Doar o victorie o mai desparte pe Halep de locul 1 WTA
- Alexandru Toader
- 11 iulie 2017, 00:00
„Simo” va juca, mâine, în „sferturile” de la Wimbledon, iar triumful îi va aduce statutul de lider mondial
Simona Halep (locul 2 WTA și a doua favorită la Wimbledon) va juca din nou în „sferturile” de la All England Club, după prezențele din 2014 și 2016. Ieri, „Simo” a trecut în două seturi de fostul număr 1 mondial, Victoria Azarenka (683 WTA), scor 7-6, 6-2, iar acum este la o victorie distanță de a prelua șefia clasamentului WTA!
Urmează favorita publicului
Următorul hop pentru „tricoloră” este britanica Johanna Konta (7 WTA), cea care a învins-o, în „optimi”, pe Caroline Garcia (Franța/22 WTA), scor 7-6, 4-6, 6-4. Între româncă și Konta scorul este egal, 2-2, la capitolul „directe”. Halep s-a impus de două ori, în Fed Cup, în 2014 şi 2017, în timp ce britanica a câştigat la Wuhan (2015) şi Miami (2017). Tot ieri, principala favorită a întrecerii, Angelique Kerber (Germania), a părist Grand Slam-ul londonez, după ce a cedat în fața ibericei Garbine Muguruza (15 WTA), scor 6-4, 4-6, 4-6. Așadar, dacă Simona Halep se va califica în semifinale, ei îi va reveni fotoliul de lider în ierarhia mondială, dar, dacă va pierde înainte de această rundă, atunci poziția de lider WTA îi va reveni Karolinei Pliskova (nr. 3). Cehoaica fiind eliminată încă din turul secund la Wimbledon 2017.
Mai mult, un atu pentru Simona Halep este că la sfârşitul acestui Grand Slam, Serena Williams, fostul lider mondial, va părăsi Top 10 WTA, iar Halep va deveni sportiva cu cele mai multe săptămâni consecutive petrecute între primele zece jucătoare, mai exact 182 de săptămâni.