rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Putin, „Femeia cu barbă” și Ponta - trei fețe hâde ale socialismului unic. Unde să fugim?

Putin, „Femeia cu barbă” și Ponta - trei fețe hâde ale socialismului unic. Unde să fugim?

„Dacă Vladimir Putin se uită, să știe că suntem de neoprit!” Aceste cuvinte înflăcărate ale Conchitei Wurst au încununat parșiva operațiune de marketing politic care a fost Eurovision 2014. „Femeia...

Victor Ponta: Până pe 25 mai, o să iau eu, ca vicepreşedinte al CSAT, toate deciziile importante pentru România

Victor Ponta: Până pe 25 mai, o să iau eu, ca vicepreşedinte al CSAT, toate deciziile importante pentru România

Premierul Victor Ponta a declarat, la Buzău, că până pe 25 mai, când preşedintele Traian Băsescu va termina campania electorală pentru PMP, va lua el toate deciziile importante pentru securitatea...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cînd iresponsabilul vesel Victor Ponta devine iresponsabil periculos!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cînd iresponsabilul vesel Victor Ponta devine iresponsabil periculos!

Scriam în numărul anterior că decizia de a interzice trecerea prin spațiul aerian al României a avionului cu vicepremierul unei țări membre a ONU e o decizie de o gravitate...

Presa germană: Bulgaria, cârtița rusă din Uniunea Europeană

Presa germană: Bulgaria, cârtița rusă din Uniunea Europeană

Germania este îngrijorată de faptul că Federaţia Rusă are din ce în ce mai multă influenţă asupra guvernului bulgar şi se teme că Moscova ar transforma Sofia într-un cap de...

A luptat de partea Tiraspolului. Cine este de fapt domnul Dmitri ROGOZIN

A luptat de partea Tiraspolului. Cine este de fapt domnul Dmitri ROGOZIN

„Cazul” Dmitri Rogozin a devenit deja de notorietate, iar reacţia vicepremierului rus după ce nu i s-a permis să survoleze spaţiul aerian românesc constituie un subiect foarte comentat. Vicepremierul rus...

SUA: Rusia nu și-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina

SUA: Rusia nu și-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina

Secretarul de stat american al Apărării, Chuck Hagel, a acuzat ieri Rusia că nu și-a retras trupele comasate la granița cu Ucraina, așa cum a declarat oficial, săptămâna trecută, președintele...

EVZ CHIȘINĂU. Rogozin face iarăși valuri. Semnăturile  pro-ruse ale Transnistriei, reținute de Chișinău

EVZ CHIȘINĂU. Rogozin face iarăși valuri. Semnăturile pro-ruse ale Transnistriei, reținute de Chișinău

Organele competente ale Republicii Moldova au reţinut listele „pentru recunoaşterea Transnistriei”, pe care persoane oficiale din Rusia intenţionau să le transporte la Moscova cu o rută de avion charter, se...

Rusia caută MEDICAMENTUL împotriva bătrâneţii. Îl va găsi?

Rusia caută MEDICAMENTUL împotriva bătrâneţii. Îl va găsi?

Studiile oamenilor de ştiinţă ruşi arată că îmbătrânirea este provocată de celulele care opresc divizarea din cauza unei defecţiuni biologice. Cercetătorii ruşi au creat o tehnologie originală cu ajutorul căreia...

Haos și violență la scrutinul ce poate rupe Ucraina în două

Haos și violență la scrutinul ce poate rupe Ucraina în două

Liderii separatiști din regiunile Luhansk și Donețk din Estul Ucrainei au organizat, ieri, un referendum contestat de autoritățile de la Kiev, de UE, SUA și chiar Rusia, pentru autonomia față...

Dacă vii cu bombardierul, vei fi doborît!

Dacă vii cu bombardierul, vei fi doborît!

Așa trebuia să i se răspundă impertinentului Dimitri Rogozin care a anunțat că, data viitoare, va veni în România la bordul unui TU – 160 astfel încît trecerea sa prin...

