romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Traian Băsescu a discutat cu Vladimir Putin la summitul ASEM de la Milano

Traian Băsescu a discutat cu Vladimir Putin la summitul ASEM de la Milano

Preşedintele Traian Băsescu a avut o discuţie cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu ocazia summitului Asia-Europa care se desfăşoară la Milano. "Preşedintele Vladimir Putin a purtat discuţii cu omologul...

Turma de ZIMBRI din Munții Țarcu s-a însănătoșit

Turma de ZIMBRI din Munții Țarcu s-a însănătoșit

Turma de zimbri din Armeniș își revine după ce trei animale au murit, în ultimele săptămâni de boala limbii albastre. Reprezentanții organizației care a adus animalele în sălbăticie la noi...

Un sportiv finlandez a făcut o GLUMĂ PROASTĂ pe seama românilor

Un sportiv finlandez a făcut o GLUMĂ PROASTĂ pe seama românilor

Alix Kalliojarv, jucător de fotbal australian, a postat un mesaj jignitor, la adresa românilor, după ce echipa națională a învins Finlanda, marți, scor 2-0, la Helsinki. Finlandezul Alix Kalliojarv nu...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de vineri, 17 octombrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de vineri, 17 octombrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Polițiștii au bătut un bătrân cu lopata până l-au lăsat fără splină 2.Deputatul PSD Ioan Adam, capul corupților...

Cum a ajuns Sergiu Celibidache să fie interzis în România

Cum a ajuns Sergiu Celibidache să fie interzis în România

Fiul celebrului Sergiu Celibidache spune că indiferența autorităților l-a făcut să interzică folosirea numelui și imaginii marelui artist de către instituțiile din România. Scandal între autoritățile din România și Serge...

Băsescu: Am o singură boală, boală pe hoți!

Băsescu: Am o singură boală, boală pe hoți!

Președintele Traian Băsescu a precizat, ieri dimineață, că nu are probleme de sănătate, așa cum a aflat de la un post de televiziune. El a mai spus că îi autorizează...

Un jucător de națională nu a fost surprins: „Ne așteptam să plece”

Un jucător de națională nu a fost surprins: „Ne așteptam să plece”

Alexandru Maxim, jucătorul echipei VfB Stuttgart, a spus că a luat în calcul plecarea de la națională a lui Victor Pițurcă și nu a fost luat prin suprindere atunci când...

Comisia Europeană dă în judecată România pentru nerespectarea legislației UE privind deșeurile miniere - cazul iazului de decantare de la Moldova Nouă

Comisia Europeană dă în judecată România pentru nerespectarea legislației UE privind deșeurile miniere - cazul iazului de decantare de la Moldova Nouă

Comisia Europeană introduce o acţiune în justiţie împotriva României pentru nerespectarea legislaţiei UE privind deşeurile miniere, şi anume deşeurile provenite din extracţia, tratarea şi stocarea resurselor minerale, precum şi din...

Giulia Nahmany: "România este acum pe harta filmului internațional"

Giulia Nahmany: "România este acum pe harta filmului internațional"

Giulia Nahmany interpretează rolul principal în filmul “Love by Design”, prima producţie hollywoodiană care se desfăşoară asumat în România.

Scandal printre studenţii din Bucureşti

Scandal printre studenţii din Bucureşti

George Simion organizatorul mareului "Pro basarabia" sesizează o serie de manipulări în care sunt amestecaţi şi studenţii bucureşteni Cum poți să faci din 10 inși 300 de studenți și din...

Victor Pițurcă a jucat la două capete

Victor Pițurcă a jucat la două capete

Selecționerul Victor Pițurcă a ieșit cu fața curată din „dubla” jucată împotriva Ungariei și Finlandei. Cu cele patru puncte obținute, la care se adaugă și cele trei aduse din deplasarea...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 16 octombrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 16 octombrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Traian Băsescu: Teodor Meleșcanu a dezinformat 2.Analiștii: Episodul „spionului” Ponta nu va infl uența alegerile Citiți în exclusivitate,...

Otilia Miliardara și despre muzica dance!

Otilia Miliardara și despre muzica dance!

Ascultăm manele pe pâine, doar că nu recunoaștem. N-ascultăm manelele, maxim muzică orientală sau grecească, nu-i așa? NU, nu-i deloc așa. În România, obsesia asta cu manele durează de ceva...

Dr. Quinn a venit în România și a făcut un film și sport

Dr. Quinn a venit în România și a făcut un film și sport

Celebra actriță Jane Seymour (63), binecunoscuta românilor din serialul „Dr. Quinn”, este îndrăgostită de România. Vedeta, ce a fimat în urmă cu câteva luni în țara noastră pentru „Love by...

Explozii de viroze și gripe din cauza diferențelor de temperatură

Explozii de viroze și gripe din cauza diferențelor de temperatură

Aproape 65.000 de români au fost diagnosticați cu infecții respiratorii în prima săptămână din luna octombrie. Medicii pun îmbolnăvirile pe seama diferențelor mari de temperatură dintre zi și noapte. Pe...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Spectaculoasa carieră a procurorului Victor Ponta - o carieră artificială, construită de SIE ca legendă de ofițer acoperit?!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Spectaculoasa carieră a procurorului Victor Ponta - o carieră artificială, construită de SIE ca legendă de ofițer acoperit?!

Luni, 13 octombrie 2014, cu nici o oră înainte de a trece în ziua de marți, 14 octombrie 2014, Traian Băsescu a pus capăt unei aproape luni întregi de zbatere...

Rapoarte din România: Cum pot fi găsiţi SPĂRGĂTORII de locuinţe cu telefonul mobil

Rapoarte din România: Cum pot fi găsiţi SPĂRGĂTORII de locuinţe cu telefonul mobil

Rapoartele poliției arată că, în fiecare zi, în România, 80 de locuinţe sunt sparte de hoţi. S-a găsit o soluție pentru depistarea spărgătorilor: cu ajutorul telefonului mobil. Acesta se poate...

Piţurcă: „Dacă va apărea ceva de nerefuzat, probabil voi accepta”

Piţurcă: „Dacă va apărea ceva de nerefuzat, probabil voi accepta”

Selecţionerul Victor Piţurcă a vorbit la finalul meciului câştigat de reprezentativa noastră contra Finlandei, scor (2-0), despre o eventuală plecare a sa de la cârma echipei naţionale "Sunt foarte mulţumit....

Lucian Sânmărtean: „În prima repriză, finlandezii ne-au dominat”

Lucian Sânmărtean: „În prima repriză, finlandezii ne-au dominat”

Lucian Sânmărtean a intrat pe teren în a doua repriză a meciului cu Finlanda, iar la final a recunoscut că nordicii au jucat mai bine decât „tricolorii” în prima parte....

PRELIMINARII EURO 2016. Incidente grave la Belgrad! Meciul Serbia - Albania a fost întrerupt

PRELIMINARII EURO 2016. Incidente grave la Belgrad! Meciul Serbia - Albania a fost întrerupt

Serbia și Albania s-au întâlnit, marți, la Belgrad, într-un joc ce a contat pentru preliminariile Campionatului European din 2016. Întâlnirea a fost suspendată din cauza conflictului creat de suporterii celor...