romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Situaţie neplăcută. Pentru 5 dolari canadieni: Cum este „folosit” un castel CELEBRU din România şi cum a fost posibil

Situaţie neplăcută. Pentru 5 dolari canadieni: Cum este „folosit” un castel CELEBRU din România şi cum a fost posibil

Este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, iar acum se „confruntă” cu o situaţie neplăcută. Castelul Corvinilor din Hunedoara apare într-o fotografie ce se vrea...

E de rău pentru INDUSTRIA MUZICALĂ? Părerea unui cântăreţ român

E de rău pentru INDUSTRIA MUZICALĂ? Părerea unui cântăreţ român

„În muzica românescă s-a trecut prin engleză, dar acum s-a întors totul la versuri în română”... Invitat să cânte pe scena SummerKiss Costineşti, Adi Sînă a fost intervievat în direct...

THE iNDEPENDENT: Parlamentul României, locul trei în topul celor mai impresionante 10 clădiri din lume

THE iNDEPENDENT: Parlamentul României, locul trei în topul celor mai impresionante 10 clădiri din lume

Parlamentul României figurează pe locul al treilea, într-un top al celor mai impresionante 10 clădiri din lume publicat de ziarul englez „The Independent”. Inspirat de cartea lui Tom Wilkinson „Bricks...

Trei handbaliste din România au intrat în echipa ideală a Campionatului Mondial

Trei handbaliste din România au intrat în echipa ideală a Campionatului Mondial

La finalul Campionatulu Mondial de handbal, Lorena Ostase, Bianca Maria Bazaliu şi Cristina Laslo au fost incluse în echipa ideală a turneului. Campioane mondiale, Lorena Ostase, Bianca Maria Bazaliu și...

De interes: Care sunt cele mai riscante ţări PENTRU AFACERI

De interes: Care sunt cele mai riscante ţări PENTRU AFACERI

Bloomberg a realizat un top interesant, utilizând date de la FMI, Banca Mondială şi grupul elveţian de asigurări Zurich Insurance Group. Astfel România este mai riscantă pentru afaceri decât state...

Dr. Eugen Săndică „Îngerul inimilor de copii” vine să opereze în România

Dr. Eugen Săndică „Îngerul inimilor de copii” vine să opereze în România

„Evenimentul zilei” i-a luat un interviu dr. Eugen Săndică, medicul român care conduce o clinică în Germania, unde a salvat viețile a 500 de micuți veniți din România. Numele lui...

Ce câștigă românii din războiul fructelor dintre Rusia și UE

Ce câștigă românii din războiul fructelor dintre Rusia și UE

În aproximativ două săptămâni, vor ajunge pe piața românească primele legume și fructe din Republica Moldova, fără taxe vamale. Primele loturi de legume și fructe vor ajunge mai devreme pe...

Naționala Under-18 a câștigat Cupa Mondială

Naționala Under-18 a câștigat Cupa Mondială

Echipa națională de handbal feminin a României Under- 18 a surclasat, ieri, reprezentativa Germaniei în finala Campionatului Mondial din Macedonia, cu scorul de 32-21. „Tricolorele” au făcut o finală de...

HANDBAL. România - Germania. Naționala Under 18 joacă, azi, de la ora 18.00, finala Campionatului Mondial

HANDBAL. România - Germania. Naționala Under 18 joacă, azi, de la ora 18.00, finala Campionatului Mondial

Naționala feminină Under 18 evoluează, astăzi, de la ora 18.00, în ultimul act al Campionatului Mondial găzduit de Macedonia, împotriva reprezentativei Germaniei. Pentru prima dată în istorie, naționala Under 18...

Reportaj. „Crescută într-un stat comunist, Nadia a fugit de regimul opresiv”: 
Nadia COMĂNECI şi-a spus, printre lacrimi, povestea răscolitoare, în Daily Mail | VIDEO

Reportaj. „Crescută într-un stat comunist, Nadia a fugit de regimul opresiv”: Nadia COMĂNECI şi-a spus, printre lacrimi, povestea răscolitoare, în Daily Mail | VIDEO

„Ea a fost fata de aur de gimnastică de la vârsta de doar 14 ani. Înainte de a părăsi România pentru Statele Unite. Acum, Nadia Comăneci spune o poveste complet...

