romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Inundaţiile fac prăpăd în ţară. Zeci de gospodării au fost afectate de viituri în Gorj şi Argeş. Debitul apei creşte cu fiecare oră. Localităţi din România, sub ape

Inundaţiile fac prăpăd în ţară. Zeci de gospodării au fost afectate de viituri în Gorj şi Argeş. Debitul apei creşte cu fiecare oră. Localităţi din România, sub ape

Ploile nu se opresc în centrul şi sud-estul României, unde mai multe localităţi au fost inundate, iar numărul lor creşte cu fiecare oră. Viiturile au distrus zeci de gospodării, oamenii...

Nu purta lenjerie intimă. Prinţesă rusoaică, sau damă de companie în România? Povestea IUBITEI unui creator de modă celebru | VIDEO

Nu purta lenjerie intimă. Prinţesă rusoaică, sau damă de companie în România? Povestea IUBITEI unui creator de modă celebru | VIDEO

Avea aproape tot timpul o eşarfă animal print la încheietura mâinii, ca sa mascheze o cicatrice, eşarfă pe care a reuşit să o transforme într-un fashion statement. Mitzah Bricard (sau...

La vânătoare în România. De ce au sărit VIRGINELE lui Gaddafi cu pistoalele la tâmpla unui inginer silvic | VIDEO

La vânătoare în România. De ce au sărit VIRGINELE lui Gaddafi cu pistoalele la tâmpla unui inginer silvic | VIDEO

Lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să vâneze, iar acesta nu mai este de foarte multă vreme un secret. La vânătorile organizate de el au participat de-a lungul timpului multe “personalităţi”....

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Va accepta Victor Ponta să moară voios de gît cu Traian Băsescu?

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Va accepta Victor Ponta să moară voios de gît cu Traian Băsescu?

Aflat la Alba Iulia în ceea ce nici el nu dezminte c-ar fi altceva decît campanie electorală pentru PMP, Traian Băsescu a făcut următoarea Declaraţie: „Dacă aţi văzut ca răspuns...

Larisa Iordache a câștigat medalia de bronz la sărituri

Larisa Iordache a câștigat medalia de bronz la sărituri

În finala de sărituri de la CE din Sofia, Larisa Iordache a obținut locul al treilea, după elvețianca Giulia Steingruber și rusoaica Anna Pavlova Gimnasta noastră a incheiat podiumul cu...

Traian Băsscu susţine Republica MOLDOVA

Traian Băsscu susţine Republica MOLDOVA

Preşedintele României, Traian Băsescu, se află la Iaşi, unde va participa la o dezbatere iniţiată de Fundaţia Mişcarea Populară, începând cu ora 12:00, la un hotel din Piaţa Unirii. În...

România, Polonia şi ţările baltice, anexate în glumă pentru "Mondialul" din 2018

România, Polonia şi ţările baltice, anexate în glumă pentru "Mondialul" din 2018

Portalul Speld din Olanda, a anunţat într-un articol satiric, că pe lista oraşelor unde Rusia vrea sa organizeze meciuri de la Campionatul Mondial din 2018, se află Bucureşti şi Varşovia,...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Cum îl vede directorul SRI pe viitorul președinte al României

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Cum îl vede directorul SRI pe viitorul președinte al României

Nu demult, editura RAO a scos pe piaţă versiunea românească a cărţii lui Philip Freeman Marcus Tullius Cicero, How to Run a Country. An ancient Guide for modern leaders, (...

Rusia: România îşi intensifică retorica antirusească. Declarațiile publice sunt absolut revoltătoare și inacceptabile

Rusia: România îşi intensifică retorica antirusească. Declarațiile publice sunt absolut revoltătoare și inacceptabile

Retorica antirusească abordată de autoritățile române s-a intensificat, a declarat purtătorul de cuvânt al Minsterul de Externe rus. Diplomatul a subliniat că în aceste condiții relațiile dintre România și Rusia...

Victor Ponta: "România este o ţară în care se poate investi. Am fost felicitaţi de secretarul general NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării"

Victor Ponta: "România este o ţară în care se poate investi. Am fost felicitaţi de secretarul general NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării"

Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea cu secreatarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România nu are de ce să se temă de Rusia cât timp este membră NATO....

