rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Acad. Eugen Mihăiescu - dezvăluiri despre Ion Iliescu și relația cu Rusia. Redifuzare

Acad. Eugen Mihăiescu - dezvăluiri despre Ion Iliescu și relația cu Rusia. Redifuzare

Academicianul Eugen Mihăescu vine în studioul Evenimentului Istoric pentru a doua oară, așa cum am promis, pentru a continua seria povestirilor dintr-o o istorie mai puțin cunoscută anilor 1990. Invitatul...

Război în Ucraina: Belgradul denunţă Wagner pentru tentativele sale de a recruta sârbi

Război în Ucraina: Belgradul denunţă Wagner pentru tentativele sale de a recruta sârbi

Preşedintele Aleksandar Vucic s-a plâns public de difuzarea de anunţuri la mica publicitare de către societatea rusă de mercenari. Preşedintele sîrb, Aleksandar Vucic, a condamnat grupul paramilitar privat Wagner după...

Polonia va cere Berlinului acordul să livreze tancuri Leopard

Polonia va cere Berlinului acordul să livreze tancuri Leopard

Polonia anunţă luni, 23 ianuarie, prin vocea prim-ministrului său, că va cere Berlinului acordul pentru livrarea de tancuri Leopard de fabricaţie germană Ucrainei. "Vom cere un asemenea acord, dar e...

Analiză: Destrămarea Rusiei se apropie. „Vom vedea sfârșitul lui Putin”

Analiză: Destrămarea Rusiei se apropie. „Vom vedea sfârșitul lui Putin”

Timothy Ash, cercetător al grupului de reflecție pentru afaceri internaționale Chatham House, a declarat că sfârșitul lui Vladimir Putin și al Rusiei se apropie. Mai mult, el consideră că liderul...

Cine îl poate convinge pe Putin să renunțe la războiul din Ucraina. Pacea e mai aproape decât se credea

Cine îl poate convinge pe Putin să renunțe la războiul din Ucraina. Pacea e mai aproape decât se credea

Au trecut 11 luni de când Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina, iar președintele rus nu pare să aibă intenția de a opri focul. Există un grup de câteva...

Cum va evolua războiul din Ucraina. Estimările lui Mircea Badea despre situația de pe front

Cum va evolua războiul din Ucraina. Estimările lui Mircea Badea despre situația de pe front

Realizatorul de televiziune Mircea Badea a făcut o serie de comentarii cu privire la situația din Ucraina și la evoluția războiului. El a vorbit în contextul apariției ultimelor informații despre...

Războiul din Ucraina, spionajul Moscovei și schimbarea percepției asupra serviciilor de intelligence occidentale (III)

Războiul din Ucraina, spionajul Moscovei și schimbarea percepției asupra serviciilor de intelligence occidentale (III)

De mai bine de 20 de ani, într-un castel din apropierea orașului italian Priverno, regiunea Lazio - construit în perioada Renașterii - au loc manifestări dedicate actului de intelligence care...

Război diplomatic între Țările Baltice și Rusia. Ambasadorii Moscovei au fost expulzați

Război diplomatic între Țările Baltice și Rusia. Ambasadorii Moscovei au fost expulzați

Letonia și Estonia au anunțat expulzarea ambasadorilor ruși în semn de solidaritate cu Ucraina. Și Lituania a aluat anterior această decizie. Cele trei țări cer insistent Germaniei să livrele tancuri...

Ce spune Dmitri Peskov despre o nouă candidatură a lui Vladimir Putin la alegerile din 2024

Ce spune Dmitri Peskov despre o nouă candidatură a lui Vladimir Putin la alegerile din 2024

Dmitri Peskov a fost întrebat dacă Vladimir Putin va candida la alegerile prezidențiale din 2024. Răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului a fost destul de ambiguu, acesta a spus că...

Lavrov dă vina pe Occident. Moscova a vrut să negocieze cu Ucraina, dar SUA a sfătuit Kievul să nu accepte

Lavrov dă vina pe Occident. Moscova a vrut să negocieze cu Ucraina, dar SUA a sfătuit Kievul să nu accepte

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că Moscova a fost dispusă să negocieze cu Ucraina în primele luni ale războiului, dar Statele Unite și alte națiuni occidentale au...

