PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

SONDAJ INSCOP. Alegeri prezidențiale, turul II. Ponta: 52,8%, Iohannis: 47,2%

SONDAJ INSCOP. Alegeri prezidențiale, turul II. Ponta: 52,8%, Iohannis: 47,2%

Președintele PNL, Klaus Iohannis, este singurul potențial candidat la prezidențiale care ar avea șanse să-l învingă pe premierul Victor Ponta într-un eventual tur II al alegerilor prezidențiale din noiembrie, potrivit...

Tandemul Iohannis- MRU, necredibil pentru electorat

Tandemul Iohannis- MRU, necredibil pentru electorat

Fuziunea PNL-PDL transformată în alianță la prezidențiale, nu e o variantă cu câștig electoral, spune directorul INSCOP, Remus Ștefureac Formațiunea condusă de Mihai Răzvan Ungureanu, Forța Civică, ar urma să...

Statutul noului partid rezultat din fuziunea PDL-PNL a fost finalizat. Liberalii nu renunță la numele PNL

Statutul noului partid rezultat din fuziunea PDL-PNL a fost finalizat. Liberalii nu renunță la numele PNL

Liberalii și democrat-liberalii au finalizat statutul noului partid rezultat din fuziunea PDL-PNL, o întâlnire decisivă urmând să aibă loc marți între cei doi lideri, Klaus Iohannis și Vasile Blaga pentru...

Norica Nicolai: Aștept excluderea din PNL! Atac virulent la Cooperativă

Norica Nicolai: Aștept excluderea din PNL! Atac virulent la Cooperativă

Europarlamentarul Norica Nicolai susține că există deja o decizie la nivelul PNL și se așteaptă ca în orice moment să fie exclusă din partid. Excluderea ar veni pentru a refuzat...

PNL va cere la Tribunal ruperea USL

PNL va cere la Tribunal ruperea USL

Liberalii plănuiesc să ceară săptămâna viitoare, în instanţă, anularea protocolului Uniunii Social Liberale, pentru a se delimita ferm de PSD, anunţă Antena 3. Potrivit sursei citate, marţi, conducerea partidului va...

Crin Antonescu n-a avut mână bună la oamenii din PNL

Crin Antonescu n-a avut mână bună la oamenii din PNL

Daniel Chițoiu, Andrei Gerea, Norica Nicolai, Gigi Becali, Relu Fenechiu, Radu Stroe sunt doar câțiva dintre oamenii promovați de Antonescu care l-au trădat sau au adus prejudicii PNL Fostul președinte...

Liberalii au pierdut protocolul alianţei USL şi au cerut copie legalizată de la Tribunal. PNL vrea să denunţe alianţa cu PSD

Liberalii au pierdut protocolul alianţei USL şi au cerut copie legalizată de la Tribunal. PNL vrea să denunţe alianţa cu PSD

PNL a pierdut documentul original al protocolului alianţei USL şi a cerut Tribunalului o copie legalizată. Cu acest document, liberalii vor să denunţe alianţa cu social-democraţii. Potrivit mediafax.ro, decizia denunţării...

PNL: În ciuda comportamentului inadmisibil al Laurei Georgescu, aceasta este în continuare girată de Victor Ponta

PNL: În ciuda comportamentului inadmisibil al Laurei Georgescu, aceasta este în continuare girată de Victor Ponta

Victor Ponta îşi apără cu orice preţ protejaţii politici care servesc intereselor sale şi ale PSD, se arată într-un comunicat de presă transmis de liberali. "În ciuda comportamentului inadmisibil al...

Blaga a pus umărul la suspendarea lui Băsescu

Blaga a pus umărul la suspendarea lui Băsescu

Șeful statului a spus că liderul PDL putea să nu convoace sesiunea extraordinară a Parlamentului, în vara lui 2012 Președintele Traian Băsescu a dezvăluit, ieri, la Adevărul Live, că liderul...

O fuziune bizară: PNL-PDL

O fuziune bizară: PNL-PDL

Totul a început în anul 2001. Ion Iliescu devenise președinte (după faimosul tur doi de scrutin al alegerilor prezidențiale, în care s-a confruntat cu insolitul Corneliu Vadim Tudor), Adrian Năstase...

