rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Ani grei de închisoare pentru un grup de neo-marxişti din Rusia. Au vrut să instaleze un „regim comunist”

Ani grei de închisoare pentru un grup de neo-marxişti din Rusia. Au vrut să instaleze un „regim comunist”

Republica Moldova. Tribunalul Militar Districtual Central din Ekaterinburg, Federaţia Rusă a condamnat cinci membri ai unui cerc marxist din Ufa la ani grei de închisoare. Aceştia au fost găsiţi vinoveţi...

Petrolul SUA cade la cel mai mic nivel din 2021. 170 de milioane de barili de petrol rusesc ar putea reveni pe piață

Petrolul SUA cade la cel mai mic nivel din 2021. 170 de milioane de barili de petrol rusesc ar putea reveni pe piață

Prețurile petrolului brut din Statele Unite au înregistrat o scădere semnificativă marți, atingând cel mai redus nivel de la începutul anului 2021, pe fondul temerilor legate de un surplus de...

Avertisment pentru moldovenii din Rusia. Riscă să fie trimişi la război în Ucraina

Avertisment pentru moldovenii din Rusia. Riscă să fie trimişi la război în Ucraina

Republica Moldova. Moldovenii stabiliţi cu traiul sau care muncesc temporar în Federaţia Rusă riscă să fie înrolaţi în armata rusă şi timişi să lupte în Ucraina. Avertismentul vine din partea...

Alegerile anulate din 2024, analizate în raportul CSAT: TikTok și influențele Rusiei au avut un impact major

Alegerile anulate din 2024, analizate în raportul CSAT: TikTok și influențele Rusiei au avut un impact major

Raportul Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT), aprobat în perioada în care Ilie Bolojan a fost președinte interimar, arată că anul electoral 2024 a generat riscuri semnificative pentru procesul...

Războiul de la graniță schimbă prezentul și viitorul. Ce spune Raportul CSAT despre riscurile pentru România

Războiul de la graniță schimbă prezentul și viitorul. Ce spune Raportul CSAT despre riscurile pentru România

Comisiile reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat au analizat, în ședință comună, Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea desfășurată în...

Nicușor Dan, despre planul de pace al Rusiei pentru Ucraina: Sunt pesimist

Nicușor Dan, despre planul de pace al Rusiei pentru Ucraina: Sunt pesimist

Președintele Nicușor Dan a declarat marți, la Helsinki, că este pesimist cu privire la șansele unei păci imediate între Rusia și Ucraina, afirmând importanța sprijinului european pentru Ucraina în negocierile...

UE, noi sancțiuni pentru flota fantomă a Rusiei. Sunt vizați oameni de afaceri asociați cu giganții energetici de stat

UE, noi sancțiuni pentru flota fantomă a Rusiei. Sunt vizați oameni de afaceri asociați cu giganții energetici de stat

Uniunea Europeană a decis luni să extindă regimul de sancțiuni împotriva rețelelor care susțin exporturile de petrol ale Rusiei, vizând cinci oameni de afaceri asociați cu giganții energetici de stat...

Zelenski, despre problemele teritoriale: Nu vrem să renunţăm la Donbasul nostru

Zelenski, despre problemele teritoriale: Nu vrem să renunţăm la Donbasul nostru

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, în prezent, nu se discută organizarea unui referendum privind Donbasul și a reafirmat că Ucraina nu va recunoaște această regiune ocupată temporar ca...

Lovitură în Marea Neagră. Un submarin rusesc a fost distrus de o dronă subacvatică lansată de Ucraina

Lovitură în Marea Neagră. Un submarin rusesc a fost distrus de o dronă subacvatică lansată de Ucraina

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a revendicat astăzi o nouă victorie navală de răsunet, anunțând scoaterea din uz a unui submarin rusesc din clasa „Varșavianka”, cunoscut în codificarea NATO...

Activele „Lukoil-Moldova” de la Aeroportul Chişinău trec în proprietatea statului. Decizia nu ţine doar de  restricţiile lui Donald Trump

Activele „Lukoil-Moldova” de la Aeroportul Chişinău trec în proprietatea statului. Decizia nu ţine doar de restricţiile lui Donald Trump

Republica Moldova. Toate bunurile companiei „Lukoil-Moldova” de la Aeroportul Chișinău vor fi trecute în proprietatea statului. Decizia a fost luată la şedinţa din 15 decembrie a Consiliului pentru examinarea investițiilor...