Susţinută de Vladimir Putin: Limba rusă ar putea fi reintrodusă în şcolile ROMÂNEŞTI

Susţinută de Vladimir Putin: Limba rusă ar putea fi reintrodusă în şcolile ROMÂNEŞTI

Limba rusă ar putea reveni în şcolile din România. Fundaţiile finanţate de Vladimir Putin susţin reintroducerea materiei în instituţiile de învăţământ, prin programe gratuite şi concursuri internaţionale organizate la Moscova....

Cum funcționează uzina care fabrică olimpicii României

Cum funcționează uzina care fabrică olimpicii României

Daniela Bogdan, inspector școlar general în Ministerul Educației care păstorește olimpiadele de științe, și, totodată, profesor la Colegiul „Sf Sava” din Capitală, explică mecanismul prin care un elev inteligent ajunge...

PERFORMANȚĂ. Naționala feminină Under 18 s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal

PERFORMANȚĂ. Naționala feminină Under 18 s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal

Junioarele Under 18 au avut un parcurs remarcabil la Campionatul Mondial de handbal, iar astăzi au acces în ultima fază a competiției. Naționala feminină Under 18 s-a calificat, în această...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Penalii din România și-au desemnat candidatul la Președinție: Victor Ponta!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Penalii din România și-au desemnat candidatul la Președinție: Victor Ponta!

Paranghelia de la Craiova, prezentată de Liviu Dragnea drept Consiliul Național lărgit al PSD, fusese programată iniţial să se ţină pe 1 august 2014. A fost mutată însă pe 29...

Directorul SRI, luat la țintă de propaganda Moscovei

Directorul SRI, luat la țintă de propaganda Moscovei

Vocea Rusiei, instrumentul de propagandă al Moscovei, a reacționat violent și amenințător la interviul oferit de George Maior la „Adevărul Live”, în care acesta a reiterat poziția sa tranșant pro-americană....

Pensiile viitorului, în pericol din cauza planului de reducere a CAS

Pensiile viitorului, în pericol din cauza planului de reducere a CAS

Deși premierul a susținut că prima rectifi care bugetară din acest an este pozitivă, Consiliul Fiscal atrage atenția că situația este exact inversă. Mai mult, ținta de defi cit a...

Televiziune RUSĂ: România şi Moldova vor ATACA Armata a 14-a din Transnistria

Televiziune RUSĂ: România şi Moldova vor ATACA Armata a 14-a din Transnistria

Prezentatorului unei emisiuni a postului Rossia 1 a lansat o ipoteză şocantă. Acesta a declarat că armatele Republcii Moldova și ale României vor ataca forțele ruse din Transnistria, cu susţinerea...

Virusul din Africa ar putea ajunge și în România. Spitalele de urgență, în alertă. SEMNELE BOLII

Virusul din Africa ar putea ajunge și în România. Spitalele de urgență, în alertă. SEMNELE BOLII

Focarele de febră hemoragică determinată de virusul EBOLA apărute în Africa de Vest, determină și România să se mobilizeze. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătații, până acum au fost confirmate de...

Cea mai mare tranzacție bancară din România în 2014

Cea mai mare tranzacție bancară din România în 2014

Ungurii de la OTP Bank România au concretizat, în sfârșit, intenția de achiziționare a unei alte bănci.  Astfel, OTP va prelua în proporție de 100% acțiunile Millennium Bank România, valoarea...

Trucuri pentru stimularea lecturii „Informațiile de bună calitate se găsesc în cărțile clasice. Internet-ul e înșelător

Trucuri pentru stimularea lecturii „Informațiile de bună calitate se găsesc în cărțile clasice. Internet-ul e înșelător

Despre tinerii din România se spune că sunt inteligenți, dar nu citesc mai nimic. Contrar opiniei generale, nu școala, ci familia ar trebui să le pună cartea în mână. Iată...