rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Aleksandar Vucic acuză la ONU că Serbia este călcată în picioare de marile puteri

Aleksandar Vucic acuză la ONU că Serbia este călcată în picioare de marile puteri

Aleksandar Vucic a afirmat la adunarea ONU de șa New York că deschiderea cutiei Pandorei nu a avut loc odată cu invazia Ucrainei, ci a avut loc anterior. În acest...

Turcia, nemulțumită de cererea SUA în privinţa S-400

Turcia, nemulțumită de cererea SUA în privinţa S-400

Ori de câte ori discuţiile cu SUA ajung la un anumit punct, atenţia se îndreaptă din nou spre S-400, acuză Turcia. Turcia ar vrea ca SUA să nu-i mai ajute...

Organizația Medici Fără Frontiere, dată afară din Rusia

Organizația Medici Fără Frontiere, dată afară din Rusia

Organizația Medici Fără Frontiere a anunțat că trebuie să-și închidă operațiunile în Rusia, după ce Ministerul Justiției i-a radiat biroul de la Moscova din registrul ONG-urilor străine. Medici Fără Frontiere,...

Avioane militare rusești dau târcoale, în Alaska, din ce în ce mai des. Americanii sunt în alertă

Avioane militare rusești dau târcoale, în Alaska, din ce în ce mai des. Americanii sunt în alertă

Avioane militare rusești, detectate în apropiere de Alaska. O informație care a pus pe jar armata din SUA. Evenimentul se petrece la două săptămâni, după ce oficialii de la Washington...

Dronele „matrioşka”, un nou as în mâneca Moscovei

Dronele „matrioşka”, un nou as în mâneca Moscovei

Armă esențială în teatrul de operațiuni din Ucraina, dronele, se află în centrul unei curse tehnologice între cei doi beligeranți. Ce sunt dronele „matrioșka” Cea mai recentă din acest război...

Rusia și China, provocare în Marea Barents

Rusia și China, provocare în Marea Barents

O navă de război rusă a tras focuri de avertizare asupra unei ambarcațiuni de pescuit după ce a intrat ilegal în zona economică a Norvegiei, în timpul unui exercițiu naval...

Putin s-a făcut de râs. Nou eșec pentru racheta Sarmat

Putin s-a făcut de râs. Nou eșec pentru racheta Sarmat

Racheta Sarmat, capabilă să transporte în jur de zece focoase nucleare, a suferit deja trei eșecuri de lansare. Pe ea se bazează parțial descurajarea nucleară a lui Vladimir Putin. Putin...

Zelenski: Ucraina este „aproape de sfârșitul războiului” cu Rusia

Zelenski: Ucraina este „aproape de sfârșitul războiului” cu Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa este „aproape de sfârșitul războiului”, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat ABC News, dezvăluite în avanpremieră. Zelenski cere, din nou, ajutor...

BRICS 2024. Planurile puse la cale de Rusia. Putin își așteaptă tovarășii la Kazan

BRICS 2024. Planurile puse la cale de Rusia. Putin își așteaptă tovarășii la Kazan

Rusia lucrează activ la crearea unor sisteme de plată fiabile și durabile și a unor rețele interbancare corespondente în cadrul BRICS, a declarat ministrul adjunct de Externe, Serghei Ryabkov. Una...

Artist rus condamnat de regimul Putin pentru o jucărie

Artist rus condamnat de regimul Putin pentru o jucărie

Artistul rus Vasili Slonov din Rusia a fost condamnat la un an de muncă corecțională într-un dosar privind expunerea în public a simbolurilor extremiste, după ce a postat o fotografie...

Rusia și rebelii Houthi, discuții secrete. Rachetele Yakhont, pregătite să lovească navele din Marea Roșie

Rusia și rebelii Houthi, discuții secrete. Rachetele Yakhont, pregătite să lovească navele din Marea Roșie

Iranul ar fi intermediat discuțiile secrete între Rusia și rebelii Houthi din Yemen pentru a transfera rachete anti-navă grupului militant, o evoluție care subliniază legăturile tot mai strânse ale Teheranului...

Forțele strategice ruse țintesc Londra și ... lovesc Rusia!

Forțele strategice ruse țintesc Londra și ... lovesc Rusia!

Mai deunăzi, domnului Vladimir Volodin, președintele Dumei ruse, i-a cășunat pe Parlamentul European și a considerat nimerit să-i amenințe pe eurodeputați: „Pentru informarea dumneavoastră, o rachetă Sarmat ajunge la Strasbourg...

Vladimir Putin rămâne fără bani de război. Estimări pesimiste despre resursele Rusiei

Vladimir Putin rămâne fără bani de război. Estimări pesimiste despre resursele Rusiei

Vladimir Putin are motive de îngrijorare din cauza situației economice din Rusia. Estimările indică o reducere a veniturilor obținute din vânzarea petrolului și a gazelor. Guvernul de la Moscova se...

Lecția finlandeză și echilibrul de putere în Oceanul Arctic

Lecția finlandeză și echilibrul de putere în Oceanul Arctic

Lecția finlandeză și echilibrul de putere în Oceanul Arctic. Rusia, indiferent de forma de guvernare și de dimensiunea teritoriului, nu și-a definit cu claritate propriile frontiere, menținând la marginile imperiului...

Rusia provoacă NATO. Exerciții de luptă la granița Alianței

Rusia provoacă NATO. Exerciții de luptă la granița Alianței

NATO este pusă în fața unei noi provocări venite din partea Rusiei. Aviația militară rusă a efectuat mai multe exerciții de luptă în largul Mării Negre, în contextul confictului din...

Acțiunile Rusiei împotriva centralelor nucleare ucrainene stârnesc îngrijorare. Avertismentul ambasadorului României la ONU

Acțiunile Rusiei împotriva centralelor nucleare ucrainene stârnesc îngrijorare. Avertismentul ambasadorului României la ONU

Ambasadorul României la ONU, Cornel Feruţă, a făcut o serie de comentarii referitoare la amenințările Rusiei cu folosirea armei nucleare. În acest context, a vorbit și despre operațiunile forțelor Moscovei...

Plan de victorie sau plan de război? Ion Cristoiu: „Zelenski propune o chestie criminală”. Video

Plan de victorie sau plan de război? Ion Cristoiu: „Zelenski propune o chestie criminală”. Video

Volodimir Zelenski a ajuns duminică, 22 septembrie, pe teritoriul Statelor Unite cu un scop precis. Liderul de la Kiev realizează această vizită pentru a le prezenta americanilor un plan ce...

Nicolae Ciucă, despre resursele de gaze din Marea Neagră: România va deveni cel mai mare producător UE

Nicolae Ciucă, despre resursele de gaze din Marea Neagră: România va deveni cel mai mare producător UE

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit astăzi despre gazele din Marea Neagră. Liberalul este de părere că exploatarea lor va duce la creşterea independenţei energetice a statelor din regiune. Nicolae...

Rusia refuză participarea la negocieri de pace

Rusia refuză participarea la negocieri de pace

Rusia refuză participarea la negocieri de pace și continuă să-și cumpere arme de la cele mai bolnave dictaturi din lume, comuniștii din Coreea de Nord și radicalii islamiști din Iran....

Ucraina atacă o nouă zonă din Rusia. Operațiunea are succes

Ucraina atacă o nouă zonă din Rusia. Operațiunea are succes

Ucraina atacă o nouă zonă din Rusia. Pe 23 septembrie, cea de-a 95-a Brigadă Aeriană Separată de Asalt a Ucrainei a anunțat că a reușit să traverseze o nouă porțiune...