romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

DRUMURI NAȚIONALE ÎNCHISE. În țară se circulă cu dificultate

DRUMURI NAȚIONALE ÎNCHISE. În țară se circulă cu dificultate

Mai multe drumuri naționale din țară au fost închise din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să circule cu grijă. Există cinci drumuri naţionale cu circulaţia închisă,...

ROMÂNIA, lovită de DOUĂ CUTREMURE în aceeași SEARĂ - REȚETA DEZASTRULUI

ROMÂNIA, lovită de DOUĂ CUTREMURE în aceeași SEARĂ - REȚETA DEZASTRULUI

România a fost lovită de două cutremure în aceeași seară. Seismele au avut loc în regiunea Vrancea, într-un interval de doar două ore. Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica...

VREMEA în ROMÂNIA. URGIA METEO lovește din nou CAPITALA cu temperaturi EXTREME

VREMEA în ROMÂNIA. URGIA METEO lovește din nou CAPITALA cu temperaturi EXTREME

Specialiștii ANM au declarat că vremea rea se întoarce în România. Temperaturile vor atinge noi maxime negative, iar frigul și ninsoarea se vor instala în toată țara. Meteorologii anunță ninsori...

Romania  sub asalt

Romania sub asalt

Parțial în dezacord cu cel etichetat dusman de clasa, ca să pui la punct o mașinărie infernală pentru a îngenunchea un stat trebuie să fii foarte inteligent și să faci...

Bătălia dintre Klaus Iohannis și Codruța Kovesi pentru cîștigarea electoratului TeFeList. România lui Cristoiu

Bătălia dintre Klaus Iohannis și Codruța Kovesi pentru cîștigarea electoratului TeFeList. România lui Cristoiu

În chip surprinzător, după ce mulți se întrebau dacă nu cumva și-a dat demisia prin fax direct din Tenerife, joi, 15 februarie 2018, la ora 20.15, Klaus Iohannis a ținut...

România, un dezastru neanunțat în Spania

România, un dezastru neanunțat în Spania

„Stejarii” au fost învinși surprinzător, ieri, de reprezentativa iberică (scor 10-22) și au ratat o șansă uriașă de calificare la Mondial Naționala de rugby a României a luptat, ieri, în...

REZULTAT NEAȘTEPTAT! Pe ce loc se află România în clasamentul țărilor prospere și fericite

REZULTAT NEAȘTEPTAT! Pe ce loc se află România în clasamentul țărilor prospere și fericite

Institutul londonez Legatum a actualizat clasamentul global al prosperității, un instrument complex care analizează un număr de 149 de țări din punct de vedere al stării de sănătate a populației,...

Un AN NEGRU pentru LUME? 2018 vine cu TENSIUNI POLITICE și CRIZE de PROPORȚII. PREVIZIUNILE care vizează DIRECT ROMÂNIA

Un AN NEGRU pentru LUME? 2018 vine cu TENSIUNI POLITICE și CRIZE de PROPORȚII. PREVIZIUNILE care vizează DIRECT ROMÂNIA

Celebra prezicătoare, Carmen Harra, susține că anul acesta va fi unul plin de încercări pentru România, într-un context politic foarte problematic din întreaga lume. Prezicătoarea a avertizat că 2018 poate părea...

Ion Iliescu, RĂZBOI DESCHIS cu Antena 3 și România TV. Subiectul care a GENERAT cel mai nou SCANDAL

Ion Iliescu, RĂZBOI DESCHIS cu Antena 3 și România TV. Subiectul care a GENERAT cel mai nou SCANDAL

Ion Iliescu a răbufnit pe blogul său și a trecut la atac, acuzând posturile Antena 3 și România TV că fabrică știri. Posturile TV ar fi dat o știre falsă...

Revoluția din România, prin ochii unei autoare britanice. Ce spun micii cititori din București

Revoluția din România, prin ochii unei autoare britanice. Ce spun micii cititori din București

„Acum 29 de ani, mă pregăteam să plec în Germania și România, singură, pentru un proiect de cercetare. Au rezultat în urma acelei călătorii un scenariu de film, un roman,...

