Prime pentru doamne de 8 Martie de la președintele Senatului
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că doamnele care lucrează în Senat vor primi, cu ocazia zilei de 8 Martie, o primă în valoare de 140 de lei. "Sunt sume...
Senat este una dintre camerele Parlamentului, care reprezintă puterea legislativă într-un stat democratic organizat pe principii bicamerale. În România, Parlamentul este format din Senat și Camera Deputaților, iar împreună acestea adoptă legi, controlează activitatea Guvernului și exprimă voința politică a poporului.
Senatul are rolul de a dezbate și vota legile, de a aproba tratate internaționale, de a numi sau valida funcționari publici de rang înalt, precum și de a exercita funcția de control parlamentar asupra executivului.
Senatorii sunt aleși prin vot universal, direct și secret, pentru un mandat de 4 ani, fiecare reprezentând un județ, municipiul București sau diaspora.
Senatul este o instituție legislativă superioară care participă, alături de Camera Deputaților, la formarea voinței legale a statului și la garantarea echilibrului democratic între puterile acestuia.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că doamnele care lucrează în Senat vor primi, cu ocazia zilei de 8 Martie, o primă în valoare de 140 de lei. "Sunt sume...
Istoria artei este plină de literați care au ajuns la închisoare, dar autorul operei „Visătorul trezit” are o calitate rară: talentul de a juca teatru. Perspectiva pușcăriei l-a speriat îngrozitor...
Tot scandalul provocat în jurul cazului Elena Udrea a făcut să treacă aproape neobservată situaţia lui Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului şi Pădurilor. Cazul Borbely prefigurează la Camera Deputaţilor...
Birourile permanente reunite ar putea discuta luni nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI, a anunţat azi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Hellvig ar urma să fie audiat...
Chestorul Senatului, liberalul Cristian Bodea, a declarat azi că la votul din plenul Senatului pentru numirea unui nou judecător la Curtea Constituţională, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, le-a solicitat colegilor...
Ilie Sârbu, liderul grupului parlamentar al PSD, consideră că votul de astăzi pentru alegerea noului judecător CCR a arătat că PSD dispune de o majoritate care va funcţiona în continuare....
Senatorii vor vota, în şedinţa plenului de astăzi, la ora 16,00, candidaţii înscrişi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Ieri, la Comisia juridică a Senatului, propunerea PNL pentru această...
Reducerea TVA pentru laptele de consum, fructe şi legume proaspete a stârnit discuţii aprinse marţi în Senat. Deşi propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de parlamentari PSD, UNPR,...
Prim-vicepreşedinte PNL Teodor Atanasiu susţine că în cursul săptămânii viitoare cel mai probabil s-ar putea declanşa procedurile de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. ''Suntem în căutarea unui...
Candidaţii înscrişi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României vor fi audiaţi, mâine, începând cu ora 11,00, de către membrii Comisiei juridice a Senatului. Pentru postul de judecător...
Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu susţine că liberalii ar fi reuşit să strângă aproximativ 80 de semnături pentru proiectul de Hotărâre privind revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte...
Partidul Naţional Liberal va solicita înfiinţarea a două comisii parlamentare de anchetă. Una dintre comisii va fi în Camera Deputaţilor pentru a ancheta cheltuirea pe "criterii politice" a banilor din...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că "nu se cramponează în funcţia de preşedinte al Senatului". Reacţia acestuia vine în contextul în care, la această oră, liberalii se află...
Site-urile finanțate de PNL anunță cu litere de trîmbiță că partidul cuplului Alina Gorghiu – Vasile Blaga e angajat într-o bătălie pentru cucerirea șefiei Senatului. Despre Călin Popescu Tăriceanu din...
A doua salvare a lui Varujan Vosganian de la o simplă urmărire penală pe care o cereau procurorii DIICOT ne arată că politicienii n- au învățat nimic din cei șapte...
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu justifică votul din Senat în cazul lui Vosganian: Un vot pozitiv ar fi dus România mai aproape de o republică a procurorilor, scrie B1Tv. Călin...
Dacă joi a avut noroc, ziua de ieri, vineri 13 februarie, i-a adus ghinion. Senatorul PNL a fost forțat să părăsească partidul La o zi după ce plenul Senatului l-a...
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut demisia din partid lui Varujan Vosganian, la o zi după ce senatorii au votat împotriva solicitării de începere a urmării penale faţă de parlamentarul...
Societatea Timișoara ia atitudine față de neîncuviințarea începerii urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Reprezentanții organizației au transmis un comunicat de presă în care își manifestă indignarea față...
USL a reînviat ieri, în Senat. Impresionați de lacrimile lui Varujan Vosganian, senatorii PSD și PNL și-au dat mâna și l-au scăpat de urmărirea penală. Vot scandalos al senatorilor în...