Ar fi putut MURI Ceauşescu mai devreme? Ce l-a salvat în ULTIMA CLIPĂ. Filmul unui cutremur neanunţat | VIDEO

Ar fi putut MURI Ceauşescu mai devreme? Ce l-a salvat în ULTIMA CLIPĂ. Filmul unui cutremur neanunţat | VIDEO

4 martie 1977, seara, recepţie în capitala Nigeriei, Lagos, în cinstea vizitei lui Ceauşescu... La 4 martie 1977, seara, la ora 21:22 România era lovită de ceea ce avea să...

EDITORIALUL EVZ CHIȘINĂU. Nu ştie stânga ce face dreapta!

EDITORIALUL EVZ CHIȘINĂU. Nu ştie stânga ce face dreapta!

De obicei moldoveniştii spun că respect poporul roman, ca nu sunt românofobi, că au prieteni români etc. Dispreţul rezidă în pseudo-ocupaţia din 1918. Apoi ar fi urmat românizarea moldovenilor, de...

AVERTISMENTUL unui analist american pentru România: Feriți-vă de Rusia în următorii 5 ani.  Putin ştie că Articolul 5 protejează membrii NATO de invazie, dar nu şi de acţiuni subversive

AVERTISMENTUL unui analist american pentru România: Feriți-vă de Rusia în următorii 5 ani. Putin ştie că Articolul 5 protejează membrii NATO de invazie, dar nu şi de acţiuni subversive

Analistul american Robert Kaplan a averitizat România să se ferească, în următorii cinci ani de Federația Rusă, deoarece chiar dacă articolul 5 protejează membrii NATO de invazie, articol cunoscut bine...

Eveniment la Sala Palatului: Maratonul muzicii uşoare româneşti

Eveniment la Sala Palatului: Maratonul muzicii uşoare româneşti

Un eveniment dedicat în exclusivitate muzicii uşoare româneşti. Miercuri, 4 iunie 2014, ora 19.00,  la Sala Palatului din Bucureşti se va desfăşura spectacolul extraordinar „Şlagărele României”, un eveniment dedicat în...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Traian Băsescu îl salvează din nou pe Victor Ponta

ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Traian Băsescu îl salvează din nou pe Victor Ponta

Marţi, 13 mai 2014, ora 12,30. Televiziunile de ştiri, gata să transmită în direct şi tranzitul intestinal al lui Victor Ponta, dînd curs sloganului guvernamental Nici o zi fără televiziune!...

RECORD NEGATIV: Avem cea mai mare creștere de prețuri din UE

RECORD NEGATIV: Avem cea mai mare creștere de prețuri din UE

România şi Austria au avut în luna aprilie 2014 cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (1,6%), dublu faţă de nivelul înregistrat la nivelul UE 28, de...

Călin Popescu Tăriceanu: Cei care spun că unirea cu Moldova ar fi o lovitură să vadă dacă suportăm şi economic

Călin Popescu Tăriceanu: Cei care spun că unirea cu Moldova ar fi o lovitură să vadă dacă suportăm şi economic

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că opt judeţe din România au, fiecare, un PIB mai mare decât cel al R.Moldova, el arătând că cei care spun că unirea...

Ca la un SEMNAL SECRET: Cum descrie GORBACIOV vizita pe care a efectuat-o în România | VIDEO

Ca la un SEMNAL SECRET: Cum descrie GORBACIOV vizita pe care a efectuat-o în România | VIDEO

La 25 mai 1987, Mihail Gorbaciov - secretar general al CC al PCUS, preşedintele Prezidiului Suprem al URSS efectua o vizită oficială în România... Acest lucru se petrecea după ce,...

Reportaj de la întrecerea navelor de pe Marea Neagră. Marinarii de pe bricul Mircea i-au bătut pe omologii
lor ruși și bulgari

Reportaj de la întrecerea navelor de pe Marea Neagră. Marinarii de pe bricul Mircea i-au bătut pe omologii lor ruși și bulgari

Regata din Marea Neagră, la care participă și bricul românesc Mircea, a ajuns în Rusia. Reporterul „Evenimentul Zilei”, Mihnea-Petru Pârvu, transmite din Rusia în mijlocul unei atmosfere în care slavii...

Fotografii alb-negru extrem de rare din Primul Război Mondial | GALERIE FOTO

Fotografii alb-negru extrem de rare din Primul Război Mondial | GALERIE FOTO

Un site din străinătate a publicat o serie de fotografii date pentruprima dată publicităţii din Primul Război Mondial. Imaginile au făcut deliciul internauţilor, care au distribuit fotografiile şi pe reţelele...