Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Halep, clipe de COȘMAR în avion! Destăinuirile jucătoarei de tenis: Eram ALBĂ la față! Nu mai aveam AER

Halep, clipe de COȘMAR în avion! Destăinuirile jucătoarei de tenis: Eram ALBĂ la față! Nu mai aveam AER

Simona Halep a relatat un incident petrecut în aer și necunoscut publicului larg pînă în prezent. Jucătoarea de tenis a trăit clipe de coșmar într-un avion privat, chiar dacă în...

Simona Halep, CRITICATĂ DUR de o fostă jucătoare de tenis. „Nu credeam că o să văd vreodată așa ceva”

Simona Halep, CRITICATĂ DUR de o fostă jucătoare de tenis. „Nu credeam că o să văd vreodată așa ceva”

Pam Shriver, fostă jucătoare de tenis, a desființat-o pe Simona Halep în timpul partidei pe care românca a jucat-o, la Toronto, cu Elina Svitolina. Pam Shiver, fostă jucătoare de tenis,...

REACȚIA Simonei Halep după ÎNFRÂNGEREA USTURĂTOARE de la Toronto: „Nu voi uita prea repede acest meci”

REACȚIA Simonei Halep după ÎNFRÂNGEREA USTURĂTOARE de la Toronto: „Nu voi uita prea repede acest meci”

Simona Halep a făcut bilanțul participării la turneul de la Toronto și a spus că își va aminti de înfrângerea suferită în fața Elinei Svitolina. Simona Halep n-a avut nicio...

DUPĂ faptă și RĂSPLATĂ. Ce vilă de lux are SIMONA HALEP din banii câștigați pe zgură - Foto

DUPĂ faptă și RĂSPLATĂ. Ce vilă de lux are SIMONA HALEP din banii câștigați pe zgură - Foto

Simona Halep se bucură de câștiguri impresionante după munca grea pe care o depune pentru a juca în toate turneele internaționale, utilizând câștigurile pentru a-și face viața un lux pe...

NEWS ALERT. Simona Halep, ZDROBITĂ în semifinala cu Svitolina. Românca a ratat calificarea în FINALĂ

NEWS ALERT. Simona Halep, ZDROBITĂ în semifinala cu Svitolina. Românca a ratat calificarea în FINALĂ

Simona Halep a pierdut fără drept de apel partida disputată sâmbătă noaptea, împotriva Elinei Svitolina, în semifinalele de la Toronto, scor 1-6, 1-6. Simona Halep (locul 2 WTA) a ratat...

NEWS ALERT. Simona Halep va juca în semifinalele turneului de la Toronto. Românca a ELIMINAT-O pe Caroline Garcia

NEWS ALERT. Simona Halep va juca în semifinalele turneului de la Toronto. Românca a ELIMINAT-O pe Caroline Garcia

Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele turneului de la Toronto, după ce a învins-o pe Caroline Garcia, scor 6-4, 6-2. Simona Halep (locul 2 WTA) continuă evoluțiile entuziasmante de...

Cum i-a răspuns Halep fanului român care i-a strigat „Rupe-o, tată, rupe-o!”, în timpul meciului din „optimi”

Cum i-a răspuns Halep fanului român care i-a strigat „Rupe-o, tată, rupe-o!”, în timpul meciului din „optimi”

Simona Halep (locul 2 WTA) a acces în „sferturile” de la Toronto, acolo unde este campioana en-titre a întrecerii. Aseară, jucătoarea „tricoloră” a fost susținută frenetic în timpul meciului cu...

Simona Halep, CALIFICARE FACILĂ în sferturile de finală ale turneului de la Toronto. Românca a pierdut un singur game

Simona Halep, CALIFICARE FACILĂ în sferturile de finală ale turneului de la Toronto. Românca a pierdut un singur game

Simona Halep s-a calificat, joi seară, în sferturile de finală ale competiției de la Toronto, după ce a trecut de Barbora Strycova (Cehia), cu scorul de 6-1, 6-0. Simona Halep...

Cum a comentat Simona Halep prima victorie de la Toronto. VIITOAREA ADVERSARĂ

Cum a comentat Simona Halep prima victorie de la Toronto. VIITOAREA ADVERSARĂ

Simona Halep (locul 2 WTA) s-a califiact, astăzi, în turul al treilea la Rogers Cup, turneu pe care l-a câștigat în urmă cu un an. Constănțeanca a debutat cu dreptul...

