romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

CUTREMUR în TOIUL NOPȚII în România! CEL MAI MARE SEISM din ultima perioadă. CINCI cutremure în CINCI ZILE!

CUTREMUR în TOIUL NOPȚII în România! CEL MAI MARE SEISM din ultima perioadă. CINCI cutremure în CINCI ZILE!

Cutremur în România în cursul zilei de vineri, 4 decembrie, seismul fiind localizat în Buzău. CUTREMUR România. Conform primelor informații obținute, cutremurul a fost de 3,1 pe scara richter, acesta...

S-A AFLAT deja. Banca Națională a României are NOILE ”MONEDE EUROPENE”

S-A AFLAT deja. Banca Națională a României are NOILE ”MONEDE EUROPENE”

Banca Naţională a României lansează, din 7 ianuarie, setul de ”monede europene” de 100 de lei, 10 lei și 1 leu. Vrea să repete succesul de Centenar, cu un tiraj...

UDMR nu crede că România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. „România, nu are un proiect de ţară”

UDMR nu crede că România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. „România, nu are un proiect de ţară”

La conferinţa de presă a URMR de la Deva care a avut loc vineri, europarlamentarul Iuliu Winkler a declarat că, din punctul de vedere al formaţiunii politice pe care o...

Adrian Zuckerman mai așteaptă. Numirea noului ambasador SUA în România, amânată de Senat

Adrian Zuckerman mai așteaptă. Numirea noului ambasador SUA în România, amânată de Senat

Senatul Statelor Unite a amânat, din motive procedurale, numirea lui Adrian Zuckerman în postul de ambasador al SUA în România. Senatul american i-a retrimis joi preşedintelui Donald Trump nominalizarea lui...

ȘOCANT. Românii și-au rupt partenerele în bătaie, în 2018! IGPR a pblicat statistica VIOLENȚEI DOMESTICE. 100 de cazuri PE ZI.

ȘOCANT. Românii și-au rupt partenerele în bătaie, în 2018! IGPR a pblicat statistica VIOLENȚEI DOMESTICE. 100 de cazuri PE ZI.

Aproape 100 de cazuri de violență domestică au fost reclamate în fiecare zi a anului trecut, potrivit unei statistici a IGPR pentru primele 11 luni ale lui 2018. Din cele...

ACUZAŢII grave la adresa preşedintelui: „IOHANNIS nici măcar nu mimează COOPERAREA în timpul preşedinţiei UE”

ACUZAŢII grave la adresa preşedintelui: „IOHANNIS nici măcar nu mimează COOPERAREA în timpul preşedinţiei UE”

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru adeclarat că principalul negociator în timpul mandatului românesc la preşedinţia UE este Guvernul. Boţtinaru îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că refuză cooperarea cu Guvernul şi...

Fostul ministru pentru IMM-uri, Ilan Laufer, a lansat un nou atac la preşedintele Klaus Iohannis

Fostul ministru pentru IMM-uri, Ilan Laufer, a lansat un nou atac la preşedintele Klaus Iohannis

Fostul ministru al IMM-urilor, Ilan Laufer, a scris pe propria pagină de Facebook că România este foarte pregătită pentru exercitarea preşedinţiiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Totodată, Laufer a lansat...

Ambasada Federației Ruse la București – contrazisă de Stalin. România lui Cristoiu

Ambasada Federației Ruse la București – contrazisă de Stalin. România lui Cristoiu

Pe 28 decembrie 2018, la ora 16.30, pe pagina de facebook a Ambasadei Federației Ruse la București a fost postat un text care pune la îndoială adevărul istoric potrivit căruia...

ANUNȚ IMPORTANT pentru STRĂINII din România. Ce se întâmplă cu DOCUMENTELE de ȘEDERE și CĂLĂTORIE

ANUNȚ IMPORTANT pentru STRĂINII din România. Ce se întâmplă cu DOCUMENTELE de ȘEDERE și CĂLĂTORIE

Străinii care stau în România sau care tranzitează țara noastră vor putea plăti, de la 1 ianuarie 2019, taxa pentru permisele de ședere temporară și a documentelor de călătorie la...

În 2019 ROMÂNIA importă MASIV energie ELECTRICĂ la preţuri EXORBITANTE

În 2019 ROMÂNIA importă MASIV energie ELECTRICĂ la preţuri EXORBITANTE

România importa joi dimineaţa peste 1.000 de MW pentru a-şi asigura consumul de energie, care se ridica la aproape 8.000 de MW, în timp ce producţia naţională nu depăşea 6.960...