Băsescu ironizează amenințările lui Rogozin

Băsescu ironizează amenințările lui Rogozin

După ce vicepremierul rus Dmitri Rogozin a amenințat România, președintele Traian Băsescu i-a dat un răspuns ironic, spunând că mai întâi ar trebui aflat câtă vodcă a consumat liderul rus....

Ucraina ar putea introduce vize pentru cetăţenii ruşi

Ucraina ar putea introduce vize pentru cetăţenii ruşi

Autorităţile de la Kiev nu exclud posibilitatea introducerii unui regim de vize cu Rusia în cazul agravării relaţiilor între cele două ţări, a declarat duminică şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Serghei...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un scandal extern  abordat de Președinte ca pe maidanul politic intern

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un scandal extern abordat de Președinte ca pe maidanul politic intern

Vicepremierul Federaţiei Ruse Dmitri Rogozin, a scris pe Twitter că România i-a interzis să zboare prin spaţiul său aerian la întoarcerea din Transnistria. Tot pe reţeaua de socializare, oficialul rus...

Indignare în Rusia după victoria la Eurovision a "femeii cu barbă" Conchita Wurst

Indignare în Rusia după victoria la Eurovision a "femeii cu barbă" Conchita Wurst

Victoria la Copenhaga a "femeii cu barbă" Conchita Wurst, la concursul Eurovision, a provocat duminică un val de reacţii negative din partea politicienilor şi a vedetelor din Rusia, informează AFP....

Explozii numeroase şi foarte puternice la Slaviansk, în estul Ucrainei

Explozii numeroase şi foarte puternice la Slaviansk, în estul Ucrainei

Detonări numeroase şi foarte puternice s-au auzit duminică dimineaţa în apropiere de Slaviansk, un bastion al rebeliunii armate în estul Ucrainei, unde, începând de la ora locală 8.00 (8.00, ora...

Autoritățile de la Chinișău au reținut liste cu semnături privind independența Transnistrie

Autoritățile de la Chinișău au reținut liste cu semnături privind independența Transnistrie

Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat, într-un comunicat de presă, că au fost reținute cutii conținând 'liste cu semnături pentru recunoașterea Transnistriei' pe care Dmitri Rogozin și oficialii...

NATO atrage atenția asupra unor încercări de a aduce Transnistria mai aproape de Rusia

NATO atrage atenția asupra unor încercări de a aduce Transnistria mai aproape de Rusia

Adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, a avertizat astăzi cu privire la încercări de susţinere a rebelilor proruşi în Republica Moldova, potrivit Radio Free Europe. Vershbow a declarat că...

HOLLANDE și MERKEL amenință Rusia cu noi sancțiuni, dacă alegerile din UCRAINA eșuează

HOLLANDE și MERKEL amenință Rusia cu noi sancțiuni, dacă alegerile din UCRAINA eșuează

Liderii Franței și Germaniei amenință cu impunerea mai multor sancțiuni Rusiei, dacă alegerile prezidențiale din Ucraina eșuează, scrie BBC News. Președintele francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel au declarat într-o...

Separatiștii din Harkov nu vor organiza un REFERENDUM, duminică, pentru independența față de UCRAINA

Separatiștii din Harkov nu vor organiza un REFERENDUM, duminică, pentru independența față de UCRAINA

Separatiștii pro-ruși din regiunea ucraineană Harkov au decis să amâne referendumul pentru independență care era programat pentru duminică, a relatat Ukrinform, citând presa locală. "Nu suntem pregătiți să susținem referendumul...

Retragere ÎN MASĂ: Capitalul RUSESC părăseşte băncile străine. De ce se tem ruşii

Retragere ÎN MASĂ: Capitalul RUSESC părăseşte băncile străine. De ce se tem ruşii

Ameninţarea cu sancţiuni economice din cauza poziţiei Moscovei în privinţa Ucrainei a provocat scurgerea capitalului clienţilor ruşi din organizaţii de credit, care aparţin străinilor. Numai în luna martie 2014, volumul...