PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Iohannis-Cioloș-Orban se BAT pe un electorat care se manifestă cu STRIGĂTURI în ultima vreme, „Haștagienii”

Iohannis-Cioloș-Orban se BAT pe un electorat care se manifestă cu STRIGĂTURI în ultima vreme, „Haștagienii”

Este opinia politicianul Gelu Vişan exprimată pe contul personal de socializare şi face o analiză scurtă despre politizarea Justiției, despre PSD-ALDE care în viziunea unora sunt hoții, iar PNL-USR sunt...

"România în beznă. PSD fură curent"! Moțiune de cenzură împotriva unui ministru al cabinetului Tudose

"România în beznă. PSD fură curent"! Moțiune de cenzură împotriva unui ministru al cabinetului Tudose

O nouă moțiune simplă împotriva unui ministru al cabinetului Tudose va fi depusă marți, la Camera Deputaților, de către PNL. Moțiunea, intitulată "România în beznă. PSD fură curent", va fi...

Tăriceanu, SEMNALE către Tudose: „Nu știu dacă o cursă contra-cronometru e cea mai productivă”

Tăriceanu, SEMNALE către Tudose: „Nu știu dacă o cursă contra-cronometru e cea mai productivă”

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis un mesaj voalat premierului Mihai Tudose, afirmând că nu ştie dacă „cursa contra-cronometru este cea mai productivă”, cu referile la pachetul noilor măsuri fiscale...

Orban se DEZLĂNȚUIE: „Legile justiţiei sunt creaţia tripletei toxice a PSD”

Orban se DEZLĂNȚUIE: „Legile justiţiei sunt creaţia tripletei toxice a PSD”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a solicitat luni social-democraților să nu susțină modificarea legilor justiției, pe care liberalul le consideră o creație a „tripletei toxice pentru justiție, Florin Iordache, Șerban Nicolae...

PNL amenință că SESIZEAZĂ Comisia Europeană dacă Guvernul Tudose introduce TAXA de SOLIDARITATE

PNL amenință că SESIZEAZĂ Comisia Europeană dacă Guvernul Tudose introduce TAXA de SOLIDARITATE

Liberalii vor sesiza Comisia Europeană dacă Guvernul condus de premierul Mihai Tudose va introduce taxa de solidaritate în forma în care este acum, a anunțat vicepreședintele PNL, Florin Cîțu. „L-am...

Cozmin Gușă: „Dacă PSD nu învață, va fi dezastru!”

Cozmin Gușă: „Dacă PSD nu învață, va fi dezastru!”

Cozmin Guşă consideră că la alegerile locale din Deva nu a existat o victorie a candidatului liberal, ci doar un vot contra lui Dragnea. „Dacă PSD nu învață din aceste...

Dragnea convoacă PSD-iștii pe modificările la Codul Fiscal

Dragnea convoacă PSD-iștii pe modificările la Codul Fiscal

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat de urgență grupurile reunite ale parlamentarilor PSD, într-o ședintă care va avea loc astăzi, de la ora 14:30, la grupul PSD din Camera Deputaților....

Atac la fostul premier: „Cioloş este e brațul POLITIC al Noii Securități”

Atac la fostul premier: „Cioloş este e brațul POLITIC al Noii Securități”

Într-o postare recentă pe contul personal de socializare, deputatul Liviu Pleşoianu face o scurtă radiografie a evenimentelor de aseară afirmând că a fost un „marş politic” dar şi faptul că...

Kiseleff 10 sau moartea căpriorului din PSD

Kiseleff 10 sau moartea căpriorului din PSD

La uzina de rit sovietic care în anii 50 pregătea talente scriitoricești pentru ode și spăla creiere cu hărnicie de colhoz, și funcționa taman în Kiseleff 10, Șerban Nicolae n-a...

Români, atenţie! NI SE PREGĂTEŞTE UN PLAN ISTORIC. La 15:30 vor veni DEZVĂLUIRILE DECENIULUI. News alert naţional!

Români, atenţie! NI SE PREGĂTEŞTE UN PLAN ISTORIC. La 15:30 vor veni DEZVĂLUIRILE DECENIULUI. News alert naţional!

La câteva luni distanţă de la protestele din primăvară, după adoptarea OUG 13, românii se pregătesc să iasă din nou pe străzi. De data aceasta, modificarea Legilor Justiţiei, propusă de...

