Trei deputați, arestați dintr-un vot

Trei deputați, arestați dintr-un vot

La două zile după alegerile prezidențiale, parlamentarii și-au dat, ieri, colegii pe mâna Justiției pe bandă rulantă: trei deputați pot fi arestați și doi senatori, urmăriți penal.

După câteva încercări eșuate din lipsă de cvorum, ieri, deputații au reușit să se mobilizeze și să dea undă verde arestării preventive a colegilor lor: Ioan Adam (PSD), Mircea Roșca (PNL) și Ion Diniță (PC). Votul a fost secret, cu bile, dar urmare a consemnului dat de liderii grupurilor PSD, PNL și PDL, deputații au votat cu bilele la vedere.

„Eu am să vă rog frumos pe toți, indiferent de culoarea politică, să votați la vedere ca să vadă lumea cum votăm și că acest Parlament nu este un scut pentru nimeni. Vă rog frumos, indiferent de culoarea politică, nu vreau să atac pe nimeni, dar este un semnal pe care trebuie să îl dăm pentru români și pentru România ca să putem să avem la fel de bune alegerile și în 2016”, a spus Zgonea, de la tribuna Camerei Deputaților. Apelul său venea după ce în Comisia juridică, se dăduse undă verde arestării lui Adam și Diniță, nu și a lui Roșca, pesediștii și liberalii acuzându-se reciproc că au blocat cererea Justiției, deși matematic PNL și PDL nu aveau majoritate.

Discursuri lacrimogene

Ioan Adam a declarat că nu ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, dacă ar fi cercetat în libertate.

„Eu fac un apel la dvs., să nu ignorați persoana pe care o aveți în față, sunt autorul unor cursuri universitare, al unor monografii în materia proprietății, am scris cărți la nivel de tratat”, a spus Adam.

Liberalul Mircea Roșca le-a cerut și el colegilor să-i ridice imunitatea, susținând însă că este nevinovat. „Cer Camerei să mi se ridice imunitatea, sunt total nevinovat, este o dramă ce mi se întâmplă și din păcate sunt o victimă a contextului politic”, a declarat Roșca în plen.

Ce acuzații li s-au adus

DNA a cerut arestarea preventivă a lui Ion Diniță, acuzat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu. Parchetul a solicitat încuviințarea arestării preventive a lui Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor. Între timp, Hrebenciuc a fost arestat preventiv, după ce a demisionat din Parlament. În cazul lui Mircea Roșca s-a cerut arestarea preventivă pentru fapte de corupție.

Akos Mora a demisionat

Senatorul PNL Akos Mora (foto) a demisionat, ieri după ce a pierdut, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu ANI. Înainte de a pleca, el a provocat un ultim scandal: a anunțat în plenul Senatului că demisionează, a revenit asupra demisiei și, după o lungă dispută procedurală, a anunțat că părăsește Legislativul. „Nu există niciun argument legal de încetare de mandat. (...) Eu când am intrat în Parlament am avut alte așteptări, iar ce s-a întâmplat acum aici este de fapt o răzbunare politică”, a spus Akos Mora. Întrebat dacă va returna banii pe care i-a încasat până acum ca senator, a răspuns: „Pentru activitatea depusă să returnez niște bani?”. ÎCCJ a decis definitiv, în 24 septembrie 2013, că Daniel Akos Mora (PNL) a fost în incompatibilitate.

Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu pot fi urmăriți penal

Senatorii juriști au dat , ieri, raport de admitere privind solicitarea DNA de declanșare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu. Cazurile lor urmează să intre în plenul Senatului astăzi. „Sunt complet nevinovat” Raportul a fost adoptat cu opt voturi „pentru”, unul „împotrivă” și o abţinere. Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei și Cercetării în perioada 28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003, și Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în perioada decembrie 2000 - octombrie 2003, sunt cercetaţi de DNA în dosarul Microsoft. „E un raport cu caracter de recomandare. Eu îmi voi susţine nevinovăţia. Voi vorbi în fața Senatului exact cum stă treaba. Vreau să respect procedura până la capăt, indiferent de decizie. Eu știu că sunt complet nevinovat”, a spus Mihăilescu.