rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Zelenski, cinci ore de negocieri la Berlin: S-au înregistrat progrese, dar discuțiile continuă luni

Zelenski, cinci ore de negocieri la Berlin: S-au înregistrat progrese, dar discuțiile continuă luni

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a oferit să renunţe la aspiraţiile ţării de a adera la NATO, în urma discuţiilor de peste cinci ore purtate duminică la Berlin cu reprezentanţii Statelor...

Viktor Orban: Măsura UE privind activele rusești este un pas direct către intrarea în război

Viktor Orban: Măsura UE privind activele rusești este un pas direct către intrarea în război

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat că decizia Uniunii Europene de a îngheța activele rusești și intenția de a le folosi pentru a sprijini militar Ucraina ar putea fi interpretată...

Zelenski: Ucraina acceptă garanții de securitate, în locul aderării la NATO

Zelenski: Ucraina acceptă garanții de securitate, în locul aderării la NATO

Ucraina a renunțat la ambiția de a adera la NATO în schimbul unor garanții de securitate din partea Occidentului, ca posibil compromis pentru a pune capăt războiului cu Rusia, a...

Zelenski, deschis negocierilor. Summitul de la Berlin, test pentru pacea din Ucraina

Zelenski, deschis negocierilor. Summitul de la Berlin, test pentru pacea din Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că este pregătit pentru discuţii cu înalţi responsabili europeni şi americani, în cadrul unui summit care va avea loc duminică şi luni la Berlin,...

Lutepaa, singurul loc din UE la care ajungi doar trecând prin Rusia. Povestea unei enclave rare în lume

Lutepaa, singurul loc din UE la care ajungi doar trecând prin Rusia. Povestea unei enclave rare în lume

Lutepaa este un sat din sud-estul Estoniei care poate fi accesat doar printr-un drum ce traversează Rusia. Amplasat într-o configurație geografică excepțională, acest loc unică ridică întrebări despre frontiere, mobilitate...

Rafinăriile rusești au fost lovite din nou de Ucraina. Regimul de la Kremlin anunță că a interceptat 141 de drone

Rafinăriile rusești au fost lovite din nou de Ucraina. Regimul de la Kremlin anunță că a interceptat 141 de drone

Un atac ucrainean cu drone a provocat un incendiu de proporții la un depozit de petrol din orașul Uriupinsk, situat în regiunea Volgograd din sudul Rusiei. Informația a fost confirmată...

Ce se întâmplă cu serviciul militar obligatoriu în România. De ce țara noastră a ales o formă diferită

Ce se întâmplă cu serviciul militar obligatoriu în România. De ce țara noastră a ales o formă diferită

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că reintroducerea serviciului militar obligatoriu nu este avută în vedere în acest moment, subliniind că statul român a optat deja pentru o alternativă funcțională:...

Planul SUA pentru pace în Ucraina, discutat la Berlin. Zelenski a confirmat participarea

Planul SUA pentru pace în Ucraina, discutat la Berlin. Zelenski a confirmat participarea

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat sâmbătă că va avea întâlniri la Berlin cu reprezentanți ai Statelor Unite și ai Uniunii Europene, în cadrul unor discuții privind ceea ce a...

Friedrich Merz: Dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri la granițele ei

Friedrich Merz: Dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri la granițele ei

Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat sâmbătă că președintele rus Vladimir Putin nu se va opri în ambițiile sale expansioniste și că, dacă Ucraina ar fi învinsă, armata rusă nu...

Friedrich Merz: Trump nu a apărut peste noapte, poate avea însă un succesor și mai rău decăt dânsul

Friedrich Merz: Trump nu a apărut peste noapte, poate avea însă un succesor și mai rău decăt dânsul

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a publicat principalele mesaje transmise de cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul reuniunii Partidului Popular European (PPE) de la Heidelberg, unde a fost adoptată Declarația privind...

Viktor Orban acuză UE că a încălcat statul de drept în decizia privind activele Rusiei

Viktor Orban acuză UE că a încălcat statul de drept în decizia privind activele Rusiei

Premierul ungar Viktor Orban a criticat vineri la un miting anti-război decizia Consiliului UE de a prelungi pe termen nedeterminat înghețarea activelor Rusiei, obținută prin vot cu majoritate calificată, nu...

