Situaţie neplăcută. Pentru 5 dolari canadieni: Cum este „folosit” un castel CELEBRU din România şi cum a fost posibil
- Roxana Roseti
- 5 august 2014, 17:53
Este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, iar acum se „confruntă” cu o situaţie neplăcută.
Castelul Corvinilor din Hunedoara apare într-o fotografie ce se vrea a fi o reclamă la o loterie din Ontario, Canada, cu o etichetă de 5 dolari canadieni agăţată pe unul dintre turnuri, care încearcă să convingă oamenii să cumpere biletele de loterie de 5 dolari canadieni şi sugerează că dacă vor fi câştigători vor putea cumpăra un castel!
Printre altele
Este vorba despre o campanie publicitară pentru Ontario Lottery and Gaming Corporation (OLG), care foloseşte, printre altele, imaginea Castelului Corvinilor pentru a-şi ademeni clienţii. “Castelul Corvinilor este marcă înregistrată atât vizual, pentru ca să nu poată fi folosit în reclame sau de către diverse persoane care ar vrea să vândă tot felul de suveniruri cu fotografia, cât şi ca marcă pentru ca altcineva să nu poată numi astfel un alt edificiu. După ce am primit fotografia din Canada am anunţat Departamentul Juridic pentru a găsi o soluţie pentru a-i obliga să renunţe la reclamă”, a declarat presei administratorul Castelului Corvinilor, Dan Bera.
Juriştii vor încerca să vadă dacă legea permite acţionarea în judecată pentru obţinerea de despăgubiri pentru folosirea fotografiei cu Castelul Corvinilor într-o reclamă. Castelul Corvinilor a fost inclus de curând pe cunoscutul portal turistic TripAdvisor între primele cinci destinaţii de vacanţă din România, în baza voturilor primite din partea turiştilor care l-au vizitat.