Noi DETALII despre ASASINATUL MAFIOT care a ZGUDUIT România la început de AN

Noi DETALII despre ASASINATUL MAFIOT care a ZGUDUIT România la început de AN

Noi detalii despre crima care a zguduit România la începutul acestui an. Autorităţile italiene au reţinut un albanez în vârstă de 40 de ani, implicat în asasinarea în Albania a...

„JUNKER face JOCURI cu ochii la ALEGERILE ce urmează”. ACUZAŢIILE unui EUROPARLAMENTAR român

„JUNKER face JOCURI cu ochii la ALEGERILE ce urmează”. ACUZAŢIILE unui EUROPARLAMENTAR român

Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene, „face jocuri cu ochii la alegerile europene care urmează”, consideră europarlamentarul ALDE Renate Weber miercuri într-o postare pe Facebook. Politiciana face referire la declaraţia de...

CUTREMUR în ROMÂNIA. Seism CIUDAT în judeţul ARGERŞ

CUTREMUR în ROMÂNIA. Seism CIUDAT în judeţul ARGERŞ

Un cutremur de magnitudine 2,1 s-a produs în această dimineaţă la ora 1.08 în judeţul Argeş. Seismul a avut loc la o adâncime de 7 kilometri, potrivit Institutului Național de...

Baza scutului anti-rachetă în atenția Congresului SUA. Prinsă în războiul dintre Trump și fostul său secretar al Apărării, România se apără cu un dosar al primarului de la Deveselu

Baza scutului anti-rachetă în atenția Congresului SUA. Prinsă în războiul dintre Trump și fostul său secretar al Apărării, România se apără cu un dosar al primarului de la Deveselu

Pe 1 ianuarie, Bloomberg spune că James Mattis, secretarul Apărării care a demisionat pe 21 decembrie 2018, a autorizat cheltuieli inutile pentru baza de la Deveselu. În octombrie, DNA l-a...

O familie din satul gorjean Teleşti a dat eroi în ambele conflagrații mondiale. Cele două războaie ale neamului Ţundrea

O familie din satul gorjean Teleşti a dat eroi în ambele conflagrații mondiale. Cele două războaie ale neamului Ţundrea

S-ar putea spune despre familia Ţundrea, din comuna gorjeană Teleşti, că a fost, pe parcursul celor două războaie mondiale, o mică dinastie, în înţelesul acelora care au luptat pentru ţara...

România a preluat oficial președinția UE. ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

România a preluat oficial președinția UE. ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Începând cu 1 ianuarie 2019, România a preluat președinția Consiliului UE, după 11 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Pe parcursul celor șase luni, România va conduce reuniunile şi...

Viorica Dăncilă și Tudorel Toader cîntă prohodul OUG privind amnistia. Liviu Dragnea îi acompaniază. România lui Cristoiu

Viorica Dăncilă și Tudorel Toader cîntă prohodul OUG privind amnistia. Liviu Dragnea îi acompaniază. România lui Cristoiu

Potrivit presei, premierul Viorica Dăncilă a avut, pe 27 decembrie 2018, la sediul Guvernului, o discuție informală cu ziariștii acreditați la Guvern. Relatarea discuției surprinde prin aceste precizări în chestiunea...

METEO. Val de aer POLAR în România. Temperaturile scad drastic. FOTO în ARTICOL

METEO. Val de aer POLAR în România. Temperaturile scad drastic. FOTO în ARTICOL

În următoarele zile un val de aer poluar va cuprinde majoritatea zonei balcanice, centrul și estul Europei. De ger nu va scăpa nici România, unde temperaturile vor ajunge în unele...

România, în TOPUL MAȘINILOR FURATE din Europa. Traficul ILEGAL a crescut cu 70 la sută

România, în TOPUL MAȘINILOR FURATE din Europa. Traficul ILEGAL a crescut cu 70 la sută

România a înregistrat o creștere cu 70 la sută a traficului cu mașini furate, în anul 2018. O analiză a Poliției de Frontieră arată că majoritatea autovehiculelor descoperite la frontiera...

Cel mai MARE magazin ONLINE din LUME primeşte COMENZI şi din ROMÂNIA. Află cum

Cel mai MARE magazin ONLINE din LUME primeşte COMENZI şi din ROMÂNIA. Află cum

Amazon este cel mai mare magazin online din lume şi poate fi accesat şi de pe teritoriul României, de unde pot fi plasate comenzi foarte uşor. Amazon este cel mai...