Procurorii îi vor la închisoare pe Ponta și pe Șova
La Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc, ieri, ultimul termen în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt judecați fostul premier Victor Ponta și fostul deputat PSD Dan Șova....
Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.
Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:
Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.
Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.
Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.
Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.
Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.
La Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc, ieri, ultimul termen în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt judecați fostul premier Victor Ponta și fostul deputat PSD Dan Șova....
Curtea Constituțională a României a publicat motivarea deciziei cu privire la modificările aduse Legilor Justiției. Se remarcă în special sintagma care face referire la respingerea motivată a numirii unui magistrat...
Fostul deputat Vlad Cosma, cel de la care a pornit scandalul legat de DNA, ajunge marți în fața anchetatorilor împreună cu tatăl său, fost preşedinte al CJ Prahova. Cei doi...
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au dat, luni, o decizie care va reprezenta o mare lovitură pentru procurorii DNA. După ce Direcția solicitase confirmarea redeschiderii urmăririi penale...
Trei bărbați din Ilfov și Constanța sunt cercetați de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu alcool și țigări. Au fost confiscate...
În noiembrie 2017, ceea ce s-a dovedit a fi un triplu asasinat a îngrozit județul Satu Mare. Răzvan Rentea, bărbatul acuzat că și-a ucis părinții, Gheorghe și Niculinea Rentea, și...
Judecatoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj a vorbit despre posibilitatea președintelui Klaus Iohannis de a refuza cererea de revocare a șefei DNA, acuzând-o pe Monica Macovei...
Procurorul Paul Silviu Dumitriu, actualul adjunct al Secţiei a II-a din cadrul DNA, fost consilier al ex-ministrului Monica Macovei, a trimis un comunict de presă în care susţine că 135...
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a făcut un anunț bombă, susținând că vor apărea informații foarte interesante despre unul dintre dosarele faimoase din România. Augustin Lazăr a declarat, vineri...
Un număr de 135 de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat că au depus la CSM o cerere prin care îi ia apărarea procurorului șef Laura Codruța...
După anunțul de revocare a șefei DNA, Augustin Lazăr, procurorul general al României a anunțat că urmează să prezinte un punct de vedere despre această decizie dar și despre raportul...
Procurorul special Robert Mueller, cel care coordonează investigaţia privind ingerinţele Rusiei în campania electorală americană din 2016, a formulat, joi, noi acuzaţii împotriva a doi foşti membri ai echipei de...
Reacții felurite joi seara, după propunerea de revocare a Laurei Codruța Kovesi, actuala șefă DNA, avansată de ministrul Justiției. Se pare că raportul prezentat de Toader a incitat foarte multe...
Cameramanul de la România Tv, cel care a fost reclamat de procurorul Portocală la Parchetul General în urmă cu puţin timp a povestit întreaga scenă ce s-a petrecut imediat după...
Fostul procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, a depus o plângere penală pe numele procurorilor de la DNA Ploiești, Lucian Onea și Mircea...
Procurorul general al României, Augustin Lazăr a dispus efectuarea unui control în cazul percheziției efectuate de polițiștii din Prahova care au dat buzna în casa profesorului Corneliu Riegler, i-au încătușat...
Având în vedere gravitatea dezvăluirilor recente din spațiul public care arată nereguli la conduita unor procurori în relația cu justițiabilii și a unor posibile abateri de la Codul deontologic al...
Noi informaţii ies la suprafaţă în cazul procurorului DNA, Eugen Stoina. Cel care a activat până de curând în parchetul lui Kovesi se bucură de o reputaţie cât se poate...
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, s-a prezentat, cu puțin timp în urmă, la sediul DNA Constanța unde a fost chemat pentru audieri. Alți doi preoți ai Arhiepiscopiei Tomisului au fost anchetați,...
Procurorul Eugen Stoina avea o alcoolemie de 1,6 la mie, când a fost implicat într-un accident rutier în București. Această valoare este una uriașă și arată că Stoina era aproape...