PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Dragnea: “Şeful PRU mi-a spus că nu se va asocia cu Ponta şi nici cu Daniel Constantin”

Dragnea: “Şeful PRU mi-a spus că nu se va asocia cu Ponta şi nici cu Daniel Constantin”

Dragnea, şeful social democraţilor, a spus într-o emisiune la Antena 3, că la întâlnirea cu Bogdan Diaconu, şeful PRU, acesta i-a m[rturisit că nu se va asocia cu Victor Ponta...

Grindeanu a prins 9 ştiuci cu Dragnea | FOTO Blitz

Grindeanu a prins 9 ştiuci cu Dragnea | FOTO Blitz

Liderul PSD Liviu Dragnea, cunoscut drept un pescar înrăit, l-a învăţat să pescuiască pe premierul Sorin Grindeanu, la o întâlnire de partid care a avut loc săptămâna trecută în Delta...

Dragnea a EXPLICAT de ce nu crede într-o DEMITERE a șefei DNA

Dragnea a EXPLICAT de ce nu crede într-o DEMITERE a șefei DNA

Dragnea a fost invitat duminică, seara, la emisiunea lui Radu Tudor de la Antena 3. Șeful PSD a explicat care este motivul pentru care nu crede într-o demitere a Laurei...

DRAGNEA: "PSD NU ÎL VA AGREA PE DACIAN CIOLOŞ"

DRAGNEA: "PSD NU ÎL VA AGREA PE DACIAN CIOLOŞ"

În cadrul interviului acordat de către Liviu Dragnea, acesta a fost întrebat despre Serviciile de Informaţii Externe. Răspunsul lui este şocant! "Veţi avea vreun aranjament cu Iohannis?", a intrebat Radu...

DRAGNEA: “ACEST DEZNODĂMÂNT ERA PREVIZIBIL”

DRAGNEA: “ACEST DEZNODĂMÂNT ERA PREVIZIBIL”

Radu Tudor, jurnalist si analist militar, tine un interviu in direct cu Liviu Dragnea. Acesta a afirmat ca Daniel Constantin vrea sa aiba o discutie cu Liviu Dragnea. Stire in...

Tăriceanu prezice apariţia UNPR 2

Tăriceanu prezice apariţia UNPR 2

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că există un proiect politic ca nemulţumiţii din ALDE şi cei din PSD să creeze un nou UNPR. "Da, l-am avut în vedere...

Analiză delicată pentru PSD din partea lui Vasile Dîncu

Analiză delicată pentru PSD din partea lui Vasile Dîncu

Sociologul Vasile Dîncu, profesor la SRI şi prieten bun cu liderul PSD Liviu Dragnea, apreciază într-o analiză că liderul social-democrat a fost reprezentantul de frunte al "masei de politicieni corupţi"...

Fiica unui membru important din PSD, GĂSITĂ MOARTĂ. Ce a dus la această TRAGEDIE

Fiica unui membru important din PSD, GĂSITĂ MOARTĂ. Ce a dus la această TRAGEDIE

Fiica unui membru important din PSD, în vârstă de doar 30 de ani, a fost găsită moartă. Tânără a făcut stop cardio-respirator. Primarul comunei Gălbinași, Dumitru Dragomir, din județul Buzău,...

O nouă etapă a RĂZBOIULUI Tăriceanu-Constantin. Biroul Politic Central al ALDE se reuneşte duminică

O nouă etapă a RĂZBOIULUI Tăriceanu-Constantin. Biroul Politic Central al ALDE se reuneşte duminică

Conducerea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) se reuneşte duminică într-o şedinţă a Biroului Politic Central. Reuniunea are loc în contextul unor divergenţe între cei doi copreşedinţi ai formaţiunii, Călin Popescu-Tăriceanu...

„MĂ *** PE EL” Fără AKM, dar cu LIMBAJ TRIVIAL la el, ”deputatul mitralieră” A LOVIT DIN NOU. Mesaj +18

„MĂ *** PE EL” Fără AKM, dar cu LIMBAJ TRIVIAL la el, ”deputatul mitralieră” A LOVIT DIN NOU. Mesaj +18

Cătălin Rădulescu, celebrul deputat care a spus că ar trage cu puşca-mitralieră în protestatarii din Piaţa Victoriei, a recidivat cu o nouă remarcă mai mult decât sugestivă pentru nivelul acestuia....