Hackeri ruși perturbă Registrul Militar Unificat și blochează funcționalitățile automate

Hackeri ruși perturbă Registrul Militar Unificat și blochează funcționalitățile automate

Un atac cibernetic recent asupra unuia dintre principalii dezvoltatori ai Registrului Militar Unificat din Rusia, compania Mikord, a dus la perturbarea funcționării sistemului digital de recrutare al Ministerului Apărării, potrivit...

Săptămână decisivă pentru Ucraina. UE sub presiunea lui Trump și a Rusiei

Săptămână decisivă pentru Ucraina. UE sub presiunea lui Trump și a Rusiei

Uniunea Europeană se confruntă cu o săptămână crucială, pe măsură ce liderii europeni încearcă să protejeze Ucraina de un eventual acord de pace considerat umilitor, negociat de Statele Unite și...

Cetățenia rusă poate însemna contract cu armata. Atenționare pentru cetățenii Republicii Moldova

Cetățenia rusă poate însemna contract cu armata. Atenționare pentru cetățenii Republicii Moldova

Republica Moldova. Cetățenii Republicii Moldova aflați în Federația Rusă sunt avertizați asupra riscurilor la care se pot expune în cazul în care solicită permis de ședere sau cetățenia rusă. Ministerul...

Ucraina a lansat un atac cu drone asupra Moscovei. Zelenski se află la Berlin pentru negocierile de pace

Ucraina a lansat un atac cu drone asupra Moscovei. Zelenski se află la Berlin pentru negocierile de pace

Armata ucraineană a lansat în noaptea de duminică spre luni un atac masiv cu drone asupra Moscovei, chiar în timp ce președintele Volodimir Zelenski se afla la Berlin pentru discuții...

Reacția Moscovei, după declarația lui Zelenski de a renunța la aderea la NATO

Reacția Moscovei, după declarația lui Zelenski de a renunța la aderea la NATO

Moscova a declarat că așteaptă informații actualizate din partea Statelor Unite, după discuțiile dintre oficialii americani, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și liderii europeni, care au loc luni la Berlin, potrivit...

Exilul lui Bashar al-Assad. Lux și restricții în exilul rusesc

Exilul lui Bashar al-Assad. Lux și restricții în exilul rusesc

La mai bine de un an de la prăbușirea regimului său, fostul președinte al Siriei, Bashar al-Assad, trăiește o viață radical diferită de cea pe care o avea la Damasc....

Avertisment pentru moldovenii din Rusia: Nu semnați niciun document cu caracter militar

Avertisment pentru moldovenii din Rusia: Nu semnați niciun document cu caracter militar

Autoritățile de la Chișinău au transmis luni un avertisment pentru cetățenii Republicii Moldova care se află pe teritoriul Federației Ruse. Ministerul Afacerilor Externe recomandă ferm ca aceștia să nu semneze...

Rusia susține Venezuela în fața presiunilor politice. SUA nu recunoaște legitimitatea lui Maduro

Rusia susține Venezuela în fața presiunilor politice. SUA nu recunoaște legitimitatea lui Maduro

Rusia și-a reafirmat sprijinul pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și șantajului militar” exercitate de Statele Unite, a declarat luni Aleksandr Șcetinin, directorul Departamentului Latino-American din Ministerul de Externe rus,...

Avertisment fără precedent de la MI6. Rusia și riscurile pentru Europa explicate de noua șefă

Avertisment fără precedent de la MI6. Rusia și riscurile pentru Europa explicate de noua șefă

Blaise Metreweli, noua șefă a Serviciului Secret de Informații al Marii Britanii (MI6), va avertiza că Rusia reprezintă o amenințare „agresivă, expansionistă și revisionistă”, în primul său discurs de la...

Operațiune FSB sub steag fals descoperită la Viena. Graffiti-uri cu simboluri naziste pentru a compromite Ucraina

Operațiune FSB sub steag fals descoperită la Viena. Graffiti-uri cu simboluri naziste pentru a compromite Ucraina

Noi dezvăluiri explozive ale revistei austriece Profil, publicate pe 12 decembrie, arată cum Jan Marsalek, fostul director fugar al companiei Wirecard, a orchestrat o operațiune complexă de influență coordonată de...