rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3, în replică la baza de la Deveselu

Escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3, în replică la baza de la Deveselu

O escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune urmează să fie desfășurată în curând în Crimeea pentru a consolida unitatea de aviație de atac din peninsulă (anexată...

Parisul "regretă profund" decizia unor parlamentari francezi de a face o vizită în Crimeea

Parisul "regretă profund" decizia unor parlamentari francezi de a face o vizită în Crimeea

Ministerul de Externe francez şi-a exprimat miercuri "regretul profund" faţă de decizia a zece parlamentari de la Paris de a face o vizită în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia,...

Polonia face o TELEVIZIUNE în limba rusă, în colaborarea cu Olanda, pentru a combate PROPAGANDA Moscovei

Polonia face o TELEVIZIUNE în limba rusă, în colaborarea cu Olanda, pentru a combate PROPAGANDA Moscovei

Polonia va coopera cu Olanda pentru a crea un canal de televiziune în limba rusă, în încercarea de a combate propaganda Moscovei, informează site-ul polonez The News. Ministrul polonez de...

PULSUL PLANETEI. Marele Zid pe Internet al lui Putin: „Legea uitării”, promulgată pentru păstrarea purității și corectitudinii gândirii rușilor

PULSUL PLANETEI. Marele Zid pe Internet al lui Putin: „Legea uitării”, promulgată pentru păstrarea purității și corectitudinii gândirii rușilor

Războiul informațional este luat de Rusia mult mai în serios decât o fac omologii occidentali, cu precădere cei europeni, care acceptă din principiu libera circulație a ideilor și doresc combaterea...

Tsipras i-a cerut lui Putin 10 miliarde de dolari pentru a ieși din Zona Euro

Tsipras i-a cerut lui Putin 10 miliarde de dolari pentru a ieși din Zona Euro

Premierul grec i-a cerut președintelui rus o sumă tampon pentru a demara procedurile de ieșire a Greciei din Zona Euro, iar Putin ar fi condiționat împrumutul de participarea Atenei la...

Zece parlamentari francezi vor vizita Rusia, apoi Crimeea

Zece parlamentari francezi vor vizita Rusia, apoi Crimeea

Zece parlamentari francezi se vor afla de miercuri până sâmbătă în vizită în Rusia, apoi în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia, a declarat marţi Thierry Mariani, deputat al partidului...

Gerard Depardieu este pe lista neagră. E amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei

Gerard Depardieu este pe lista neagră. E amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei

Actorul Gerard Depardieu este considerat în Ucraina o 'amenințare la adresa securității naționale', iar numele său este interzis de acum în media ucraineană. Autoritățile de la Kiev l-au pus pe...

Manevre americane fără precedent în Ucraina

Manevre americane fără precedent în Ucraina

Statele Unite, Ucraina și alte 16 țări au început luni 20 iulie manevre militare de o amploare fără precedent. Programate să dureze până pe 31 iulie, manevrele militare au loc...

România e cap de serie în preliminariile Mondialului rusesc

România e cap de serie în preliminariile Mondialului rusesc

„Tricolorii” sunt plasați excelent în urnele valorice și scapă de Germania, Spania sau Olanda Calculele făcute pe hârtie sunt extrem de favorabile naționalei de fotbal a României, înaintea Campionatului Mondial...

Politica luării de ostatici. Ponta arestează PSD, PNL pe Iohannis

Politica luării de ostatici. Ponta arestează PSD, PNL pe Iohannis

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți puteți citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pentru cele mai...

Vladimir Putin creează o nouă FORȚĂ MILITARĂ cu ținta spre Europa

Vladimir Putin creează o nouă FORȚĂ MILITARĂ cu ținta spre Europa

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un ordin pentru crearea unei noi forţe militare, formată din profesionişti, în scopul îmbunătăţirii capacităţilor de reacţie pe fondul tensiunilor cu Occidentul. Planul este...

Ayatollahul se încordează şi cere "moartea Americii", "moartea Israelului"

Ayatollahul se încordează şi cere "moartea Americii", "moartea Israelului"

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a evitat să se pronunţe pe tema acordului nuclear cu marile puteri, dar a promis continuarea "rezistenţei" împotriva politicilor "arogante" ale Washingtonului, cerând...

Situaţie încordată: Consulul general al Rusiei la Odesa, persona non-grata

Situaţie încordată: Consulul general al Rusiei la Odesa, persona non-grata

Consulul general al Rusiei la Odesa, sudul Ucrainei, a fost declarat persona non-grata de către Ministerul ucrainean de Externe, în baza materialelor ce i-au fost furnizate de Serviciul de Securitate...

PULSUL PLANETEI. Agresiunea Rusiei în Ucraina - faza pe subversiune militară, economică, politică, separatistă

PULSUL PLANETEI. Agresiunea Rusiei în Ucraina - faza pe subversiune militară, economică, politică, separatistă

Situația din Ucraina a ieșit de pe radarele agențiilor de știri, odată ce ne-am obișnuit cu starea de fapt a existenței războiului în Estul Ucrainei și al anexării Crimeii de...

Rusia nu işi pune pofta în cui: "Frittata Poroşenko" şi "friptură Obama cu ficat Merkel"

Rusia nu işi pune pofta în cui: "Frittata Poroşenko" şi "friptură Obama cu ficat Merkel"

Cei care trec pragul unui restaurant din sudul-vestul Rusiei pot consuma mâncăruri a căror denumire include nume de politicieni din întreaga lume. Iniţiativa a fost a unor oameni de afaceri...

Victoria Nuland: „Statele Unite nu au dat Ucraina pe Iran!”

Victoria Nuland: „Statele Unite nu au dat Ucraina pe Iran!”

Washingtonul nu a făcut nici o înțelegere cu Moscova în privința Ucrainei, în schimbul cooperării Rusiei în problema nucleară iraniană, a declarat subsecretarul de stat american Victoria Nuland. Aflată la...

Un an de la catastrofa aeriană din Ucraina. MH 17, doborât de SEPARATIŞTI, conform unui raport OFICIAL

Un an de la catastrofa aeriană din Ucraina. MH 17, doborât de SEPARATIŞTI, conform unui raport OFICIAL

Vineri se împlineşte un an de la catastrofa aviatică din Ucraina, în care un avion Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie 2014 în regiunea ucraineană...

PULSUL PLANETEI. Scindarea Europei și a lumii transatlantice: scopul subversiv al luptei pentru multipolarism

PULSUL PLANETEI. Scindarea Europei și a lumii transatlantice: scopul subversiv al luptei pentru multipolarism

Imaginea, percepția publică și construirea propriilor raționamente reprezintă o variantă de abordare a lumii contemporane care a dat naștere nu atât la binomul informare/dezinformare, la propagandă/contrapropagandă, diplomație publică și PR...

Acesta este ADEVĂRUL! Unde se află, de fapt, toate BOMBELE NUCLEARE din lume

Acesta este ADEVĂRUL! Unde se află, de fapt, toate BOMBELE NUCLEARE din lume

Încercările Iranului de a fabrica bomba nucleară s-au aflat în centrul atenţiei internaţionale în ultimele 18 luni şi s-au încheiat cu un acord semnat între Teheran şi grupul ţărilor numit...

Rusia îşi reînnoieşte flota de submarine din Marea Neagră

Rusia îşi reînnoieşte flota de submarine din Marea Neagră

Două submarine din proiectul 636, Kolpino şi Veliki Novgorod, ce urmează să fie livrate în curând Flotei ruse, vor contribui la întărirea forţelor submarine ruse în Marea Neagră, potrivit comandantului...