rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Dovada că războiul e iminent. Putin a mobilizat copiii din Rusia. Ordin prin Ministerul Educației

Dovada că războiul e iminent. Putin a mobilizat copiii din Rusia. Ordin prin Ministerul Educației

Decizie inedită în Rusia. Copiii vor învăța, la școală, cum să dezasambleze și să refacă on armă Kalashnikov. Inițiativa vine la împlinirea a 100 de ani de la nașterea inventatorului...

Lumea este în alertă. Rușii au lansat prima rachetă intercontinentală

Lumea este în alertă. Rușii au lansat prima rachetă intercontinentală

Rusia a lansat, cu succes, prima rachetă balistică intercontinentală. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că aceasta a fost lansată cu ajutorul ultimului model de submarine, ”Prinţul Vladimir”....

Putin, la granița cu România. Întâlnire de ultima oră cu Viktor Orban

Putin, la granița cu România. Întâlnire de ultima oră cu Viktor Orban

Președintele Vladimir Putin și premierul ungar Viktor Orban se vor întâlni la Budapesta pentru a discuta despre întărirea relațiilor economice Relațiile economice dintre Rusia și Ungaria ar putea cunoaște un...

Alertă internațională! Rusia, Iran și Turcia, avertisment dur pentru Trump

Alertă internațională! Rusia, Iran și Turcia, avertisment dur pentru Trump

Planul lui Trump a fost puternic criticat şi a primit răspunsuri furioase din partea ruşilor şi iranienilor, pentru hotărârea sa de a disolca trupe americane în vederea protecţiei câmpurilor petrolifere...

Panică la granița NATO. Manevra lui Putin generează alertă la nivel mondial

Panică la granița NATO. Manevra lui Putin generează alertă la nivel mondial

Avioane de luptă F-16 belgiene desfăşurate în prezent în Lituania au interceptat marţi „cu succes” aparate de zbor ruseşti deasupra Mării Baltice, la limita spaţiului NATO, a anunţat componenta aeriană...

Premieră. Putin se înarmează pentru iarnă. „Va apăra interesele noastre naționale”

Premieră. Putin se înarmează pentru iarnă. „Va apăra interesele noastre naționale”

Un nou spărgător de gheață, de data asta militar, care va contribui la „apărarea intereselor naționale în Arctica”. Lansarea spărgătorului de gheață de luptă „Ivan Papanin”, o premieră, la Sankt-Petersburg,...

Alertă la granița României. Ce l-a deconspirat pe agentul de top ai lui Putin

Alertă la granița României. Ce l-a deconspirat pe agentul de top ai lui Putin

Bulgaria expulzează un diplomat rus după o anchetă cu privire la activităţi de spionaj. Bulgaria a cerut Rusiei să recheme în ţară un diplomat de la misiunea sa din Sofia...

Spion rus reținut în Polonia

Spion rus reținut în Polonia

Agenția de Securitate Internă poloneză a reținut un bărbat care este suspectat de spionaj pentru Moscova, a informat postul public de radio polonez care îl citează pe Stanislaw Zaryn, purtătorul...

Rusia îl face de râs pe Trump. Captura deceniului, pusă sub semnul întrebării la Kremlin

Rusia îl face de râs pe Trump. Captura deceniului, pusă sub semnul întrebării la Kremlin

Uciderea lui Abu Bakr al-Baghdadi continuă să rămână un subiect delicat. În timp ce președintele american a mulțumit Rusiei pentru sprijinul acordat în derularea acestei operațiuni, Moscova neagă orice implicare....

Submarinele nucleare rusești testează noi tipuri de arme în Marea Norvegiei

Submarinele nucleare rusești testează noi tipuri de arme în Marea Norvegiei

Două submarine nucleare ale Flotei de Nord aparținând marinei ruse vor efectua scufundări în apele neutre ale Mării Norvegiei. În timpul testelor urmează a fi testate noi tipuri de arme,...

Spioana lui Putin din America s-a întors acasă după 18 luni în închisorile americane

Spioana lui Putin din America s-a întors acasă după 18 luni în închisorile americane

Spioana rusă Maria Butina, care a fost eliberată vineri dintr-o închisoare americană, a ajuns azi la Moscova unde a fost întâmpinată de membrii familiei sale și de către oficiali ai...

Erdogan aruncă bomba. Amenințări fără perdea în Siria. Rusia este implicată

Erdogan aruncă bomba. Amenințări fără perdea în Siria. Rusia este implicată

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că armata turcă va „alunga teroriștii” în cazul în care milițiile kurde siriene nu se vor retrage de la frontiera cu Siria,...

La un pas de conflict! Rusia și SUA se bat pe petrolul sirian. Mișcări masive de trupe

La un pas de conflict! Rusia și SUA se bat pe petrolul sirian. Mișcări masive de trupe

Ministerul rus al Apărării a lansat o critică dură la adresa SUA pentru decizia de a menține și de a-și amplifica prezența militară în estul Siriei. El a calificat gestul...

Rusia a pierdut 1 Trilion de dolari de la ruperea URSS

Rusia a pierdut 1 Trilion de dolari de la ruperea URSS

Fondul Monetari Internațional a promovat politici care au încurajat retragerea masivă de capital din Rusia și restul fostelor țări sovietice, susține Moscova. Serghei Glaziev, fost multă vreme consilier economic al...

Rusia se pregătește să preia controlul total. Punctul fierbinte: granița cu România

Rusia se pregătește să preia controlul total. Punctul fierbinte: granița cu România

Serbia a decis să cumpere rachete supersonice de la Rusia. Astfel, statul intră în clubul țărilor înarmate de Rusia cu acest sistem de rachete. Alte țări care au manifestat interes...

Putin pune mâna pe Africa bucată cu bucată

Putin pune mâna pe Africa bucată cu bucată

Rusia va acorda asistență Sudanului pentru a normaliza situația politică internă din această țară africană. Moscova intenționează să convingă comunitatea diplomatică internațională să trateze problema sudaneză în mod imparțial și...

Tensiuni majore între Rusia şi Moldova. Gestul rușilor a revoltat Guvernul de la Chișinău

Tensiuni majore între Rusia şi Moldova. Gestul rușilor a revoltat Guvernul de la Chișinău

Reprezentanții Ministerului Economiei din Republica Moldova sunt nemulţumiţi din cauză că în anu 2019, Federația Rusă a oferit doar 15.000 de autorizații de export pentru transportatori. Oficialii moldoveni susţin că...

Atac armat în baza militară! Opt oameni au murit

Atac armat în baza militară! Opt oameni au murit

La o bază militară din Gorny, o localitate din Extremul Orient rus, un militar şi-a atacat, vineri, colegii. În urma atacului, opt militari au fost ucişi. Ministerul Apărării din Rusia...

Conjurația anti-Trump se întoarce împotriva complotiștilor: Se strânge lațul în jurul CIA și FBI

Conjurația anti-Trump se întoarce împotriva complotiștilor: Se strânge lațul în jurul CIA și FBI

Ceea ce a început ca un control administrativ asupra originilor dosarului Trump – Rusia s-a transformat într-o adevărată anchetă penală. Schimbarea aceasta îi oferă lui John Durham, procurorul însărcinat cu...

Imagini de coșmar la un spectacol. Spectatorii, în pericol de moarte

Imagini de coșmar la un spectacol. Spectatorii, în pericol de moarte

Un urs și- a atacat dresorul, în timpul unui număr de circ, sub privirile îngrozite ale spectatorilor  Scene de groază la un spectacol de circ din Rusia. Un dresor a...