REFERAT DNA. Angajații de la firma de avocatură “Șova și Asociații”: Din dispoziţia lui Dan Șova s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societăţii”

REFERAT DNA. Angajații de la firma de avocatură “Șova și Asociații”: Din dispoziţia lui Dan Șova s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societăţii”

Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice

  • Mai mulți angajați de la firma de avocatură au recunoscut la DNA că totul s-a făcut la ordinele senatorului Dan Șova. Detaliile apar în referatul DNA trimis la Senatul României

 

Astfel, în perioada 2005-2009 martora Simona Ciurcu a fost desemnată să tehnoredacteze procesele-verbale ale adunării generale a asociaţilor societăţii de avocaţi. Martora Ciurcu Simona a declarat că a tehnoredactat cele 11 procese-verbale în anul 2011 sau 2012 la solicitarea lui Şova Dan-Coman pe fondul scandalului mediatic apărut în presă cu privire la contractele de asistenţă juridică semnate cu complexele energetice Rovinari şi Turceni.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Din declaraţiile martorilor Roxana Enescu şi Cernov Radu-Ştefan, avocaţi asociaţi şi membrii ai adunării generale ai SCA Şova şi Asociaţii, persoane care au semnat procesele verbale în discuţie, rezultă faptul că aceştia au semnat acele procese verbale în anul 2011 pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de societatea de avocaţi cu cele două complexe energetice. De asemenea cei doi martori au afirmat că nu au avut loc niciodată adunările generale atestate prin procesele verbale respective," arată DNA.

Din declaraţia martorei Enescu Roxana a rezultat că în acea perioadă nu se obişnuia în cadrul societăţii să se întrunească adunarea generală a asociaţilor pentru a desemna un avocat coordonator de client. De asemenea a spus că nu se obişnuia vreodată să se desemneze avocat coordonator pentru un anume contract sau act adiţional şi în nici un caz în adunarea generală. Singura practică în cadrul societăţii era ca fiecare clint important să aibă desemnat un avocat coordonator fără ca acest lucru să fie hotărât în cadrul unei adunări generale.

 

Adunarea Generală care nu a avut loc

 

DNA mai arată că în legătură cuprinsul procesului-verbal datat 19.12.2005 semnat de Şova Dan-Coman şi Enescu Roxana, aceasta din urmă a declarat că este fals întrucât respectiva adunare generală nu a avut loc şi nu a discutat niciodată cu Şova Dan-Coman despre hotărârea menţionată în acel proces-verbal. A afirmat că a semnat procesul verbal în cursul anului 2011 la solicitarea martorei Ciurcu Simona pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate cu CET şi CER

"În legătură cu procesul-verbal datat 15.01.2007 prin care Cernov Radu-Ştefan era împuternicit să semneze şi să negocieze contracte de asistenţă juridică, martorul Cernov Radu-Ştefan a afirmat că nu are cunoştinţă de vreo adunare generală în acest sens şi nu şi-a recunoscut semnătură de pe acest proces verbal. De asemenea, martora Enescu Roxana a declarat că nu are cunoştinţă de hotărârea adunării generale atestată prin respectivul proces-verbal. A afirmat că a semnat acest proces verbal ca pe toate celelalte în anul 2011 sau 2012," potrivit DNA.

Potrivit referatului, În cuprinsul primei pagini a procesului verbal din data de 05.01.2009 al adunării generale a societăţii de avocaţi se menţionează următoarea hotărâre: „pentru actul adiţional nr. 3 la contractul de asistenţă juridică nr. 27/26.03.2007 semnat cu clientul societăţii – Complexul Energetic Rovinari se stabileşte avocat coordonator de client - Cernov Radu-Ştefan”.

 

În schimb, Direcţia Naţională Anticorupţie a intrat în posesia procesului-verbal al adunării generale a societăţii de avocaţi din data de 19.01.2009 adică, ulterior celui fals prezentat mai sus, în care se menţionează „HOTĂRÂREA nr. 1” care are cu totul alt conţinut. Este evident în aceste condiţii faptul că procesul verbal din data de 05.01.2009 nu a existat la data respectivă cu conţinutul respectiv.

"Caracterul fals al celor 11 înscrisuri relevă întreprinderea de acţiuni de o gravitate deosebită din partea suspectului Şova Dan-Coman, activitate infracţională orientată în mod vădit în scopul obstrucţionării anchetei fapt ce periclitează grav obiectivele de interes public ale urmăririi penale şi implicit ale înfăptuirii justiţiei penale în general," mai arat DNA.

