S-a născut PRIMUL pui de ZIMBRU în sălbăticie, la noi
Romanița, una din femelele zimbru care au ajuns luna trecută în comuna Armeniș, unde învață să trăiască în sălbăticie, a adus pe lume primul pui. Pe 17 mai, la Armeniș,...
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.
De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).
După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).
Romanița, una din femelele zimbru care au ajuns luna trecută în comuna Armeniș, unde învață să trăiască în sălbăticie, a adus pe lume primul pui. Pe 17 mai, la Armeniș,...
Echipa națională de rugby a României a învins, în această după-amiază, prima reprezentativă a Uruguay-ului, în cadrul IRB Nation Cup. „Stejarii” au debutat cu dreptul la ediția din acest an...
Valentin Lazea, economistul șef de la BNR a declarat că, anul trecut, românii care au lucrat în Germania și SUA au trimis în țară mai mulți bani decât cei din...
Reuşind joi să trag cu ochiul la televiziunile de ştiri, interesat, ca iubitor de istorie, de aniversarea Senatului, am băgat de seamă că televiziunile celor doi Moguli, unul creat de...
Membrii unei grupări criminale au fost condamnaţi la un total de 89 de ani de închisoare pentru trafic cu fete şi femei românce în Marea Britanie, informează ITV. Victimele, care...
Armata Română arată că este din ce în ce mai apreciată pe plan internaţional. Relaţiile militare bilaterale dintre România şi Republica Elenă se înscriu pe un trend ascendent, iar interesul...
România a învins, astăzi, în Belarus, și este foarte aproape să se califice la Campionatul European ce va avea loc în luna decembrie. În preliminariile Campionatului European de handbal feminin,...
Luni, 9 iunie 2014, începînd cu 21 seara, România tv, postul lui Sebastian Ghiţă, protectorul familiei Ponta, i-a oferit lui Victor Ponta prilejul unei îmbăieri cu masaj la domiciliul din...
A venit la "MasterChef" pentru că se considera inventivă în bucătărie şi îşi dorea să înveţe mai mult. Georgeta Jesica Zamfir are 28 de ani şi este din Ploieşti. Ea...
A reuşit să-şi împlinească visul de a deveni actriţă şi a devenit foarte cunoscută după relaţia cu actorul scoţian Gerard Butler. Actriţa, manechinul şi fotomodelul Mădălina Ghenea s-a născut în...
Asociația Estenest organizează, în perioada 9 - 14 iunie, standul românesc din cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animație de la Annecy (Franța). România este prezentă pentru prima dată în...
Întâlnirea ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, cu directorul executiv al Agenţiei Europene de Apărare, Claude - France Arnould a reprezentat prima vizită în România a unui înalt oficial european pe...
A efectuat o vizită oficială în SUA în perioada 4-8 decembrie 1973... O scurtă vizită oficială, deoarece s-a supărat. WikiLeaks dezvăluia anul trecut care a fost motivul pentru care dictatorul...
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut, ieri, o întrevedere cu o delegaţie a Congresului SUA, alcătuită din senatorii John McCain (republican, Arizona), Ron Johnson (republican, Wisconsin) şi Christopher Murphy...
Specii florale rare, o faună deosebită şi multe lucruri poate puşin ştiute. Toate fac parte dintr-un loc deosebit aflat în ţara noastră. Despre Piatra Craiului se spune că reprezintă poate...
Ion Iliescu s-ar fi aflat pe lista posibililor candidaţi la funcţia de ministru de Externe al României în anul 1974. Aceasta potrivit unui mesaj diplomatic trimis pe 4 mai 1974...
Cu mai mult de un an în urmă, în dimineaţa zilei de 23 martie 2013, Ziua Convenţiei PDL, publicam în Evenimentul zilei comentariul intitulat Convenţia PDL votează dacă Traian Băsescu...
Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns, astăzi, cu patru trenuri, la Miercurea Ciuc, pentru a participa la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu, ei fiind întâmpinaţi cu aplauze,...
Cinci organizații cer Parlamentului României, într-o scrisoare dechisă, să nu se mai pună în calea justiției în dosarele în care sunt implicați parlamentari români și să își asume votul pe...
Localnicii spun că această stâncă, denumită printre altele şi Piatra Diavolului, ori Piatra Teiului, se mută noaptea ori spre stânga, ori spre dreapta. Potrivit legendei, care circulă atât prin partea...