Traian Băsescu, ANUNŢ inedit! Alooooo! „Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului! Se aude? A început Unirea!”

Traian Băsescu, ANUNŢ inedit! Alooooo! „Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului! Se aude? A început Unirea!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu dă de ştire actualei puteri că „a început Unirea”, precizând totodată că până în acest moment, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile...

„România: Evoluție”, la Misiunea Permanentă a României la ONU

„România: Evoluție”, la Misiunea Permanentă a României la ONU

Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite şi Agerpres au organizat o expoziţie de fotografie intitulată „România: Evoluţie", deschisă la sediul ONU din New York. Expoziția este dedicată...

Un OM de AFACERI român și angajații săi, CONDAMNAȚI la ÎNCHISOARE în Franța

Un OM de AFACERI român și angajații săi, CONDAMNAȚI la ÎNCHISOARE în Franța

Treisprezece șoferi de camion români și patronul lor riscă să primească pedepse între 3 şi 6 ani de închisoare în Franța pentru furtul a 700 de roţi de maşini de...

AGENȚI infiltrați în România “RACOLAU familii întregi, contra unei sume de 1000 de dolari, la MAHOMEDANISM” –  INTERVIU cu un ex-ȘEF

AGENȚI infiltrați în România “RACOLAU familii întregi, contra unei sume de 1000 de dolari, la MAHOMEDANISM” – INTERVIU cu un ex-ȘEF

A fost în 2000, între 15 februarie și 31 octombrie, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. De unde a plecat după ce, pe 27 octombrie același an, a...

ROMÂNIA în centrul unui nou SCANDAL. Se PARE că doar ne FĂCEAM că facem ANTIDOPING

ROMÂNIA în centrul unui nou SCANDAL. Se PARE că doar ne FĂCEAM că facem ANTIDOPING

Acreditarea laboratorului antidoping de la Bucureşti a fost suspendată pe o perioadă de şase luni de către Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA). Suspendarea a fost impusă ca urmare a unui număr...

ROMÂNIA, lovită de un CUTREMUR

ROMÂNIA, lovită de un CUTREMUR

România a fost lovită de un cutremur, ieri noaptea, în jurul ore 00:20. Seismul s-a produs în județul Vrancea și a măsurat 2,4 grade pe scara Richter. Institutul National de...

VREMEA în ROMÂNIA. CODUL GALBEN se menține până VINERI

VREMEA în ROMÂNIA. CODUL GALBEN se menține până VINERI

Vremea se va menține închisă până la finalul săptămânii, iar duminică vor reîncepe ninsorile în toată țara. Se pare că vremea va continua să fie închisă, cu averse din ce...

Șefa DNA a murit! S-a născut un om politic! România lui Cristoiu

Șefa DNA a murit! S-a născut un om politic! România lui Cristoiu

Miercuri seara, Codruța Kovesi, șefa DNA, ne-a făcut o surpriză de proporții. După ce timp de cîteva zile, a refuzat să răspundă întrebărilor legitime ale opiniei publice provocate de dezvăluirile...

Serbia, forțată să TRĂDEZE ca să intre în UE. Urmează PRESIUNI asupra României

Serbia, forțată să TRĂDEZE ca să intre în UE. Urmează PRESIUNI asupra României

Serbia trebuie să accepte independența fostei sale provincii Kosovo pentru a fi primită în UE, a avertizat ministrul de Externe al Germaniei. „Dacă Serbia dorește să facă pași spre Uniunea...

ROMÂNIA, dornică să participe la RECONSTRUCȚIA economică a IRAKULUI

ROMÂNIA, dornică să participe la RECONSTRUCȚIA economică a IRAKULUI

Secretarul de stat din MAE Monica Dorina Gheorghiță a participat, ieri, la Conferința internațională pentru reconstrucția și dezvoltarea Republicii Irak, organizată în Statul Kuweit. Oficialul român a evidențiat disponibilitatea pentru...