Cum s-au plăsmuit contractele

 

DNA susține că că procesele-verbale respective în privinţa cărora suspectul Şova Dan-Coman le-a alterat conţinutul reprezintă mijloace materiale de probă în procesul penal. La data comiterii acestor fapte Şova Dan-Coman era senator în Parlamentul României. Astfel,  Şova Dan-Coman a folosit în faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie documente false în scopul de a se sustrage de la răspunderea penală şi pentru a compromite aflarea adevărului şi interesele justiţiei.

"Plăsmuirea conţinuturilor celor 11 procese-verbale de către Şova Dan-Coman constituie în sine o activitate infracţională prin care s-a încercat inducerea şi acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea celor trei contracte prezentate, împrejurare ce denotă o conduită iresponsabilă nedemnă de funcţia publică de demnitar al statului român cu care era şi este învestit."

Cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa martorului Cernov Radu-Ştefan au fost ridicate două agende cu însemnări personale ale acestuia în care se fac menţiuni în legătură cu negocierea de către Şova Dan-Coman a contractelor de asistenţă juridică prezentate.

  • Declaraţia martorului Babov Vladimir este de  asemenea în sensul în care Şova Dan-Coman a participat direct la încheierea contractelor de asistenţă juridică.
  • De altfel, toţi martorii audiaţi din cadrul SCA Şova şi Asociaţii au declarat că Şova Dan-Coman era singurul ca avea rol decident în orice problemă legată de SCA Şova şi Asociaţii şi mai ales în privinţa contractelor de asistenţă juridică ce angajau societatea de avocaţi în relaţia cu clienţii, inclusiv începând cu anul 2009 când acesta era senator.   

 "Din declaraţiile martorilor Ciurcu Simona şi Brîncuş Alin Aurel Niculae persoane angajate în cadrul SCA „Şova şi Asociaţii” a rezultat faptul că în anul 2010 din dispoziţia suspectului Şova Dan-Coman s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi cu scopul de a compromite toate documentele şi corespondenţa purtată pe mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexe energetice," susține DNA

"Aceste activităţi conduc la concluzia rezonabilă că Şova Dan-Coman cunoştea şi era îngrijorat de faptul că cercetarea acestor sisteme informatice şi valorificarea lor probatorie în cadrul procesului penal poate conduce la reliefarea caracterului infracţional al contratelor de asistenţă juridică încheiate cu cele două complexe energetice," mai arată DNA.

Prejudiciul

Potrivit DNA, prejudiciul cauzat ca urmare a activităţii infracţionale a lui Şova Dan--Coman este de peste 3,4 milioane lei.

Destinaţia sumelor de bani intrate în societatea de avocaţi ca urmare a încheierii celor trei contracte analizate potenţează şi mai mult gravitatea faptelor săvârşite de suspectul Şova Dan-Coman.

Astfel, aşa cum rezultă din extrasele de cont ale societăţii de avocaţi şi din declaraţiile martorilor, potrivit DNA, o parte însemnată din aceste sume a fost destinată exclusiv interesului personal al suspectului Şova Dan-Coman mai ales pentru cheltuieli de construcţie şi renovare a proprietăţilor sale imobiliare.

În schimb, SCA Şova şi Asociaţii a transmis societăţii de avocatură continuatoare SCA „Enescu Panait Pop şi Asociaţii” datorii de ordinul sutelor de mii de euro, inclusiv faţă de organele fiscale.

Prin întreaga lui activitate infracţională,Şova Dan-Coman "a relevat un dispreţ nepermis faţă normele juridice incidente şi diriguitoare în privinţa obligaţiilor procesuale ale unei persoane cercetate într-o cauză penală".

În aceste condiţii, nu se poate întrevede în viitorul apropiat o schimbare radicală a conduitei suspectului Şova Dan-Coman din una profund antisocială în una specifică poziţiei sociale şi pregătirii profesionale caracterizată de spirit civic şi respect faţă de valorile democratice.

DNA mai arată că "având în vedere cele reţinute, dar mai ales lejeritatea şi detaşarea reliefată la nivel subiectiv cu care a acţionat suspectul Şova Dan-Coman se constată că pentru acesta săvârşirea unor acţiuni de acelaşi gen este doar o chestiune de timp."