CONFLICTUL DIN UCRAINA. Poroşenko şi Putin au ajuns la un acord pentru încetarea DEFINITIVĂ a focului în estul Ucrainei

CONFLICTUL DIN UCRAINA. Poroşenko şi Putin au ajuns la un acord pentru încetarea DEFINITIVĂ a focului în estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi cel rus, Vladimir Putin, au ajuns la un acord asupra a focului în estul separatist al Ucrainei, a anunţat miercuri preşedinţia de la Kiev după o conversaţie telefonică între cei doi lideri, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Preşedintele ucrainean a discutat cu preşedintele rus o încetare totală a focului (...) Ei au căzut de acord asupra unei încetări a focului în Donbas", bazin minier în estul ucrainean care cuprinde regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, se arată în comunicatul menţionat.

Anterior, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au discutat telefonic despre modalităţile de ieşire din criză în Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În cursul acestei convorbiri telefonice, cei doi şefi de stat au discutat "despre criza militară şi umanitară din Ucraina. Liderii au schimbat opinii despre prioritatea acordată încetării vărsării de sânge în sud-estul ţării", a anunţat Peskov, citat de agenţiile de presă ruseşti, potrivit mediafax.ro