Alina Gorghiu: Traian Băsescu nu dorește altceva decât să o introducă pe Elena Udrea în jocul politic

Alina Gorghiu: Traian Băsescu nu dorește altceva decât să o introducă pe Elena Udrea în jocul politic

Purtătorul de cuvânt al PNL consideră că afirmațiile critice ale președintelui Traian Băsescu referitoare la fuziunea PNL - PDL au un singur scop, acela de a introduce în jocul politic...

Băsescu: Nu e posibilă fuziunea PDL-PNL. Soluţia, un protocol de susţinere a candidatului dreptei

Băsescu: Nu e posibilă fuziunea PDL-PNL. Soluţia, un protocol de susţinere a candidatului dreptei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că soluţia pentru unificarea dreptei o reprezintă realizarea unui protocol de susţinere a candidatului la prezidenţiale, de către PNL, PDL, FC, PMP şi chiar şi...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Vînd partid- PDL- la preț redus. Pentru amănunte adresați-vă lui Vasile Blaga!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Vînd partid- PDL- la preț redus. Pentru amănunte adresați-vă lui Vasile Blaga!

Potrivit lui Vasile Blaga, preşedintele PDL, pe 26 iulie 2014 va avea loc fuziunea dintre PNL şi PDL. Liderul partidului care peste două săptămîni va pieri fără a lăsa vreo...

Călin Popescu Tăriceanu n-ar spune nu intrării la guvernare, dar nu au existat nici propuneri, nici discuţii

Călin Popescu Tăriceanu n-ar spune nu intrării la guvernare, dar nu au existat nici propuneri, nici discuţii

Preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că, din perspectiva alegerii parlamentarilor formaţiunii sale pe listele USL, o intrare la guvernare a partidului său nu ar fi nimic anormal...

Blaga se debarasează de Predoiu și îl înlocuiește cu MRU

Blaga se debarasează de Predoiu și îl înlocuiește cu MRU

Forța Civică a fost invitată în PDL, iar Mihai Răzvan Ungureanu, președintele formațiunii, ar putea face un tandem cu Klaus Iohannis Președintele Forței Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, este așteptat...

Vasile Blaga: Suntem în discuţii avansate cu Forţa Civică şi Mihai Răzvan Ungureanu

Vasile Blaga: Suntem în discuţii avansate cu Forţa Civică şi Mihai Răzvan Ungureanu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a recunoscut, la Realitatea TV, faptul că se află în negocieri cu Forţa Civică şi Mihai Răzvan Ungureanu. Vasile Blaga a dat detalii privind fuziunea dintre...

Norica Nicolai s-a înscris în grupul ALDE din Parlamentul European. Vezi reacţia PNL

Norica Nicolai s-a înscris în grupul ALDE din Parlamentul European. Vezi reacţia PNL

Eurodeputatul PNL Norica Nicolai s-a înscris în grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European. Conform datelor publicate în fişa sa de eurodeputat, Norica Nicolai a fost...

Stolojan: Noul partid, rezultat după fuziune, s-ar putea numi PNL-PDL sau PNL-CD

Stolojan: Noul partid, rezultat după fuziune, s-ar putea numi PNL-PDL sau PNL-CD

Europarlamentarul democrat-liberal Theodor Stolojan a propus ca partidul rezultat din fuziunea cu liberalii să se numească PNL-PDL sau PNL-CD. "Eu cred că se pot găsi soluţii. De exemplu, noul partid...

Gheorghe Falcă: Ne-am văzut ieri cu Mihai Răzvan Ungureanu. I-am prezentat oferta noastră, așteptăm răspunsul lui

Gheorghe Falcă: Ne-am văzut ieri cu Mihai Răzvan Ungureanu. I-am prezentat oferta noastră, așteptăm răspunsul lui

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat pentru Evz că democrat-liberalii au avut ieri o întâlnire cu președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu în vederea unei fuziuni. "Da, ne-am văzut, ieri,...

Antonescu, scos de gruparea Ioahnnis din cursa pentru Cotroceni

Antonescu, scos de gruparea Ioahnnis din cursa pentru Cotroceni

Fostul șef al PNL a pierdut ieri două bătălii politice importante în fața tripletei Orban- Petrache- Atanasiu Visul lui Crin Antonescu de a redeveni prezidenţiabilul PNL este pe cale de...