premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Dacian Cioloș transmite CONDOLEANȚE rudelor oamenilor morți în SEISMUL CATASTROFAL din Italia

Dacian Cioloș transmite CONDOLEANȚE rudelor oamenilor morți în SEISMUL CATASTROFAL din Italia

Dacian Cioloș, premierul României, transmite condoleanțe familiilor celor care au murit în urma cutremurului produs în centrul Italiei. El precizează că a aflat cu profundă tristețe și că un român...

Guvernul Cioloș se reunește în ședința săptămânală de guvern

Guvernul Cioloș se reunește în ședința săptămânală de guvern

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele evenimente ale zilei de miercuri, 24 august. Ședință de guvern Guvernul Cioloș se reunește în ședința săptămânală de guvern, după o săptămână de întrerupere. Ordinea...

Surse: 3 nume de prim-ministru în ALDE

Surse: 3 nume de prim-ministru în ALDE

Surse din ALDE au declarat pentru EVZ că i-a surprins afirmaţiile Gabrielei Firea, potrivit căreia PSD ar fi dispus să susţină un premier din ALDE, dar că partidul are trei...

Scenariu: Tăriceanu, prim-ministru PSD

Scenariu: Tăriceanu, prim-ministru PSD

PSD ar accepta să intre într-un Guvern fără să dea premierul cu condiţia ca prim-ministrul să fie din rândul aliaţilor PSD, adică ALDE, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela...

Victor Ponta, DECLARAȚIE BOMBĂ: ”Klaus Iohannis S-A OCUPAT DE DOSARUL MEU”

Victor Ponta, DECLARAȚIE BOMBĂ: ”Klaus Iohannis S-A OCUPAT DE DOSARUL MEU”

Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat președintele României, Klaus Iohannis, s-a ocupat de dosarul său și al lui Liviu Dragnea. ”În toamna asta în noiembrie, în loc să...

Ce a declarat Cristian Ghinea despre o candidatură la Parlament

Ce a declarat Cristian Ghinea despre o candidatură la Parlament

Ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea a declarat astăzi,la Digi 24, despre o eventuală candidatură la alegerile parlamentare, că acest lucru va fi într-o formulă pe care o va decide premierul...

Raețchi îi propune premierului Dacian Cioloș să acorde militarilor, polițiștilor și funcționarilor din sistemul penitenciarelor drepturile care le-au fost sistate

Raețchi îi propune premierului Dacian Cioloș să acorde militarilor, polițiștilor și funcționarilor din sistemul penitenciarelor drepturile care le-au fost sistate

Ovidiu Raețchi, vicepreședintele PNL București, a anunțat că intenționează să-i propună premierului Dacian Cioloș acordarea personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor cu statut special din sistemul penitenciarelor a drepturilor care au...

EXCLUSIV Capital: Suma INCREDIBILĂ plătită de stat celor care au cerut DESPĂGUBIRI de la ANRP

EXCLUSIV Capital: Suma INCREDIBILĂ plătită de stat celor care au cerut DESPĂGUBIRI de la ANRP

Statul a plătit, la începutul acestei luni, 256 de milioane de lei despăgubiri pentru drepturi litgioase câştigate în instanţă, pentru proprietăţi confiscate de regimul comunist. Dosarele despre care vorbim sunt...

Dacian Cioloș, anunț BOMBĂ. Ce spune premierul despre RECTIFICAREA BUGETARĂ

Dacian Cioloș, anunț BOMBĂ. Ce spune premierul despre RECTIFICAREA BUGETARĂ

Premierul Dacian Cioloș a spus, miercuri, că este pentru prima dată după mulți ani când guvernul face o rectificare bugetară într-un an electoral, fără ca aceasta să aibă ”amprentă politică”....

Dragnea, ATAC fără precedent la adresa premierului: „Domnul Cioloş e foarte VIOLENT şi OBRAZNIC!”

Dragnea, ATAC fără precedent la adresa premierului: „Domnul Cioloş e foarte VIOLENT şi OBRAZNIC!”

Preşedintele PSD – Liviu Dragnea – a declarat miercuri (la „Adevărul Live”) că premierul Dacian Cioloş este „violent şi obraznic”. „După comunicatul meu (cel în care Dragnea critica modificarea unei...

