”Draga de ANI” poate să ajungă prostituată de lux | VOCILE DREPTEI
- Narcisa Iorga
- 17 martie 2015, 20:28
Acuzarea lui Horia Georgescu vine ca o măciucă în moalele capului Agenției Naționale de Integritate. Politicienii își freacă palmele. De când o așteptau să le pice în plasă! Iat-o acum, ajunsă la mâna lor, fără s-o mai forțeze prin Parlament. Suporterii îi încurajează de pe margine, Antena 3 având portavocea cu cei mai mulți decibeli. Năucită de lovitură și speriată de zgomot, ANI va fi victimă sigură.
Din frumoasa rapoartelor MCV, ANI se poate transforma într-o stafidită, de care vor trage baronii și parlamentarii disperați de satisfacerea intereselor politice deopotrivă cu cele financiare. O vor folosi oricum, mai ales că au și un precedent în Avocatul poporului. Ne vor arăta că se poate!
Președintele ANI e numit de Senat. Senatul e condus de Călin Popescu Tăriceanu, cel care prim-ministru fiind, a făcut tot ce i-a stat în putință ca ANI să nu se nască așa cum fusese proiectată. Pentru a fi, totuși, primiți în UE la 1 ianuarie 2007, România se angajase să înființeze Agenția . Și ce dacă! Tăriceanu refuza să introducă pe ordinea de zi a Guvernului ordonanța, iar UDMR ținea spatele la ușa Guvernului. Președintele Băsescu o asigura pe Monica Macovei că ”draga de ANI” va trece până la urmă. Lui Tăriceanu i-a trebuit o jumătate de an, insistențe din partea Monicăi Macovei și bătăi de obraz din partea partenerilor externi.
Un an mai târziu, când ordonanța a ajuns în dezbaterea Parlamentului, s-a produs prima mutilare a ANI. Alta, în 2010, în urma unei contestări pentru neconstituționalitate. Atunci și-au dat mâna toate partidele pentru a scăpa de cârligele ANI, inclusiv PDL care, de voie- de nevoie, susținuse legea până atunci. Stabiliseră să nu mai fie declarate conturile în străinătate, bijuteriile, nici contractele cu statul. Legea a fost întoarsă din drum de președintele României, pentru reexaminare.
Comisia Europeană amenința cu un raport MCV devastator, societatea civilă luase foc. Parlamentarii PDL și ai UDMR au fost aduși aroape cu forța în miezul verii s-o voteze, cei ai opoziției au votat-o și ei de frică să nu fie făcuți țapi ispășitori. Au mai fost tentative în 2011, mai ales din partea UDMR, apoi în marțea neagră și ultima oară în urmă cu trei luni. Probabil că vor mai fi, însă pasul cel mai important se face la numirea noului președinte. Cu cât va fi mai precipitată, cu atât va fi mai periculoasă.
În Senat, majoritatea este favorabilă coaliției lui Victor Ponta, cei mai mari adversari ai ANI. Liberalii - i-am văzut la votul pentru salvarea lui Vosganian. Chiar dacă ar mai fi câțiva din tabăra diferită de cea a talibanilor lui Crin Antonescu, aceștia sunt de partea lui Klaus Iohannis. Care Klaus Iohannis a stat cu inima strânsă toată campania electorală din cauza acuzațiilor de incompatibilitate aduse de ANI. Doar n-o să uite atât de ușor că le-a trecut glonțul pe lângă ureche.
Conform Legii de organizare, președintele Agenției este propus Senatului de către Consiliul Național ed Integritate (CNI), ca urmare a unui concurs sau examen. CNI aprobă regulamentul și tematica de concurs, precum și componența comisiei de examinare și corectare a lucrărilor de concurs. Adică ei centrează, ei dau cu capul. Consiliul Național de Integritate este format din 11 membri, din care doar unul este din partea societății civile. Restul de zece sunt desemnați de grupurile parlamentare ale PSD, UDMR și minorități naționale, ministerele Justiției și Finanțelor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Agenția Națională a Înalților Funcționari Publici, Asociația Orașelor și Asociația Comunelor din România.
Toate sunt sateliți ai PSD. Ce face opoziția PNL din Senat? Joacă după cum îi cântă PSD. Membrul CNI propus de PNL este nimeni altul decât Călin Bogdan Găurean, omul de casă al lui Relu Fenechiu, la care urma să intervină Gruia Stoica în afacerea CFR, ajunsă dosar la DNA. Relu Fenechiu știm unde e. Așadar, acești domni și doamne urmează să selecteze printr-un concurs cu teme tot de ei stabilite viitorul președinte al ANI, care să reziste presiunilor politice de orice tip.
Dacă numirea noului șef al ANI se va lăsa doar pe seama responsabilității membrilor CNI, fără o supraveghere strictă din partea societății civile și a Comisiei Europene, ei vor face ceea ce vor dori păpușarii lor politici. Senatul și liderii lui vor poza ca distanți, dezinteresați de noul președinte al ANI, ales, nu-i așa?, conform unor criterii și standarde de performanță etc…
Numirea viitorului șef al Agenției de Integritate va fi un spectacol. Depinde de presă, de societatea civilă și de partenerii României dacă show-ul va fi unul de pantomimă, de wrestling sau de mentalism.