statelor Unite, Joe Biden, cu privire la posibilitatea înființării unei monede digitale de către banca centrală a SUA, confirmă adevărata valoare a Bitcoin și a banilor digitali. Este...

Soarta lui Vladimir Putin, în aer! Dezvăluirea care poate schimba totul. Cum va muta China în plin război

Soarta lui Vladimir Putin, în aer! Dezvăluirea care poate schimba totul. Cum va muta China în plin război

După cum a concluzionat directorul CIA, William Burns, relația dintre China și Rusia nu se va deteriora prea curând. Dar, de la Beijing se privește pieziș către Moscova, după ce...

Moscova nu iartă Pentagonul! A oferit sume uriașe Ucrainei pentru cercetările privind armele biologice

Moscova nu iartă Pentagonul! A oferit sume uriașe Ucrainei pentru cercetările privind armele biologice

Statele Unite şi Ucraina au negat existenţa unor laboratore destinate producerii de arme biologice în ţara care se confruntă cu o ofensivă rusească lansată de zeci de mii de solaţi,...

Filipine este gata să sprijine SUA dacă se implică în război

Filipine este gata să sprijine SUA dacă se implică în război

Președintele filipinez este gata să deschidă „facilitățile” țării forțelor americane în baza unui tratat de apărare reciprocă din 1951, dacă războiul Rusiei împotriva Ucrainei se va înrăutăți și va implica...

Rusia pregătește violențe mai mari în Ucraina. Pretextul pe care-l invocă Putin ca să justifice războiul. Victime vor fi ucraineni și ruși

Rusia pregătește violențe mai mari în Ucraina. Pretextul pe care-l invocă Putin ca să justifice războiul. Victime vor fi ucraineni și ruși

Rusia ar putea provoca un atac chimic sau radiologic, sub steag fals, pentru a justifica o agresiune mai mare împotriva Ucrainei. Presa de stat oficialii de la Moscova răspândesc deja...

Kamala Harris, discuții despre Ucraina în Polonia: Vom acorda încă 50 milioane dolari pentru ajutor umanitar

Kamala Harris, discuții despre Ucraina în Polonia: Vom acorda încă 50 milioane dolari pentru ajutor umanitar

Vicepreședintele SUA Kamala Harris a susținut, joi, o conferință de presă comună cu președintele Poloniei, în cadrul căreia a discutat situația Ucrainei, aflată în a cincisprezecea zi a războiului declanșat...

Rusia acuză Pentagonul că a finanțat arme biologice în Ucraina. SUA: ”O dezinformare absurdă”

Rusia acuză Pentagonul că a finanțat arme biologice în Ucraina. SUA: ”O dezinformare absurdă”

Rusia a cerut, miercuri, 9 martie, Statelor Unite ale Americii să explice lumii întregi motivul pentru care a sprijinit ceea ce Moscova consideră a fi un program biologic militar în...

Europa caută soluții pentru a opri importurile de petrol din Rusia. România, discuții cu o companie din SUA

Europa caută soluții pentru a opri importurile de petrol din Rusia. România, discuții cu o companie din SUA

Războiul din Ucraina și sancțiunile aplicate Rusiei vin cu urmări pentru toate statele lumii. Președintele SUA a anunțat oprirea importurilor de petrol și gaze, iar Uniunea Europeană și Marea Britanie...

Oficialul american al Apărării, avertizează! Rusia are „90% din puterea de luptă disponibilă” gata de utilizare în Ucraina

Oficialul american al Apărării, avertizează! Rusia are „90% din puterea de luptă disponibilă” gata de utilizare în Ucraina

Rusia are aproximativ „90% din puterea de luptă disponibilă încă pregătită pentru utilizare” în Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial american al Apărării. Este pentru prima dată când SUA...