Dragnea vrea fotoliul lui Cioloş? Întrebat dacă vizează funcţia de PREMIER, şeful PSD a răspuns:  „Din moment ce nu anunţ pe nimeni, nici NU EXCLUD pe nimeni!”

Dragnea vrea fotoliul lui Cioloş? Întrebat dacă vizează funcţia de PREMIER, şeful PSD a răspuns: „Din moment ce nu anunţ pe nimeni, nici NU EXCLUD pe nimeni!”

Preşedintele PSD – l-am numit pe Liviu Dragnea – a declarat miercuri (la Adevărul Live) că PSD nu va anunţa un nume de premier înaintea alegerilor parlamentare. Întrebat dacă vizează...

Liviu Dragnea NU îl vrea pe Vasile Dîncu ca premier din partea PSD

Liviu Dragnea NU îl vrea pe Vasile Dîncu ca premier din partea PSD

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a oferit presei o declarație în care a transmis faptul că Vasile Dîncu nu ar fi o variantă a PSD pentru postul de premier. Întrebat dacă...

Ce a spus Liviu Dragnea despre varianta Vasile Dâncu-premier

Ce a spus Liviu Dragnea despre varianta Vasile Dâncu-premier

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a fost întrebat dacă Vasile Dîncu ar fi o variantă a partidului pentru postul de premier. Liderul PSD a răspuns că nu, deși surse din partid...

STURZA demască cu tot cu nume AFACERILE RUSEȘTI de spălare a banilor în R. MOLDOVA. Vezi care sunt grupările și cui sunt AFILIATE

STURZA demască cu tot cu nume AFACERILE RUSEȘTI de spălare a banilor în R. MOLDOVA. Vezi care sunt grupările și cui sunt AFILIATE

Fostul premier al R. Moldova, Ion Sturza, a oferit un interviu pentru postul Europa Liberă în care demască cine sunt proprietarii combinațiilor de spălări de bani în R. Moldova din...

Raluca Turcan, îi dă replica Dianei Tușa: PNL nu e în derivă

Raluca Turcan, îi dă replica Dianei Tușa: PNL nu e în derivă

Vicepreședintele PNL Raluca Turcan a vorbit la RFI despfre situația din PNL. Ea susține că partidul nu e în derivă, așa cum a spus recent colega sa Diana Tușa, iar...

Guvernul tunisian a fost DEMIS de Parlament

Guvernul tunisian a fost DEMIS de Parlament

Premierul din Tunisia, Habib Essid a fost demis de către Parlament, în urma a 118 voturi pentru și doar trei în favoarea rămânerii la putere a acestuia. Potrivit BBC, premierul...

Victor Ponta lansează un scenariu HALUCINANT, după ce Tăriceanu a intrat în colimatorul DNA: „Se PREGĂTEŞTE aducerea la GUVERNARE a PNL, în tomană! Dosarele sunt folosite ca ARME POLITICE!” / LIVE TEXT

Ex-premierul pesedist Victor Ponta a apreciat sâmbătă seară (la Antena 3) că cele mai recente dosare DNA arată că, după alegerile din toamnă, se urmăreşte propulsarea PNL la guvernare, astfel...

Adrian Curaj, înapoi în Guvern. VEZI ce funcție i-a dat Cioloș

Adrian Curaj, înapoi în Guvern. VEZI ce funcție i-a dat Cioloș

Fostul ministru al Educaţiei Adrian Curaj a fost numit Înalt Reprezentant al prim-ministrului pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe ştiinţă, inovare şi antreprenoriat asociat infrastructurii paneuropene ELI-NP, potrivit unei decizii a...

GUVERNUL va pune în dezbatere o OUG de modificare a legii referitoare la VOTUL ÎN DIASPORA

GUVERNUL va pune în dezbatere o OUG de modificare a legii referitoare la VOTUL ÎN DIASPORA

Premierul Dacian Cioloș a anunțat, miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, că va fi pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care va fi modificată Legea...

Victor Ponta o să SPUNĂ TOT în fața INSTANȚEI. Cu ce a fost AMENINȚAT fostul premier în timpul MANDATULUI

Victor Ponta o să SPUNĂ TOT în fața INSTANȚEI. Cu ce a fost AMENINȚAT fostul premier în timpul MANDATULUI

Fostul prim-ministru, Victor Ponta, spune că toate numirile făcute de el în Guvern sau în justiție au fost garantate de structurile de informații. El mai precizează că a fost amenințat...