PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

UDMR a întors spatele social-democraţilor. Surpriză în plenul Senatului

UDMR a întors spatele social-democraţilor. Surpriză în plenul Senatului

Plenul Senatului votează, marţi, noul preşedinte al forului legislativ, după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu, în urma ieşirii ALDE de la guvernare. Potrivit regulamentului Senatului, preşedintele este ales prin vot...

Omagiu adus premierului Dăncilă. Reacţia liderului local PSD, Gabriel Zetea

Omagiu adus premierului Dăncilă. Reacţia liderului local PSD, Gabriel Zetea

Pe placa „Pro Memoria” care a fost dezvelită la şcoala din comuna Dragomireşti, judeţul Maramureş, este inscripţionat şi numele premierului Dăncilă. Preşedintele filialei PSD Maramureş, Gabriel Zetea susţine că placa...

Remaniere sau restructurare? Teodorovici face anunțul. Ce decizie va lua Guvernul

Remaniere sau restructurare? Teodorovici face anunțul. Ce decizie va lua Guvernul

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a afirmat, marţi, în plenul Senatului, că va susţine un Guvern cu ministere mai puţine, dar o hotărâre definitivă din acest punct de vedere va...

Câți bani cheltuie politicienii și partidele pentru o reclamă pe Facbook

Câți bani cheltuie politicienii și partidele pentru o reclamă pe Facbook

Cum se apropie alegerile prezidențiale din luna noiembrie, majoritatea politicienilor au început se pare mai devreme campania electorală. În afară de diferitele corturi care sufocă orașele, în ultima vreme și...

Asul din mâneca PSD. Mihai Fifor declară război în Guvern

Asul din mâneca PSD. Mihai Fifor declară război în Guvern

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a anunțat faptul că se va merge în Parlament pentru a cere un vot privind restructurarea Guvernului. Acesta a ținut să precizeze că în...

Dăncilă taie și spânzură. Schimbări majore în mai multe județe din țară

Dăncilă taie și spânzură. Schimbări majore în mai multe județe din țară

Guvernul a decis, în şedinţa de luni, schimbarea din funcţie a mai multor prefecţi şi subprefecţi, printre care prefectul de Bacău. Potrivit unui comunicat de presă remis luni de Guvern,...

Social democrații au căzut la pace. Decizia este unanimă

Social democrații au căzut la pace. Decizia este unanimă

La şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, care a avut loc, luni, primarul general Gabriela Firea a afirmat că membrii guvernului au votat în unanimitate pentru o formă...

Lovitură pentru Ponta. Dăncilă refuză categoric Pro România

Lovitură pentru Ponta. Dăncilă refuză categoric Pro România

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni seară, la finalul ședinței CEx a PSD, că exclude ca Pro România, partidul condus de Victor Ponta, să facă parte din viitorul Executiv. „Vom...

PSD ignoră Parlamentul. „Când prim-ministrul va găsi oportun, va veni”

PSD ignoră Parlamentul. „Când prim-ministrul va găsi oportun, va veni”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat luni că Guvernul va veni în Parlament când premierul va considera că este oportun, menţionând că legea va fi respectată cu certitudine. Întrebat...

PSD și Opoziția, la mâna lui Ponta. Jocul la două capete al fostului premier

PSD și Opoziția, la mâna lui Ponta. Jocul la două capete al fostului premier

Raluca Turcan, prim-vicepreşedintele PNL a afirmat, luni, că a avut întâniri cu toate partidele pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului dăncilă. Turcan susţine, de asemenea, că din partea PRO...

Klaus Iohannis chiar nu-și mai amintește că e, totuși, Președintele României?!

Klaus Iohannis chiar nu-și mai amintește că e, totuși, Președintele României?!

Miercuri, 4 septembrie 2019, ora 17. Președintele Klaus Iohannis a anunțat pentru această oră o Declarație de presă. Marți, 3 septembrie 2019. Agenția Reuters transmite sub titlul Atac ucigaș al...

Manevra perversă a lui Dăncilă. Cum ocolește refuzul președintelui. OUG revin în prim-plan

Manevra perversă a lui Dăncilă. Cum ocolește refuzul președintelui. OUG revin în prim-plan

Avizarea privitoare la oportunitatea emiterii de ordonanțe de urgență va fi mutată la Secretariatul General al Guverului, a anunțat premierul Dăncilă, pentru a debloca situația generată de lipsa unui ministru...

Iohannis o spulberă pe Dancilă în turul doi. Nume surpriză în sondaj

Iohannis o spulberă pe Dancilă în turul doi. Nume surpriză în sondaj

Ultimul sondaj CURS, realizat în perioada 27 august - 2 septembrie, prezintă cifre catastrofale pentru actualul premier Viorica Dăncilă, în contextul alegerilor prezidențiale. Președinta PSD este surclasată total de actualul...

Pe marginea prăpastiei! PSD încearcă să își salveze guvernarea într-un CEx cu mize delicate

Pe marginea prăpastiei! PSD încearcă să își salveze guvernarea într-un CEx cu mize delicate

Guvernul Dăncilă se află la un pas de blocajul total, în condițiile în care nu mai puțin de șase ministere esențiale în orice aritmetică guvernamentală printre care Justiția, Internele, Educația și...

E oficial: Olguța Vasilescu vrea un nou mandat la Primăria Craiovei

E oficial: Olguța Vasilescu vrea un nou mandat la Primăria Craiovei

Fosta ministră PSD-istă a Muncii – am numit-o pe Lia Olguța Vasilescu – va candida, în primăvara anului viitor, pentru un nou mandat la Primăria Craiovei. Fosta ministră PSD-istă a...

Prima ședință a guvernului debil. Ce planuri are Dăncilă la CExN

Prima ședință a guvernului debil. Ce planuri are Dăncilă la CExN

Premierul Viorica Dăncilă a convocat, pentru ziua de luni, prima ședință de guvern după ruperea coaliției și ieșirea ALDE de la guvernare. UPDATE - Guvernul a publicat lista de documente...

Dăncilă a cerut control intern în PSD. Surpriza din conturile partidului

Dăncilă a cerut control intern în PSD. Surpriza din conturile partidului

Controlul intern cerut de preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, care este şi premierul României, despre banii cheltuiți a ieșit la iveală că visteria partidului este cam goală. Potrivit prevederilor Legii 304/2006, partidele politice...

Dăncilă la ora adevărului. Pe cine se bazează la alegerile prezidenţiale

Dăncilă la ora adevărului. Pe cine se bazează la alegerile prezidenţiale

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, sâmbătă, că PSD luptă pentru o Românie mai bună, „în ciuda tuturor piedicilor și blocajelor, a tuturor celor care vor să ne vadă înfrânți”. Dăncilă...

Anunț incendiar pe scena politică! Când va pleca PSD de la guvernare

Anunț incendiar pe scena politică! Când va pleca PSD de la guvernare

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a anunțat că social-democrații vor pleca de guvernare imediat ce va trece o moțiune de cenzură. Fifor consideră, însă, că moțiunea nu are șanse...

Meleșcanu a trecut la amenințări. Colegii din ALDE pot ajunge în instanță. News alert

Meleșcanu a trecut la amenințări. Colegii din ALDE pot ajunge în instanță. News alert

Teodor Meleșcanu susține că ia în considerare să atace ALDE în instanță dacă ceilalți colegi votează excluderea sa din partid. Tensiunile dintre ALDE și Meleșcanu au apărut ca urmare a...