Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Va juca Halep SUB PRESIUNE la Wimbledon? Britanicii nu au uitat de incidentele de la Mamaia, provocate de Ilie Năstase

Va juca Halep SUB PRESIUNE la Wimbledon? Britanicii nu au uitat de incidentele de la Mamaia, provocate de Ilie Năstase

Simona Halep, locul 2 WTA și a doua favorită la Wimbledon, are o misiune grea, astăzi, la Londra. Românca o va întâlni pe britanica Johanna Konta (7 WTA), cea care...

Doar o victorie o mai desparte pe Halep de locul 1 WTA

Doar o victorie o mai desparte pe Halep de locul 1 WTA

„Simo” va juca, mâine, în „sferturile” de la Wimbledon, iar triumful îi va aduce statutul de lider mondial Simona Halep (locul 2 WTA și a doua favorită la Wimbledon) va...

Primele DECLARAȚII ale lui Halep după victoria de la Wimbledon: „”Habar nu aveam că sunt la un meci de locul unu”

Primele DECLARAȚII ale lui Halep după victoria de la Wimbledon: „”Habar nu aveam că sunt la un meci de locul unu”

Simona Halep a mai făcut un pas important în drumul spre numărul 1 mondial în clasamentul WTA, după ce a învins-o în sferturile de la Wimbledon pe jucătoarea din Ucraina,...

Halep dă peste Azarenka în „optimi”

Halep dă peste Azarenka în „optimi”

Simona Halep (locul 2 WTA) va ataca, astăzi, calificarea în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Roland Garros. Constănțeanca o va avea ca adversară pe Victoria...

S-a stabilit ora la care Simona Halep va evolua împotriva Victoriei Azarenka. Miza este CALIFICAREA în „SFERTURILE” de la Wimbledon

S-a stabilit ora la care Simona Halep va evolua împotriva Victoriei Azarenka. Miza este CALIFICAREA în „SFERTURILE” de la Wimbledon

Simona Halep va juca, luni, împotriva Victoriei Azarenka, după ora 15.00, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Simona Halep (locul 2 WTA) va ataca, mânie, calificarea în...

De ce a fost Azarenka ACUZATĂ că A TRIȘAT înaintea meciului cu Halep, de la Wimbledon

De ce a fost Azarenka ACUZATĂ că A TRIȘAT înaintea meciului cu Halep, de la Wimbledon

Victoria Azarenka, fost lider WTA, o va înfrunta pe Simona Halep în „optimile” de la Wimbledon. Însă, legendara tenismenă Kim Clijters a acuzat-o pe sportiva din Belarus că a trișat...

BREAKING NEWS. Simona Halep va juca în „OPTIMILE” de la Wimbledon. Românca s-a întrebuințat serios în partida cu Shuai Peng și s-a impus în două seturi

BREAKING NEWS. Simona Halep va juca în „OPTIMILE” de la Wimbledon. Românca s-a întrebuințat serios în partida cu Shuai Peng și s-a impus în două seturi

Simona Halep s-a calificat, astăzi, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a eliminat-o pe chinezoaica Shuai Peng, scor 6-4, 7-6(7). Simona Halep (locul 2 WTA)...

După eliminarea Pliskovei, Halep are șanse tot mai mari de a deveni liderul WTA. „Simo” joacă ASTĂZI, în turul III, la Londra. ORA PARTIDEI

După eliminarea Pliskovei, Halep are șanse tot mai mari de a deveni liderul WTA. „Simo” joacă ASTĂZI, în turul III, la Londra. ORA PARTIDEI

După eliminarea cehoaicei Petra Kvitova, ieri, a venit și rândul Karolinei Pliskova să părăsească turneul de la Wimbledon. Acum, Halep, rămasă în cărțile calificării, are nevoie cel puțin de o...

Șansă pentru Halep la Wimbledon. Una dintre marile favorite la câștigarea trofeului, ELIMINATĂ

Șansă pentru Halep la Wimbledon. Una dintre marile favorite la câștigarea trofeului, ELIMINATĂ

Cehoaica Petra Kvitova (locul 12 WTA), jucătoare aflată pe jumătatea de tablou a Simonei Halep (2 WTA), a fost învinsă, aseară, în turul secund la Wimbledon. Kvitova, dublă campioană la...

