PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc,  anunţă construirea unui Cartier al  Justiției, locul unde vor fi toate instanțele și parchetele din Capitală

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, anunţă construirea unui Cartier al Justiției, locul unde vor fi toate instanțele și parchetele din Capitală

Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, a declarat joi, 11 decembrie 2014, că în centrul București-ului (în zona unde era programat să se construiască odinioară proiectul Esplanada) se va edifica un cartier...

EXCLUSIV EVZ. A spart „Legea Tăcerii”. Deputatul-avocat a început șă-și toarne complicii din PSD

EXCLUSIV EVZ. A spart „Legea Tăcerii”. Deputatul-avocat a început șă-și toarne complicii din PSD

Fin cunoscător al Codului Penal, parlamentarul Ioan Adam (PSD), în prezent arestat, a început să colaboreze cu procurorii DNA. Deputatul Ioan Adam (PSD), aflat în arestul Poliției Brașov din 20...

INTERVIURILE 2+1. Dacian Cioloș, un european de centru-dreapta: "România are nevoie de o Stângă credibilă"

INTERVIURILE 2+1. Dacian Cioloș, un european de centru-dreapta: "România are nevoie de o Stângă credibilă"

Fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, spune că l-ar tenta să susțină un proiect politic. El este de părere că transformarea României nu o mai poate face un partid...

Boşcodeală: Nu îmi pare rău că l-am adus pe Bîgiu în PSD, îmi pare rău de ce s-a întâmplat

Boşcodeală: Nu îmi pare rău că l-am adus pe Bîgiu în PSD, îmi pare rău de ce s-a întâmplat

Liderul PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a declarat,azi, că nu regretă că l-a adus în PSD pe şeful Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, arestat pentru fapte de corupţie, spunând că acesta cunoştea...

Vicepreședintele PNL, Alin Tișe: DNA să verifice sumele alocate de CJ Cluj, primarii trecuţi la PSD au primit mulţi bani

Vicepreședintele PNL, Alin Tișe: DNA să verifice sumele alocate de CJ Cluj, primarii trecuţi la PSD au primit mulţi bani

Vicepreşedintele PNL, senatorul Alin Tişe, a cerut azi DNA să verifice alocările de sume de la Consiliul Judeţean Cluj pentru comune conduse de primari care au trecut la PSD în...

Victor Ponta: Bugetul Ministerului Public va crește în 2015. Solicitările cu privire la bugetul DNA și DIICOT vor fi luate în calcul

Victor Ponta: Bugetul Ministerului Public va crește în 2015. Solicitările cu privire la bugetul DNA și DIICOT vor fi luate în calcul

După ce DNA a remarcat că, potrivit proiectului de buget pe 2015, bugetul Ministerului Public va scădea, premierul Victor Ponta a venit cu precizări pe pagina sa de Facebook. El...

DEZBATERE. Bojin, eternul SUPRAVIEȚUITOR, lăsat de DNA să plece acasă. Cum credeți că și-a jucat ”cartea”?

DEZBATERE. Bojin, eternul SUPRAVIEȚUITOR, lăsat de DNA să plece acasă. Cum credeți că și-a jucat ”cartea”?

Consilierul județean Marcel Mihoc, de la CJ Timș a fost reținut, în această dimineață, după audierile de la structura generală a DNA. Asta după ce audierile celor 17 primari din...

USL a fost cea mai mare minciună din istoria recentă a României

USL a fost cea mai mare minciună din istoria recentă a României

USL va rămâne în istorie un fenomen de studiat. După ce a beneficiat de un val de încredere uriaş, a murit demonstrând că nu a fost decât un vehicul al...

Deputatul PSD Mihai Sturzu: Nu mai vreau să fiu reprezentantul baronilor din PSD. Nu cred că putem să mai mergem aşa

Deputatul PSD Mihai Sturzu: Nu mai vreau să fiu reprezentantul baronilor din PSD. Nu cred că putem să mai mergem aşa

Cazurile de corupţie din PSD determină reacţii din inetriorul partidului, din partea unor parlamentari care sunt mai noi în partid şi care se declară deranjaţi de faptul că primesc eticheta...

