Eșec la matematică. Aproape jumătate dintre absolvenții de gimnaziu nu au reușit să promoveze pretestarea

Eșec la matematică. Aproape jumătate dintre absolvenții de gimnaziu nu au reușit să promoveze pretestareaElevi. Sursa foto: Știri.md

Republica Moldova. Aproape jumătate dintre absolvenții de gimnaziu nu au reușit să promoveze examenul de pretestare la matematică. Aproximativ 58% dintre absolvenții de gimnaziu au reușit să obțină note de promovare, adică cel puțin nota „5”, la pretestarea națională la matematică, desfășurată pe 27 februarie 2025. Rezultatele au fost publicate de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare împreună cu Ministerul Educației.

Aproape 30.000 de elevi din peste 1.000 de școli din toată țara au participat la testare. Cea mai mare pondere a elevilor a fost înregistrată în Chișinău (28%). Iar cea mai mică în Basarabeasca (0,56%).

Rezultatele pretestării la matematică. Rata de promovare a crescut, însă continuă a fi redusă în unele raioane

Rezultatele pretestării arată că aproximativ 6 din 10 elevi au obținut note de trecere. Analiza datelor relevă diferențe semnificative între raioane. Astfel, cea mai scăzută rată de promovare, de aproximativ 33%, se înregistrează în raionul Rîșcani, iar cea mai ridicată, de 71%, în municipiul Chișinău. De asemenea, în 13 raioane și municipii există instituții de învățământ unde toți elevii au promovat testul.

În ceea ce privește notele medii, raionul Râșcani a înregistrat cele mai mici rezultate, în timp ce Chișinăul a obținut cele mai bune performanțe, cu o notă medie de „8,50” la o școală din municipiu. Cea mai scăzută notă medie a fost raportată la o școală din raionul Ocnița.

Date statistice

Date statistice la pretestare: Sursa foto: gov.md

Lipsa profesorilor calificați și interesul scăzut pentru matematică: provocările școlilor din mediul rural

Se constată faptul că rata de promovare este cea mai scăzută în școlile din mediul rural, unde, în multe cazuri, există un deficit de profesori specializați în matematică. În aceste localități, o problemă majoră rămâne lipsa cadrelor didactice pentru materiile exacte, iar adesea un profesor predă mai multe discipline.

De exemplu, într-un sat din raionul Sîngerei, profesoarele de matematică și informatică sunt și este și profesoare de fizică. Ceea ce duce la o pregătire insuficientă în fiecare dintre aceste materii. Un alt factor negativ este lipsa de interes a elevilor față de științele exacte.

„Actuala generație de elevi nu este, în mare măsură, capabilă să analizeze o sarcină complexă la matematică. Vine altă generație de copii. Vremurile se schimbă și trebuie să schimbăm și noi abordarea predării matematicii, puțin conținutul, un pic profunzimea studierii unor teme, nivelul de teoretizare. Un copil se educă pentru a avea o gândire critică, pentru a supraviețui într-o societate”, a afirmat Ana Costaș, conferențiar universitar la Departamentul de Matematică, UTM.

Pentru a rezolva problema pregătirii la matematică se recomandă angajarea unui număr mai mare de profesori calificați, în special în zonele rurale. Ar trebui implementate programe de sprijin suplimentar, cum ar fi cursuri de pregătire și repetitori, pentru a ajuta elevii să își îmbunătățească cunoștințele. De asemenea, utilizarea tehnologiilor educaționale și a aplicațiilor interactive ar putea sprijini elevii în consolidarea abilităților matematice.

În orașe, părinții de obicei apelează la lecții suplimentare, însă în mediul rural situația este mai diferită. Mulți părinți afirmă că, fără ajutorul unui repetitor la matematică, copilul lor nu ar fi reușit să susțină această testare.

Sursa foto: arhiva EvZ

Rezultatele sunt, totuși, mai bune față de testarea din noiembrie 2024

Atunci, rata de promovare a fost de doar 44%, față de 58% acum. De asemenea, mai mulți elevi au obținut note mari. În noiembrie, doar 0,8% dintre elevi au luat 9 sau 10, iar acum acest procent a crescut la 5%.

Totodată, conform Ministerului Educației, în sesiunea din 2024, aproximativ 1.600 de elevi nu au reușit să susțină examenul la matematică. Chiar și după a treia încercare.

Peste 6.000 de elevi vor avea lecții suplimentare la matematică

În urma desfășurării pretestării republicane la matematică și a analizei rezultatelor, Ministerul Educației și Cercetării a identificat mai mult de 6.000 de elevi care vor participa la programul remedial.

Aceștia vor beneficia de aproximativ 30-40 de ore suplimentare de pregătire gratuită la matematică, între lunile aprilie și mai, pentru a-și întări cunoștințele, a-și dezvolta abilitățile matematice și a aborda examenul final cu mai multă încredere.

Profesorii cu experiență semnificativă vor ghida elevii în cadrul programului. Aceștia vor oferi un suport educațional de calitate pentru a sprijini îmbunătățirea performanțelor școlare la această disciplină.

Programul remedial la matematică

Programul remedial la matematică. Sursa foto: MEC

Amintim că sesiunea de bază a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului din anul de studiu 2024-2025 va avea loc între 2 și 12 iunie 2025. În această perioadă, Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu ANCE, va desemna monitori externi în fiecare instituție de învățământ.

De asemenea, lucrările la toate probele de examen vor fi evaluate centralizat în patru centre republicane situate la Chișinău. Iar elevii care nu vor reuși să promoveze examenul în iunie vor avea două oportunități suplimentare, în sesiunile din iulie și august.

Ne puteți urmări și pe Google News