Prințul Andrew a scăpat de acuzațiile de agresiune. La ce înțelegere a ajuns cu Virginia Giuffre? Suma este colosală

Prințul Andrew a scăpat de acuzațiile de agresiune. La ce înțelegere a ajuns cu Virginia Giuffre? Suma este colosală

Prințul Andrew a soluționat un caz civil de agresiune adus împotriva lui în SUA de către Virginia Giuffre. Aceasta l-a dat în judecată pe Ducele de York, susținând că acesta...

SUA pregătesc o sumă colosală pentru ajutoarea Ucrainei. Banii sunt trimiși pentru ca țara să supraviețuiască

SUA pregătesc o sumă colosală pentru ajutoarea Ucrainei. Banii sunt trimiși pentru ca țara să supraviețuiască

Statele Unite ale Americii pregătesc o sumă importantă pentru un prim ajutor financiar acordat Ucrainei, țară devastată de războiul cu Rusia. Pentru a rezista, regimul de la Kiev are nevoie...

Kremlinul denunță „războiul economic” provocat de Statele Unite. Mesaj liniștitor pentru NATO, de la Moscova: „Nu vă fie frică”

Kremlinul denunță „războiul economic” provocat de Statele Unite. Mesaj liniștitor pentru NATO, de la Moscova: „Nu vă fie frică”

Kremlinul acuză Statele Unire că a declarat „război economic” Rusiei, după introducerea embargoului asupra importurilor de petrol și gaze rusești. Pe de altă parte, oficialii de la Moscova susțin că...

Avertisment dur pentru România, în plin război! Ce vrea să ne facă Vladimir Putin. Se simte pericolul

Avertisment dur pentru România, în plin război! Ce vrea să ne facă Vladimir Putin. Se simte pericolul

Fostul secretar de stat al SUA Frank G. Wisner II este de părere că poziția României în regiune, având în vedere războiul declanșat de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina,...

Rușii se bat cu americanii

Rușii se bat cu americanii

Războiul din Ucraina a ajuns la faza când SUA nu mai cumpără petrol din Rusia, iar marile companii gen Coca-Cola sau Pepsi se retrag de pe piața rusească. În replică,...

Europa și SUA mizează pe sancțiuni împotriva Rusiei, un fel de război nuclear economic. Avertismentul unui profesor de politică și economie despre situația din Ucraina

Europa și SUA mizează pe sancțiuni împotriva Rusiei, un fel de război nuclear economic. Avertismentul unui profesor de politică și economie despre situația din Ucraina

Profesor de politică și economie la Universitatea Catolică de la Lisabona, Ana Maria Evans, analizează actualul război al Rusiei împotriva Ucrainei, ciocnirea dintre NATO și Moscova și consecințele conflictului la...

Avertismentul SUA pentru întreaga lume: Să se pregătească pentru un drum foarte lung şi foarte dificil în Ucraina

Avertismentul SUA pentru întreaga lume: Să se pregătească pentru un drum foarte lung şi foarte dificil în Ucraina

Oficialii SUA avertizează că Putin nu ascultă de nimeni, iar orașele din Ucraina sunt bombardate fără încetare. Regulile coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor nu sunt respectate, iar numărul de victime...

Răsturnare de situație. Statele Unite nu vor să preia MiG-urile poloneze. Cum va fi ajutată Ucraina să facă față Rusiei

Răsturnare de situație. Statele Unite nu vor să preia MiG-urile poloneze. Cum va fi ajutată Ucraina să facă față Rusiei

Statele Unite au respins oferta Poloniei pentru preluarea avioanelor de luptă MiG-29 pe care, apoi, să le livreze, ulterior, Ucrainei. Soluția găsită de polonezi prin care avioanele de fabricație rusească...

SUA și România, declarații comune. Șefii armatelor atrag atenția asupra gravității situației. Ce spun despre invadarea Ucrainei

SUA și România, declarații comune. Șefii armatelor atrag atenția asupra gravității situației. Ce spun despre invadarea Ucrainei

Şeful Statului Major al Apărării din România, generalul Daniel Petrescu, și preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley, s-au întâlnit luni, la...