Dragnea a venit cu buza umflată din Israel - EXCLUSIV EVZ -

Dragnea a venit cu buza umflată din Israel - EXCLUSIV EVZ -

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, au refuzat să se întâlnească pe 5 martie cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Cei doi l-au preferat pe guvernatorul New York-ului,...

TOPUL celor mai spumoase GAFE POLITICE ale lunii martie. Primăvara se numără PERLELE!

TOPUL celor mai spumoase GAFE POLITICE ale lunii martie. Primăvara se numără PERLELE!

Odată cu venirea primăverii, politicienii mioritici se întrec în perle de-a dreptul halucinante, reuşind să stărnească râsete şi stupoare chiar şi la New York sau Bruxelles. „Evenimentul zilei” vă prezintă...

PSD vrea camere de supraveghere în școli

PSD vrea camere de supraveghere în școli

Deputatul PSD Mihaela Huncă propune Guvernului să aloce fonduri pentru instalarea unor sisteme de supraveghere video pentru şcolile aflate în program de reabilitare.  „Cred că siguranţa copiilor este o chestiune...

Turcan, despre Dragnea și Tăriceanu: Își satisfac OBSESIILE

Turcan, despre Dragnea și Tăriceanu: Își satisfac OBSESIILE

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat astăzi, la Piteşti, că ALDE s-a dovedit a fi un "apendice" al PSD, partid care are numeroşi membri cu probleme de integritate....

Se TRANȘEAZĂ conflictul în ALDE. Ce urmează

Se TRANȘEAZĂ conflictul în ALDE. Ce urmează

ALDE va susține, duminică, la ora 16:00 o conferință de presă la Palatul Parlamentului, care va urma ședinței Biroului Politic Central al formațiunii, potrivit unui comunicat de presă. Semnalul public...

DECLARAŢIA unui liberal: "Nu mi-aş fi imaginat că Tăriceanu poate să ajungă milogul de serviciu al PSD"

DECLARAŢIA unui liberal: "Nu mi-aş fi imaginat că Tăriceanu poate să ajungă milogul de serviciu al PSD"

Liberalul Ludovic Orban a vorbit astăzi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, despre ALDE şi despre co-preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat cum comentează situaţia actuală din ALDE, Ludovic...

Ce PROPUNE un deputat PSD pentru şcolile în curs de reabilitare

Ce PROPUNE un deputat PSD pentru şcolile în curs de reabilitare

Deputatul PSD, Mihaela Huncă, propune Guvernului să aloce fonduri pentru instalarea unor sisteme de supraveghere video pentru şcolile aflate în program de reabilitare. Huncă a precizat, într-un comunicat de presă,...

MĂRTURIE. LIVIU DRAGNEA povestea în 2013 că LAURA CODRUȚA KOVESI va fi numită șefă la DNA pentru că era foarte supărată pe TRAIAN BĂSESCU | „Noi suntem statul!” (V)

MĂRTURIE. LIVIU DRAGNEA povestea în 2013 că LAURA CODRUȚA KOVESI va fi numită șefă la DNA pentru că era foarte supărată pe TRAIAN BĂSESCU | „Noi suntem statul!” (V)

Liviu Dragnea revine ca personaj și în acest episod. Operațiunea „Noi suntem Statul!”, devoalată de Evenimentul Zilei, a adus în fața opiniei publice o întreagă ramificație de relații personale, interese...

ARMATA lui ONŢANU nu se PREDĂ. Vor ieşi FLĂCĂRI în PRIMĂRIA Sector 2

ARMATA lui ONŢANU nu se PREDĂ. Vor ieşi FLĂCĂRI în PRIMĂRIA Sector 2

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sector 2, de joi, 23 martie 2017, ora 16.00, se află mai multe proiecte de hotărâri care vor face să iasă scântei,...

PSD îi coace lui Dacian Cioloș o plângere penală | EVZ EXCLUSIV

PSD îi coace lui Dacian Cioloș o plângere penală | EVZ EXCLUSIV

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis ieri retrimiterea la comisii a anchetei privind rectificările bugetare din august și noiembrie 2016 ale guvernului Cioloş. Verificările vor fi extinse...