OMUL din spatele lui Dragnea. DE FAPT, EL CONDUCE! Avem dovezi clare care demontează TOATE APARENŢELE

OMUL din spatele lui Dragnea. DE FAPT, EL CONDUCE! Avem dovezi clare care demontează TOATE APARENŢELE

Chiar dacă este președintele Camerei Deputaților, această funcție nu-i este pe plac liderului PSD, Liviu Dragnea. În urmă cu ceva timp el spunea ironic: „Nu vreau șefia Camerei. Nu pot să stau cu ciocănelul în mână, să îi dau cuvântul domnului Cernea”. Șeful social-democrat a încasat în anul parlamentar precedent salariul de 16.675 de lei, însă și-a delegat deseori atribuțiile, în loc să le exercite.

Astfel oamenii din spatele liderului partidului celor trei trandafiri care au prezidat ședințele plenului Camerei Deputaților sau plenului reunit al Parlamentului, în locul lui Liviu Dragnea, au fost cei doi vicepreședinți, Gabriel Vlase și Florin Iordache, potrivit unei analize realizată de stiripesurse.ro.

Totodată, în majoritatea zilelor în care Legislativul are activitate, Liviu Dragnea este prezent în clădirea Palatului Parlamentului, dar preferă discuțiile din biroul de președinte al Camerei Deputaților, în defavoarea exercitării atribuțiilor oficiale, pentru care este remunerat de către statul român.

De la începutul anului și până acum, Liviu Dragnea a condus doar 20 de ședințe în Parlament, aici fiind incluse și cele de plen reunit, pe care însă, de obicei, le prezidează Călin Popescu Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele mai multe ședințe au fost conduse de vicepreședintele Camerei Deputaților, Gabriel Vlase, 57 la număr. În plus, 19 ședințe au fost conduse de Florin Iordache.

În februarie, Dragnea a condus doar 5 ședințe în Parlament, aici fiind incluse și două ședințe de plen comun ale Camerei Deputaților și Senatului. La două dintre ședintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a venit doar la votul final. Restul de 8 ședințe au fost conduse de către Gabriel Vlase.

În martie, liderul PSD a condus doar 6 ședințe în Parlament, aici fiind incluse și două ședințe de plen comun ale Camerei Deputaților și Senatului. La două dintre ședintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a venit doar la votul final. Restul de 8 ședințe au fost conduse de către Gabriel Vlase.

În aprilie, Liviu Dragnea a condus doar o ședință de plen reunit al Senatului și Camerei Deputaților și aici fiind înlocuit în a doua parte a ședinței de către Florin Iordache. Restul de 8 ședințe au fost conduse de Gabriel Vlase.

În mai, Liviu Dragnea a condus doar 2 ședințe de plen reunit. În schimb, Gabriel Vlase a condus 9 ședințe și a fost înlocuit de 2 ori de către Florin Iordache.

În  iunie, Liviu Dragnea a condus 7 ședințe, dintre care două au fost de plen reunit, în timp ce Gabriel Vlase a condus 10 ședințe, inclusiv cele în care l-a înlocuit pe Liviu Dragnea, iar Florin Iordache a condus 3 ședințe.

În august a fost sesiune extraordinară, iar ședința a fost condusă de Florin Iordache.

În septembrie, Liviu Dragnea a condus 5 ședințe, inclusiv cele de plen reunit. În schimb, Gabriel Vlase a condus 6 ședințe, iar Florin Iordache 2.

În octombrie, Liviu Dragnea a condus doar o ședință de plen reunit, în timp ce Florin Iordache a condus 6 ședințe și Gabriel Vlase 5 ședințe.

În noiembrie, Liviu Dragnea nu a condus nicio ședință în Parlament. Gabriel Vlase a condus 8 ședințe, în timp ce Florin Iordache a condus 3.

În luna decembrie singura ședință de până acum a fost condusă de Gabriel Vlase.