România aruncă în luptă „Careul de Ași”

România aruncă în luptă „Careul de Ași”

Ana Bogdan, Irina Begu, Sora Cîrstea și Simona Halep vor evolua, astăzi, în turul secund al celebrului Wimbledon. Neșansa a fost doar de partea Monicăi Niculescu, care a cedat încă...

Halep crede în șansa ei la Wimbledon: „Nu mai simt deloc presiune”

Halep crede în șansa ei la Wimbledon: „Nu mai simt deloc presiune”

Deși este a doua favorită a Grand Slam-ului de la Londra, în acest an, specialiștii nu o creditează pe Simona Halep cu mari șase la câștigarea trofeului. Însă, românca crede...

Halep, traseu exotic la Wimbledon

Halep, traseu exotic la Wimbledon

Constănțeanca „a fl uierat” în primul tur la Londra, după ce a trecut de Marina Erakovici, din Noua Zeelandă. Mâine, „Simo” o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia. Simona...

NEWS ALERT. Simona Halep, debut fără probleme la Wimbledon. Românca S-A CALIFICAT în turul al 2-lea după o victorie în două seturi

NEWS ALERT. Simona Halep, debut fără probleme la Wimbledon. Românca S-A CALIFICAT în turul al 2-lea după o victorie în două seturi

Simona Halep s-a calificat, astăzi, în turul al doilea al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon după ce a eliminat-o pe neozeelandeza Marina Erakovici, scor 6-4, 6-1. Simona Halep...

Antrenorul Serenei Williams O ATACĂ pe Halep: „A eşuat lamentabil în încercarea de a domina tenisul!”

Antrenorul Serenei Williams O ATACĂ pe Halep: „A eşuat lamentabil în încercarea de a domina tenisul!”

Simona Halep, locul 2 WTA și a doua favorită la Wimbledon, își începe, astăzi, parcursul în cadrul celui de-al treilea Grand Slam al sezonului. Însă, românca a fost pusă la...

Wimbledon, „front” pentru supremația WTA

Wimbledon, „front” pentru supremația WTA

Grand Slam-ul londonez va începe luni, iar Simona Halep și Karolina Pliskova se vor lupta pentru a o detrona pe „Angie” Kerber din fruntea ierahiei mondiale Wimbledon 2017 este ocazia perfectă pentru a...

Karolina Pliskova A CÂȘTIGAT turneul de la Easburne. Jucătoarea din Cehia i-a suflat trofeul tenismenei care a ELIMINAT-O pe SImona Halep

Karolina Pliskova A CÂȘTIGAT turneul de la Easburne. Jucătoarea din Cehia i-a suflat trofeul tenismenei care a ELIMINAT-O pe SImona Halep

Karolina Pliskova a câștigat, sâmbătă, turneul de la Eastbourne, după ce a învins-o în finală pe daneza Caroline Wozniacki, scor 6-4, 6-4. Finala feminină a turneului de la Eastbourne a...

NEWS ALERT. Simona Halep ajunge în „OPTIMILE” de la Eastbourne, după un meci INFERNAL

NEWS ALERT. Simona Halep ajunge în „OPTIMILE” de la Eastbourne, după un meci INFERNAL

Simona Halep s-a calificat, astăzi, în optimile de finală ale turneului de la Eastbourne, după ce a învins-o pe Tsvetania Pironkova, scor 6-7(6), 7-6(4), 7-5. Simona Halep (locul 4 WTA)...

Halep intră pe iarba de la Eastbourne

Halep intră pe iarba de la Eastbourne

Simona Halep (locul 2 WTA) va debuta, în premieră, astăzi, la Eastborune. Constănțeanca va lua startul direct din turul al doilea, rundă în care o va întâlni pe jucătoarea venită...

Halep a uitat de zgură și revine pe iarbă

Halep a uitat de zgură și revine pe iarbă

Simona va ataca, în această săptămână, trofeul turneului de la Eastbourne, înainte de-a începe cel de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului: Wimbledonul Simona Halep (locul 2 WTA) revine...

TENIS. S-a stabilit tabloul turneului de la Eastbourne. Care sunt posibilele adversare ale Simonei Halep

TENIS. S-a stabilit tabloul turneului de la Eastbourne. Care sunt posibilele adversare ale Simonei Halep

Simona Halep va reveni, la fileu, săptămâna viitoare, în cadrul turneului de la Eastbourne. Românca este a doua favorită la câștigarea trofeului. Simona Halep (locul 2 WTA) se reîntoarce în...