Adevărul despre piaţa muncii din România. „Codul Muncii de azi are de-a face cu România socialistă”
- Lucian Ionescu
- 7 mai 2019, 12:17
Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germană (AHK România), a afirmat, marţi, că ar trebui să fie schimbat Codul Muncii pentru că nu este adaptat zilelor noastre, aducând aminte de România socialistă.
Afirmaţia a fost făcută în conferinţa de specialitate Working Romania, care a avut ca temă de dezbatere piaţa muncii din ţara noastră, potrivit agerpres.ro
„Noi suntem într-o ţară în care facem pontaje, domnule ministru (ministrul Muncii, Marius Budăi, n.r.). Vă rog mult de tot, schimbaţi Codul Muncii şi adaptaţi-l zilelor noastre. Codul Muncii de azi are de-a face cu România socialistă. Eu trebuie să am condică, în 2019, şi trebuie să fac pontaje. Pe mine nu mă interesează dacă unul stă două ore la muncă sau 12 ore, la un moment dat... El trebuie să facă treabă. În schimb, eu trebuie să-l pontez pe omul ăla... e o nebunie !", a spus Anastasiu.
În acest context, Anastasiu a criticat faptul că sistemul medicinei muncii este corupt, deoarece testele angajaţilor nu se fac aşa cum ar trebui şi acestea „se iau pe şpagă”
„Vorbim, apoi, despre medicina muncii. Păi, la medicina muncii, din 3.000 de oameni care au fost pe la mine în ultimii cinci ani, nu a venit unu care să spună că are ceva. Am printre ei şoferi... Ca să faci medicina muncii pentru o secretară mi se pare o aberaţie pentru că are medic de familie... În schimb, mi se pare absolut normal pentru macaragii, şoferi. Deci, unu nu au venit cu probleme. Testele se iau pe şpagă! Mai mult, şoferii mai fac medicina muncii şi la Ministerul Transporturilor, deci două etape şi unul n-are nimic ani de zile! Un alte exemplu este bucătarul pe care nu pot să-l angajez fără medicina muncii. Ca să-l programez durează 20 de zile. El are medicina muncii de la locul de muncă anterior, dar dacă vine la mine trebuie să-şi mai facă o dată medicina muncii şi tot aşa...", a menţionat reprezentantul AHK România.
În ceea ce priveşte salariul minim din România, acesta a subliniat faptul că trei sferturi dintre angajaţi lucrează "la negru".
În legătură cu situaţia angajărilor, Anastasiu a afirmat că trei sferturi dintre angajaţi lucrează „la negru”, angajatorii procedând astfel pentru a nu plăti toate impozitele şi taxele legale pe care ar trebui să le plătească la stat.
„Trei sferturi din populaţia României are salariu minim. Dar despre venituri nu vorbim? Că sunt plătiţi „la negru"... Să ştiţi că în HoReCa e la fel, în transporturi la fel. Soluţia este să mărim la toţi, şi la Vaslui, salariul minim ca să scoatem buruienile dintre noi sau soluţia este să-şi facă treaba ITM-ul şi să-i prindă pe nenorociţi? Un câmp cu flori şi cu şapte buruieni trebuie ras tot că sunt şapte buruieni? Nu, trebuie să-i prindem pe ăia. Cred că statul român trebuie să facă în aşa fel în care să nu plece de la concepţia că toţi antreprenorii sunt hoţi. Atragerea forţei de muncă din străinătate rămâne, din păcate, unica şansă pe termen scurt, pentru că românii din străinătate rămân acolo pentru calitatea vieţii, nu pentru salarii", a menţionat Dragoş Anastasiu.