Primarul „Marean” a povestit cum i-ar rupe cu bătaia pe Dragnea și Ghiță

Primarul „Marean” a povestit cum i-ar rupe cu bătaia pe Dragnea și Ghiță

Marian Vanghelie a descris o scenă imaginară în care s-ar întâlni pe stradă cu premierul Victor Ponta, cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu deputatul Sebastian Ghiţă, foști colegi de partid....

CAMPANIE EVZ. Violatorii nu merită clemență! Deputatul Bordeianu, condamnat pentru viol, trimis în Parlament de conducerea centrală a PNL

CAMPANIE EVZ. Violatorii nu merită clemență! Deputatul Bordeianu, condamnat pentru viol, trimis în Parlament de conducerea centrală a PNL

În 2012, organizația PNL Vaslui nu a vrut să-l susțină la parlamentare pe Bordeianu și din cauza condamnării pentru viol, dar acesta a fost impus de la București. Deputatul PSD...

Vanghelie ascunde documentele Primăriei în portbagajul mașinii

Vanghelie ascunde documentele Primăriei în portbagajul mașinii

Primarul Sectorului 5 al Capitalei face de 10 ani ședințele Consiliului Local noaptea și ține ascunse dosarele de la achiziții, iar bugetul anual este un mister. În tot acest timp,...

Legea partidelor cu trei membri are șanse slabe să fie adoptată

Legea partidelor cu trei membri are șanse slabe să fie adoptată

Iniţiativa liderului organizaţiei de tineret a PSD, deputatul Mihai Sturzu , de a simplifica Legea partidelor are şanse mici să treacă de votul Parlamentului, în condiţiile în care nici social-...

Baronul-mașinist care dădea contracte publice firmelor de casă

Baronul-mașinist care dădea contracte publice firmelor de casă

Titu Bojin, șeful CJ Timiș, urma să fi e audiat aseară de procurorii DNA de la București. Tot aici urma să fi e adus pentru audieri și consilierul județean Marcel...

Ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu: Nu mă tem că voi fi schimbată din funcție

Ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu: Nu mă tem că voi fi schimbată din funcție

Invitată la postul B1 Tv, ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, a afirmat că taxele și impozitele nu se vor majora în 2015, dar și că bugetul va fi definitivat în...

Ion Iliescu, agresat verbal la o dezbatere despre Revoluția din 1989

Ion Iliescu, agresat verbal la o dezbatere despre Revoluția din 1989

Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost agresat verbal la o dezbatere despre Revoluția din 1989, care a avut loc azi la sediul Institutului Cultural Român. În timp ce...

Geoană, nou atac dur la Ponta: „A confirmat o percepție mai veche despre PSD, ca partid care protejează politicienii corupți”

Geoană, nou atac dur la Ponta: „A confirmat o percepție mai veche despre PSD, ca partid care protejează politicienii corupți”

Într-un articol publicat în Social Europe Journal, fostul președinte al PSD, Mircea Geoană, critică dur conducerea actuală a formașiunii social-democrate și susține că „viitorul arată sumbru pentru PSD”. „Ponta ia...

PSD a plătit aproape 220.000 de lei pentru închirierea Arenei Naționale, la lansarea candidaturii lui Ponta

PSD a plătit aproape 220.000 de lei pentru închirierea Arenei Naționale, la lansarea candidaturii lui Ponta

Primăria Capitalei a comunicat Societății Academice Române (SAR) suma plătită de PSD pentru închirierea Arenei Naționale, la 20 septembrie, când Ponta și-a lansat candidatura la prezidențiale. În aceeași zi, președintele...

Ponta către miniştri: Plecaţi şi lucraţi non-stop la proiectul de buget, să fie gata până vineri

Ponta către miniştri: Plecaţi şi lucraţi non-stop la proiectul de buget, să fie gata până vineri

Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor ca, în următoarele ore, să lucreze "non-stop" la proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât documentul să fie finalizat până vineri, la ora...

Ce AVERE are președintele CJ Timiș, Titu Bojin (PSD)

Ce AVERE are președintele CJ Timiș, Titu Bojin (PSD)

În ultima sa declaraţie de avere, din iunie 2013, Titu Bojin menţionează că are două terenuri în Remetea Mare, de 2.368 metri pătraţi, respectiv 1,46 hectare, primul cumpărat, iar cel...