Simona Halep a aflat împotirva cărei ADVERSARE va debuta la Toronto

Simona Halep a aflat împotirva cărei ADVERSARE va debuta la Toronto

Simona Halep va evolua, mâine seară, în cadrul turneului de la Toronto, împotriva slovacei Magdalena Rybarikova, cea care a eliminat-o pe croata Mirjana Lucici-Baroni. Simona Halep (locul 2 WTA) va...

Halep, adversar dificil la Toronto

Halep, adversar dificil la Toronto

Simona Halep (locul 2 WTA) va evolua direct în turul al doilea la Rogers Cup (Toronto/7-13 august), competiție pe care a câștigat-o anul trecut. În această rundă, constănțeanca o va...

VERDICTUL pe care l-au dat medicii, după ce Simona Halep A ABANDONAT la Washington. „Mă durea capul și îmi era puțin rău”

VERDICTUL pe care l-au dat medicii, după ce Simona Halep A ABANDONAT la Washington. „Mă durea capul și îmi era puțin rău”

Simona Halep s-a simțit rău în timpul meciului cu Ekaterina Makarova, disputat în „sferturile” turneului de la Washington, dar și-a revenit și poate participa fără probleme la viitoarele turnee. Simona...

NEWS ALERT. Simona Halep s-a retras din cadrul turneului de la Washington. Românca, învinsă de CANICULĂ

NEWS ALERT. Simona Halep s-a retras din cadrul turneului de la Washington. Românca, învinsă de CANICULĂ

Simona Halep a abandonat meciul disputat, vineri, în sferturile de finală ale turneului de la Washington, împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova. Simona Halep (locul 2 în ierarhia mondială) a întâlnit-o, vineri,...

Premierul Mihai Tudose, somat public să-și ceară scuze după ce a făcut glume pe seama Simonei Halep

Premierul Mihai Tudose, somat public să-și ceară scuze după ce a făcut glume pe seama Simonei Halep

Premierul Tudose a fost criticat după ce a declarat că este necesară schimbarea legii privind indemnizaţiile pentru creşterea copilului, înainte ca Simona Halep să rămână însărcinată, deoarece veniturile fabuloase ale...

NEWS ALERT. Simona Halep va juca în „SFERTURILE” turneului de la Washington. Românca A CÂȘTIGAT în trei seturi meciul din „optimi”

NEWS ALERT. Simona Halep va juca în „SFERTURILE” turneului de la Washington. Românca A CÂȘTIGAT în trei seturi meciul din „optimi”

Simona Halep s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Washington, după ce a învins-o pe columbianca Marina Duque-Marino, scor 3-6, 6-4, 6-2. Simona Halep (locul 2...

Un lider PNL îi solicită lui Tudose să ceară scuze public Simonei Halep

Un lider PNL îi solicită lui Tudose să ceară scuze public Simonei Halep

Vicepreşedintele PNL, senatorul Florin Cîţu, îi solicită premierului Mihai Tudose să îi ceară scuze Simonei Halep, după ce acesta a spus că legea privind indemnizaţiile pentru creşterea copilului trebuie schimbată,...

Monica Niculescu, VICTORIE SENZAȚIONALĂ la Washington. Va întâlni o româncă în „optimi”

Monica Niculescu, VICTORIE SENZAȚIONALĂ la Washington. Va întâlni o româncă în „optimi”

Monica Niculescu a reușit, aseară, un succes răsunător la Washington. Pentru un loc în „sferturi” se va duela cu Patricia Țig. Niculescu (locul 59 WTA) a avut un meci extrem...

Simona Halep a rămas fără IUBIT: „E singură, nu vrea nici o relație până nu ia un titlu de Grand Slam”

Simona Halep a rămas fără IUBIT: „E singură, nu vrea nici o relație până nu ia un titlu de Grand Slam”

Simona Halep şi-a pus viaţa personală pe locul doi, dar luptă pentru poziţia 1 în ierarhia feminină şi încă visează la primul ei titlu de Grand Slam. “Fata asta e...

Halep: „Cel mult, voi juca tenis până la 33 de ani”

Halep: „Cel mult, voi juca tenis până la 33 de ani”

„Simo” a acordat un interviu sincer americanilor de la „Washington Post”, în care a vorbit liber și despre retragerea sa din „Sportul Alb”. Simona Halep (25 de ani/locul 2 WTA)...

Halep, REFUZATĂ la un turneu din SUA. Americanii au preferat în schimb o jucătoare DOPATĂ

Halep, REFUZATĂ la un turneu din SUA. Americanii au preferat în schimb o jucătoare DOPATĂ

Simona Halep a solicitat un wild-card și pentru competiția de la Stanford, dar, în schimb, organizatorii au decis să îi facă loc Mariei Șarapova. Halep va debuta, astăzi, la Washington,...