Putin își fortifică palatul din pădure: noi sisteme antiaeriene și pedepse dure pentru intruși

Putin își fortifică palatul din pădure: noi sisteme antiaeriene și pedepse dure pentru intruși

Vladimir Putin pare să-și consolideze și mai mult securitatea personală, pe fondul unei temeri crescânde față de posibile amenințări la viața sa. Reședința luxoasă ascunsă într-o zonă împădurită ar fi...

Erdogan susține că războiul din Ucraina este aproape terminat. Ce plan are președintele Turciei

Erdogan susține că războiul din Ucraina este aproape terminat. Ce plan are președintele Turciei

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmă că perspectivele unei soluții negociate pentru războiul din Ucraina sunt mai apropiate decât par și susține că există „semne clare” că un acord de...

Operațiunea Coana Justițica. Utilii și Civilii, față în față cu Reacțiunea

Operațiunea Coana Justițica. Utilii și Civilii, față în față cu Reacțiunea

Frumoasă operațiune vedem zilele astea: ce taxe mai mari, ce încetinire economică, ce șpăgi pentru audiențe la premier, ce dosare de milioane pentru demisionarul de la Apărare, ce criză a...

Trump trimite un emisar la Berlin pentru negocieri de pace: SUA presează Ucraina să accepte concesii teritoriale

Trump trimite un emisar la Berlin pentru negocieri de pace: SUA presează Ucraina să accepte concesii teritoriale

Președintele american Donald Trump îl trimite în acest weekend la Berlin pe emisarul său special, Steve Witkoff, pentru discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu lideri europeni, într-un moment...

S-a sfârșit prietenia transatlantică? Cum rescrie Trump rolul Americii în lume

S-a sfârșit prietenia transatlantică? Cum rescrie Trump rolul Americii în lume

Încă de la adoptarea Legii Goldwater–Nichols în 1986, fiecare administrație americană a emis propria Strategie de Securitate Națională. Majoritatea acestor documente au fost declarații relativ anodine ale priorităților momentului, redactate...

Războiul naval se extinde în Marea Caspică. Ucraina a lovit două nave rusești strategice de pe ruta iraniană

Războiul naval se extinde în Marea Caspică. Ucraina a lovit două nave rusești strategice de pe ruta iraniană

Într-o mișcare surprinzătoare care extinde teatrul operațiunilor militare mult dincolo de linia frontului, Forțele de Operațiuni Speciale ale Ucrainei au revendicat atacuri asupra a două nave rusești aflate în Marea...

Nu au dat opinia Federaţiei Ruse. Cum a fost sancţionată o televiziune din Chişinău. Video

Nu au dat opinia Federaţiei Ruse. Cum a fost sancţionată o televiziune din Chişinău. Video

Republica Moldova. Postul de televiziune Jurnal TV a fost obligată să achite o amendă de 5000 de lei (cca 250 euro) pentru că nu a dat şi poziţia Federaţiei Ruse...

Rusia, acuzată de atacuri cibernetice și dezinformare. Ce au descoperit serviciile germane

Rusia, acuzată de atacuri cibernetice și dezinformare. Ce au descoperit serviciile germane

Germania a anunțat că a identificat două operațiuni cibernetice atribuite structurilor rusești: un atac asupra sistemelor de control al traficului aerian și o campanie de dezinformare desfășurată înaintea alegerilor generale din...

Dronele Ucrainei paralizează producția de petrol rusă. Rafinăria de la Iaroslavl și platformele din Marea Caspică, distruse

Dronele Ucrainei paralizează producția de petrol rusă. Rafinăria de la Iaroslavl și platformele din Marea Caspică, distruse

Ucraina a efectuat recent o serie de atacuri asupra infrastructurii energetice din Rusia, vizând atât o rafinărie majoră din regiunea Iaroslavl, cât și platforme petroliere din Marea Caspică. Acțiunile fac...