Dragnea obţine o VICTORIE IMPORTANTĂ! Liber spre Cotroceni după ce A SCĂPAT DE UN DOSAR GREU? News alert politic!

Dragnea obţine o VICTORIE IMPORTANTĂ! Liber spre Cotroceni după ce A SCĂPAT DE UN DOSAR GREU? News alert politic!

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a primit o veste excelentă de la avocata sa, Maria Vasii, care a declarat recent la Antena 3, în emisiunea ”Ediție Specială”, că social-democratul scapă de...

SCANDAL în PSD! Un ministru făcut parf de un om IMPORTANT din PSD: „Sunt decizii cu iz populist”

SCANDAL în PSD! Un ministru făcut parf de un om IMPORTANT din PSD: „Sunt decizii cu iz populist”

Scandal în PSD, după decizia luată de Guvern de a pune în fruntea Ministerului Transporturilor pe Felix Stroe. Senatorul PSD Eugen Teodorovici a criticat în temeni duri această mutare. „Dacă...

VIDEO - Deputat PSD către un bărbat care îl huiduie pe Dragnea: „Dă-te dracu'!”. Dragnea se amuză: „A cam răgușit”

VIDEO - Deputat PSD către un bărbat care îl huiduie pe Dragnea: „Dă-te dracu'!”. Dragnea se amuză: „A cam răgușit”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost huiduit, joi, la Deva, la intrarea în sediul Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara. Aflat la fața locului, președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor,...

Discursul necruțător al unui primar PSD, în fața lui Tudose și Dragnea, despre România reală: „Suntem o națiune pierdută”

Discursul necruțător al unui primar PSD, în fața lui Tudose și Dragnea, despre România reală: „Suntem o națiune pierdută”

Primarul PSD din comuna sibiană Cârța, Cristian Magheru, le-a ținut, miercuri, premierului social-democrat Mihai Tudose și președintelui PSD, Liviu Dragnea, un discurs fără ocolișuri despre situația reală a României, cea...

Războiul Mischiilor: PSD și ALDE s-au amenințat cu bătaia în Gorj

Războiul Mischiilor: PSD și ALDE s-au amenințat cu bătaia în Gorj

Aliați la guvernare, PSD și ALDE s-au ciocnit dur în campania electorală pentru alegerile parțiale din 5 noiembrie, unde au susținut candidați diferiți în majoritatea celor 16 localități unde cetățenii...

Tăriceanu, RĂSPUNS DUR pentru Iohannis. Obiectivul SUPREM pe care îl are președintele Senatului

Tăriceanu, RĂSPUNS DUR pentru Iohannis. Obiectivul SUPREM pe care îl are președintele Senatului

Criticile aduse de Klaus Iohanis lui Călin Popescu-Tăriceanu nu au rămas fără răspuns din partea liderului politic din Senat. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îi promite şefului statului, Klaus Iohannis, printr-o...

Scenariu UIMITOR despre o ALIANȚĂ ISTORICĂ pe scena politică. Iohannis, acuzat de BLAT cu Dragnea

Scenariu UIMITOR despre o ALIANȚĂ ISTORICĂ pe scena politică. Iohannis, acuzat de BLAT cu Dragnea

Tirul verbal pe care președintele României Klaus Iohannis l-a îndreptat către Liviu Dragnea și Tăriceanu este unul controlat, crede Victor Ponta. Fostul premier a afirmat că liderul PSD are o...

SCANDAL uriaș între PSD și PNL CONSTANȚA din cauza pomenilor alimentare pentru "amărâți"

SCANDAL uriaș între PSD și PNL CONSTANȚA din cauza pomenilor alimentare pentru "amărâți"

Consilierii locali PSD și PNL din Constanța au ajuns să se jignească public, mărul discordiei fiind tichetele valorice, în valoare de 40 de lei, pe care constănțenii cu venituri reduse...

Argumentul care arată DISTANŢAREA lui Iohannis de Kovesi

Argumentul care arată DISTANŢAREA lui Iohannis de Kovesi

Pentru cine nu a fost atent la nuanţe atunci când preşedintele Iohannis a răspuns la întrebrea legată de revocarea Laurei Codruţa Kovesi, într-o postare pe contul persosnal de socializare, Chris...

Udrea acuză că PSD a încercat fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009

Udrea acuză că PSD a încercat fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 s-a reunit, astăzi, pentru a o audia pe Elena Udrea. Fostul ministru a declarat că atât ea, cât și Președintele Traian Băsescu la...