CONFLICTUL DIN UCRAINA. Separatiştii proruşi vor "statut special". "Grupul de contact" privind criza din Ucraina se va reuni din nou vineri, la Minsk
- Ioana Tomescu
- 2 septembrie 2014, 07:58
Rebelii proruşi au declarat că sunt dispuşi să rămână în o parte a Ucrainei, dacă le va fi garantat un "status special". Condiţiile au fost puse de reprezentanţii separatiştilor, în cadrul discuţiilor preliminare privind situaţia din Ucraina, desfăşurate la Kiev, discuţii care vor fi reluate vineri, informează Agerpres. O altă condiţie impusă de separatişti a fost aceea ca Kievul să pună capăt ofensivei militare. Reuniunea aşa-zisului "grup de contact" s-a încheiat fără niciun detaliu anunţat, dar cu promisiunea reluării consultărilor.
Cei care au făcut presiuni pentru o nouă întâlnire a "grupului de contact" au fost în special ruşii. Agenţiile de presă din Rusia au anunţat că părţile urmează să se întâlnească din nou vineri. "Acesta este doar începutul procesului. Când continuă consultările pe 5 septembrie, vor fi discutaţi paşii spre o potenţială încetare a focului şi vom vorbi în mod activ despre un posibil schimb de prizonieri", a declarat Andrei Purghin, unul dintre liderii autoproclamatei Republici Populare Doneţk, la televiziunea de stat rusă.
La reuniunea de la Minsk, Ucraina nu are niciun negociator oficial prezent la masă, fiind informal reprezentată de fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima. De asemenea, la discuţii au luat parte şi ambasadorul Moscovei la Kiev, precum şi un înalt oficial al OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa).
Cererile rebelilor nu par însă a fi acceptate de Kiev, deoarece acest lucru ar însemna ca aceştia să aibă asupra unui teritoriu din estul industrializat al Ucrainei, notează Reuters, citată de Agerpres. Cu toate acestea, liderii rebelilor se vor baza pe recentele eşecuri militare ale Kievului, care vor cântări asupra oricărei decizii finale.
De altfel, ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, a avertizat luni seară, pe Facebook, că ţara sa se află într-un mare război cu Rusia.
"Un mare război a ajuns în casa noastră, un război cum Europa nu a mai văzut de la al Doilea Război Mondial. Într-un asemenea război, pierderile se vor calcula nu cu sutele, ci cu miile, chiar cu zecile de mii de morţi. Trebuie să organizăm urgent apărarea împotriva Rusiei, care încearcă nu doar să câştige noi poziţii în teritoriile ocupate, ci să lanseze o ofensivă asupra altor teritorii din Ucraina", a scris oficialul ucrainean, pe reţeaua de socializare.