Josep Borrell: Germania nu blochează livrările de tancuri Leopard 2 în Ucraina

Josep Borrell: Germania nu blochează livrările de tancuri Leopard 2 în Ucraina

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a declarat luni că Germania nu blochează inițiativa altor membri UE de a trimite tancuri Leopard...

Rusia avertizează Republica Moldova „să nu repete politica sinucigașă a Ucrainei“. Aluzii și la adresa României

Rusia avertizează Republica Moldova „să nu repete politica sinucigașă a Ucrainei“. Aluzii și la adresa României

Un senator rus amenință Republica Moldova, după ce autoritățile de la Chișinău au anunțat că iau în calcul renunțarea la neutralitate și aderarea la NATO. Andrei Klimov susține și că...

ISW: Putin se întoarce împotriva liderului Wagner. Restabilirea armatei ruse face mai puțin probabilă „o escaladare irațională”

ISW: Putin se întoarce împotriva liderului Wagner. Restabilirea armatei ruse face mai puțin probabilă „o escaladare irațională”

Potrivit ISW dl Prigojin, care prezidează o forță de mercenari de 50.000 de persoane - dintre care se crede că 80% sunt foști condamnați - nu a avut niciodată potențialul...

Dovada că Putin se teme de un atac cu rachete asupra Moscovei. A desfășurat un amplu exercițiu pentru a testa sistemele de apărare

Dovada că Putin se teme de un atac cu rachete asupra Moscovei. A desfășurat un amplu exercițiu pentru a testa sistemele de apărare

După ce mai multe sisteme de apărarea anti-aeriană au fost montate în zona Moscovei și a reședinței lui Vladimir Putin, Rusia a desfășurat un amplu exercițiu pentru a-și testa capacitatea...

Tunul Archer bagă spaima în ruși! Trage trei obuze simultan și dispare înainte să atingă ținta

Tunul Archer bagă spaima în ruși! Trage trei obuze simultan și dispare înainte să atingă ținta

Guvernul suedez a promis Archer ca parte a unui pachet de arme mai mare, care include și vehicule de luptă CV90, pe care guvernul de la Stockholm l-a anunțat joi....

La Paris, Macron şi Scholz încearcă să prezinte imaginea unui cuplu franco-german sudat

La Paris, Macron şi Scholz încearcă să prezinte imaginea unui cuplu franco-german sudat

Cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a semnării tratatului de reconciliere între Germania şi Franţa, Emmanuel Macron îl primeşte, duminică, pe cancelarul german, Olaf Scholz, la Paris, pentru o întâlnire...

Statele Unite prezic un război lung în Ucraina: „Va fi foarte, foarte greu să alungi trupele ruse în acest an”

Statele Unite prezic un război lung în Ucraina: „Va fi foarte, foarte greu să alungi trupele ruse în acest an”

Săptămâna viitoare se vor împlini 11 luni de când Rusia a decis să invadeze Ucraina și, prin urmare, se apropie prima aniversare a unui război sângeros care a pus în...

Nu vă fie teamă de dispariția lui Putin

Nu vă fie teamă de dispariția lui Putin

 Regimul președintelui rus Vladimir Putin are zilele numărate. Vântul istoriei se schimbă și totul - de la reușitele militare ale Ucrainei pe câmpul de luptă până la trăinicia solidarității și...

Un aliat al lui Putin afirmă că noile arme livrate Kievului de Occident vor provoca o catastrofă la nivel mondial

Un aliat al lui Putin afirmă că noile arme livrate Kievului de Occident vor provoca o catastrofă la nivel mondial

Duminică, un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin a declarat că livrările de armament ofensiv destinate Kievului, care amenință teritoriile Rusiei, vor duce la o catastrofă pe plan mondial și...

Ucraina: ţările baltice cer Berlinului să livreze tancuri Leopard, Kievul denunţă o "indecizie care ucide"

Ucraina: ţările baltice cer Berlinului să livreze tancuri Leopard, Kievul denunţă o "indecizie care ucide"

Reuniţi la Ramstein în Germania, aliaţii Ucrainei nu au reuşit să se înţeleagă pe livrarea de tancuri grele petru a ajuta Kievul să contracareze invazia rusă Ucraina a deplâns, sâmbătă,...