NATO: Sistemul antirachetă din România nu este o ameninţare pentru Rusia

NATO: Sistemul antirachetă din România nu este o ameninţare pentru Rusia

Adjunctul secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice,Alexander Vershbow, a dat astăzi asigurări că elementele antirachetă de pe teritoriul României nu reprezintă o amenințare la adresa Rusiei, în replică la acuzațiile lansate de ambasadorul Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko.

"NATO şi Rusia au convenit de mult timp că există o ameninţare privind proliferarea rachetelor balistice. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să se protejeze, la fel cum procedează şi Rusia. În pofida tuturor dovezilor, Rusia refuză să constate că sistemul antirachetă al NATO contribuie la consolidarea securităţii regionale şi răspunde unor ameninţări care nu au legătură cu Rusia", a explicat Alexander Vershbow, potrivit RIA Novosti, oficialul NATO subliniind că întregul sistem antirachetă al NATO nu reprezintă nicio ameninţare pentru Rusia, a subliniat Vershbow.

Ambasadorul Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko, a avertizat că Moscova intenţionează să ia măsuri după ce armata americană a preluat comanda asupra bazei militare de la Deveselu, din România.

"Statele Unite îşi implementează treptat programul european de apărare antirachetă. Fie nu iau în considerare interesele securităţii regionale, fie le ignoră pur şi simplu", a declarat Gruşko, la Moscova, potrivit Russia Today.

Ne puteți urmări și pe Google News