Vaticanul avertizează: Armele NATO în Rusia înseamnă o „escaladare incontrolabilă”

Vaticanul avertizează: Armele NATO în Rusia înseamnă o „escaladare incontrolabilă”Vatican: Interzis în Masonerie pentru catolici! / Sursa foto: Dreamstime

Vaticanul lansează un avertisment după declarația lui Jens Stoltenberg, care a afirmat că „a venit timpul” ca membrii NATO să reconsidere unele dintre restricţiile legate de utilizarea armelor pe care le-au furnizat Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei”

Vaticanul avertizează cu privire la folosirea armelor NATO de către Ucraina pentru a ataca Rusia

Vaticanul spune că autorizarea utilizării de către Ucraina a armelor furnizate de NATO pe teritoriul rus ar semnifica o „escaladare incontrolabilă” a conflictului, a declarat joi secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin. Vaticanul mai afirmă că această posibilitate trebuie să-i îngrijoreze pe toţi.

„Cred că această posibilitate trebuie să-i îngrijoreze pe toţi cei care ţin la soarta lumii. Acest lucru poate declanşa o escaladare pe care nimeni nu o va mai putea controla. Este o perspectivă foarte neliniştitoare”, a declarat cardinalul Pietro Parolin.

Cardinalul Pietro Parolin a continuat: „Lucrăm la nivel umanitar, mai ales la problema întoarcerii copiilor ucraineni în patria lor, un mecanism care a fost lansat odată cu vizita cardinalului (Matteo) Zupp la Kiev și Moscova care dă roade”.

Vaticanul explică faptul că arhiepiscopul de la Bologna, Matteo Zuppi, președintele Conferinței Episcopale Italiene (CEI), este trimisul pentru pace al Papei Francisc în războiul din Ucraina.

nedefinitVaticanul avertizează cu privire la folosirea armelor NATO de către Ucraina pentru a ataca Rusia. Sursa foto: Wikipedia

Cardinalul Pietro Parolin, îngrijorat de declarația lui Stoltenberg

Vaticanul, prin vocea secretarului de stat, a făcut aceste remarci în contextul în care joi secretarul general al NATO a spus din nou că statele aliate Ucrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează, la aproape o săptămână după ce apelul său similar în acest sens a provocat agitaţie în statele membre ale Alianţei.

„Cred că a sosit momentul să reconsiderăm unele restricţii pentru a le permite ucrainenilor să se apere cu adevărat”, având în vedere luptele recente pe frontul ucrainean, a spus Stoltenberg la Praga înaintea unei reuniuni informale a miniștrilor de Externe din statele NATO.

Mai multe state membre ale NATO au anunţat că sunt de acord cererea lui Stoltenberg. Printre statele care nu se opun sunt Marea Britanie, Franţa, Polonia, Republica Cehă, Olanda, Estonia, Letonia, Danemarca şi Norvegia. În schimb, celelalte state sunt mai reținute de teama unei escaladări a războiului din Ucraina, informează ansa.it.