Un nou MINIM istoric pentru rublă față de dolarul american
- Ana-Maria Adamoae
- 1 septembrie 2014, 18:49
Intensificarea conflictului din estul Ucrainei și perspectiva ca UE să intensifice sancțiunile la adresa Rusiei au avut drept efect scăderea, pentru a două ședință consecutiv, a rublei la un minim istoric față de dolarul american
Rubla este în declin cu 0,7%, la 37,395 unităţi pentru un dolar, după ce în timpul tranzacţiilor a atins un minim istoric de 37,45 unităţi pentru un dolar, potrivit Bloomberg. Iar randamentul obligaţiunilor pe termen de zece ani, în monedă locală, a crescut cu 0,11 puncte procentuale, la 9,91%.
"Temerile legate de noi sancţiuni din partea Uniunii Europene afectează rubla. Rebelii reuşesc să câştige teren în estul Ucrainei aşa că, din perspectiva UE, escaladarea conflictului are loc", a afirmat analistul Danske Bank, Vladimir Miklaşevski.
Tranzacţiile cu opţiuni în ruble indică o probabilitate de 60% ca moneda să ajungă la 40 de unităţi pentru un dolar, în următoarele şase luni, potrivit datelor Bloomberg.
În acest an, rubla s-a depreciat cu 12% faţă de dolar, situându-se pe locul doi după peso-ul argentinian în cadrul celor 24 de monede ale unor state emergente analizate de Bloomberg.